Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.672
ON: 0 membri / 2 musafiri
Total hituri: 553.199
Total vizitatori unici: 217.236

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Epoca este mereu vicleana sau Prieteniile nu mor niciodata; ele doar se destrama...

 

Blogosfera: comunicare sau ospiciu fara frontiere?

Liviu Antonesei: – Dorin Tudoran, de cind te stiu ca autor, ai facut mereu presa – si cind erai in Romania, si dupa ce ai plecat. La sfirsitul anilor 80, eram bucurosi sa auzim ca a mai aparut un numar din Agora, revista de cultura politica pe care o editai in exil. Am vazut-o ca atare abia in ianuarie 90, dar pastrez si acum colectia. Dupa Revolutie, ai fost o prezenta constanta in presa din tara, o parte din articole adunindu-se in carti. De vreo doua luni, „te-ai mutat la blog“. De ce? Ce s-a schimbat in scrisul, in destinul de autor prin aceasta mutare?
Dorin Tudoran: – Relatia mea cu „subterana“ – cum definea pe atunci Viorel Padina sectiile de comentarii de sub articolele aparute in editiile electronice ale ziarelor – s-a infiripat de pe vremea cind am inceput sa scriu editorialul de vineri la Jurnalul National.
Ideea mea – gresita, vezi bine – era ca, atita vreme cit oamenii isi pierd timpul sa te citeasca si sa-ti spuna, verde-n fata, ce cred, este un gest de normalitate sa le raspunzi. Am ajuns, rapid, nu doar de risul subteranei, dar si al tirgului: „Ati auzit? Dorin Tudoran a innebunit cu totul – discuta cu aia care il injura sub editorialele din Jurnalul National“.
O vreme, am jucat si rolul de interfata intre subterana si ziar: „De ce nu ne raspunde si Plesu?“; „De ce nu ne baga in seama si Cartarescu?“; „Nu sintem destul de buni sa vorbeasca cu noi si Tismaneanu, ala?“, Da’, cartof umplut ala de Cristoiu de ce ne snobeaza?“. Pas de a spune ca fiecare publicist isi administreaza timpul si reactiile la ce publica in felul pe care il gaseste de cuviinta.
Cind Ion Cristoiu – publicist cu care am vechi dezacorduri, nu neaparat gramaticale – a hotarit sa intre in subterana, „minerii“ cibernetici si, mai ales, „cirtitele“ cu angajamente ferme au transformat totul in Cristoiu vs Tudoran.
La un moment dat, ziarul a decis sa renunte la subterana. Am scris un editorial in care spuneam ca, indiferent de excesele (deseori insuportabile) minerilor cinstiti si cirtitelor platite, subterana trebuie lasata in viata. Ziarul – exercitindu-si un drept suveran – a ramas la decizia luata. Apoi a revenit. Si tot asa...
Dupa ce am renuntat sa mai public in vreun ziar romanesc, am primit tot felul de indemnuri sa lansez un blog. Citeam si blogul lui... Liviu Antonesei si-mi placea foarte mult. Viorel Padina mi-a si desenat un blog. M-am hotarit foarte greu, dupa mai bine de citiva ani de ezitari. Desi am facut-o si in ideea ca macar asa nu esti acuzat de a fi omul nu-stiu-carui mogul ori politician, nici cu blogul n-a prea iesit. Cu toate ca nu folosesc inca (si nu intentionez sa o fac, pina trec alegerile acestea, care tot se vor lasa cu niscaiva omucideri) informatii aflate in cele peste 10.000 de pagini ale dosarului meu de Securitate, aflu – pe blogul si timpul meu – ca nu din intimplare mi s-a dat dosarul acum, in an cu alegeri. Ca scrii la gazeta ori pe blogul personal, reactiile paranoice ale unor agitati de profesie ticaie in acelasi ritm. Nu integritatea teritoriala a Romaniei este in primejdie; integritatea cealalta – uite si pleonasmul –, integritatea ei morala s-a si predat barbarilor. Dar nu barbarilor de afara, fiorosi dar imaginari – iti amintesti splendidul poem al lui Kavafis –, ci barbarilor de dinauntru.
Cum spun in Profesiunea de credinta a blogului, pentru mine comunicarea inseamna dialog. Monologurile inversunate transforma blogosfera intr-un ospiciu fara frontiere.
Poiana lui Iocan – Club blogosferic. Acces:
numai cu bun-simt la purtator
LA: – Mi-ai permis, totusi, sa reiau in Timpul din august unul din textele tale care au provocat o intensa dezbatere in blogosfera, cu comentarii dintre cele mai variate, unele foarte contradictorii. Sa inteleg ca nu e vorba despre o mutare definitiva, ci doar de multiplicarea canalelor, a formulelor?
DT: – Nu stiu daca voi reveni vreodata ca editorialist ori comentator in paginile unui ziar romanesc. Nu exista, deocamdata, asemenea planuri. Nu banuiesc nici macar daca am fost, cu adevarat, suficient de pregatit sa fac fata furiilor de tip blogosferic. Opiniilor – chiar si celor violent diferite de ale mele – le pot face fata cu placere. Provocarile, insinuarile, diversiunile etc. au si inceput sa ma plictiseasca. ~n capul meu, una din ratiunile de a fi ale blogosferei este cordialitatea, nu diversiunea murdara. Iar ratiunea de a fi proprietar de blog ori vizitator de blog este nu sa te plictisesti – nici scriind ori citind, ci statul la un taifas onorabil. Ma bate gindul sa lansez un alt blog, Poiana lui Iocan. Dar va fi unul inchis personajelor lumii reale. Va fi proprietatea exclusiva a personajelor literare. Un fel de Clubul Bunului Simt. Accesul in club se va face dor pe baza prezentarii jetoanelor de diferenta cordiala si de bun-simt la purtator.
Cred ca observi ca devin din ce in ce mai realist, nu?
Am publicat, parca, acum vreun an un text intitulat exact asa Diferenta cordiala. Tot ce a urmat a fost ca, in capul unor scandalagii blogosferici si apoi, prin inoculare, si in capul unor scandalagii pe hirtia tiparita, diferenta a fost transformata in ura, iar cordialitatea a fost transformata in canibalism – politic, electoral, individual ori corporatist. Riscind sa-i plictisesc pe unii ce ma considera old style, prefer sa ramin fidel diferentei cordiale, decit sa ma inregistrez ca membru cotizant in acesta sprintara miscare numita jovialitatea asasinatului moral, un soi de new age al crimei corporatiste; de altfel, new de cind lumea...
Prieteniile nu mor niciodata; ele doar se destrama...
LA: – Un alt articol foarte dezbatut este cel dedicat vechiului tau prieten Vladimir Tismaneanu. Am vazut ca unii il comenteaza ca pe un atac, situindu-l intr-un context de contestare mai larg in ce-l priveste pe VT. Altii sugereaza chiar o ruptura, sfirsitul unei prietenii. Tu ce crezi? Cum te raportezi la propriul tau text – si in contextul prieteniei cu VT, dar si dincolo de acesta? Si ce-s aceia intelectualii lui Basescu?
DT: – Liviu, am scris ca dl Tismaneanu nu mai este nici mica, nici marea mea problema. Domnia sa pare a fi azi bigger than life si eu nu am decit o viata de trait. ~ti raspund la asemenea intrebari (pe cit de compact cu putinta) numai fiindca te stiu un bun prieten al dlui Tismaneanu, nu un dusman al sau.
Oamenii sint liberi sa comenteze cum ii duce capul; si caracterul etc. Eu am obligatia de a-i lua foarte in serios – pe unii; libertatea de a-i lua mai putin in serios – pe altii; si privilegiul de a fi cu totul dezinteresat de ce cred multi din cei specializati in a-si folosi mintea exclusiv datului cu parerea.
~n cazul tuturor persoanelor publice, contestarile sint de foarte multe feluri, opereaza la multe niveluri, sint determinate de resorturi diferite si urmaresc rezultate si mai diferite. ~ntre elanul stahanovist – al carui scop este totala demolare a unei persoane publice (cu buldozerul, tirnacopul, dinamita, diversiunea etc.) si delimitarile necesare sau reprosurile argumentate se intinde o plaja imensa de trancaneala.
Unul din lucrurile pe care le semnalam era si acela ca persoane supuse unor astfel de scrutari foarte diferite dovedesc un gen de orbire identic cecitatii stahanovistilor demolarii cu orice pret. De la raspunsuri neinspirate la explicatii cu prea multe variabile; de la invitarea prietenilor sa scrie eseuri ori tablete despre ura, la reactiile ciracilor de a-ti ridica cinci osanale pentru fiecare act critic ce te vizeaza etc., mecanismul acesta nu poate produce decit si mai multe elanuri demolatoare, cecitate si ura. ~ntr-o asemenea situatie, nu pot spune, nici macar unui dusman, darmite unui amic „Spor la treaba! Tine-o asa!“
Asadar, nu am contestat – ar fi absurd! – opera dlui Tismaneanu. O pretuiesc de pe cind unii din sustinatorii sai subiti de azi ori nu auzisera de dl Tismaneanu, ori il si ciupeau, pe ici-pe colo, sub pseudonime.
Ce am facut a fost sa ma delimitez limpede (si poate prea violent) de un anumit lucru. Pentru o vreme, am considerat acel lucru o conjunctura comportamentala. Dar ce numesc prin conjunctura comportamentala mi s-a parut a fi devenit chiar un fel de-a fi. Si asta schimba datele ecuatiei.
Am postat sub textele de pe blogul meu si articole mai vechi referitoare la nelinisti substantiale spre a dovedi ca asemenea ingrijorari nu s-au nascut azi, din motive de optiuni politice diferite (dl Tismaneanu are una; ferma, public asumata si constant explicata. Eu nu am. Nu este o acuza, ci o simpla constatare), ci ma asalteaza de mai multi ani. Am postat sub unele din episoadele acelui Cirmaciu’ si Dibaciu’, pe doua coloane, cum se spune, lucruri ce exemplificau o flexibilitate ce ma alarmeaza. Un lucru asemanator l-am facut si in textul despre care discutam. Asta este tot. Si de aici la prietenii.
Trebuie sa luam drept un fapt natural ca multe prietenii devin cu timpul amicitii. Dupa o vreme, amicii devin chiar simple cunostinte. Cunostintele ajung chiar sa nu se mai stie. Nu e un motiv de bucurie, dar asemenea lucruri intra in normalitatea vietilor noastre.
Parafrazind celebra „Old soldiers never die; they just fade away“ a generalului Douglas MacArthur, as spune ca unele prietenii nu mor niciodata; ele doar se destrama... Se estompeaza.
~n sfirsit, la textul respectiv ma raportez simplu dar tulburat – oricit ar parea de paradoxal, amaraciunea celui ce primeste o asemenea scrisoare deschisa este cu mult mai mica decit tristetea celui ce se hotaraste sa o scrie, ba sa o si expedieze.
Sintem structuri diferite, venim din lumi diferite, ne-am intilnit si am legat o prietenie extraordinara, ne-am sprijinit si ne-am girat – moral si profesional – intr-un ocean de adversitati si valuri de calomnii, am realizat foarte multe lucruri impreuna, am rezistat impreuna unor atacuri post-decembriste de o mirsavie greu de imaginat. Si ca sa te linistesc, chiar daca dl Tismaneanu nu mai este nici mica, nici marea mea problema, daca miine invingatorii dlui Basescu sau chiar aliatii de azi ai dlui Tismaneanu l-ar pune pe acesta din urma in fata vreunui pluton de executie, sint sigur ca m-as repezi sa-i iau de git. Asa cum am facut, cu multi ani in urma, cind am luat de guler o haimana (ce ii purta simbetele dlui Tismaneanu) pe care am fost foarte aproape sa o arunc pe fereastra. (De atunci, haimanaua imi poarta mie simbetele. Spor la treaba, bibicului.) Cum spuneam, azi dl Tismaneanu este bigger than life si asta ii confera deplina securitate.
Cind exista un dusman comun, major, prieteniile sint puternice. Numitorul comun este atit de evident si presant, incit te impiedica sa vezi si diferentele specifice. Un fel de orbire. Apoi, cind dusmanul comun incepe sa se estompeze, diferentele specifice intre prieteni incep sa scoata coarnele. Mai intii – ca niste dracusori simpatici. Apoi – ca niste diavoli infierbintati, foarte infierbintati.
Dupa 1989, multe prietenii, unele indraznesc sa spun istorice (nu neaparat prietenia Tismaneanu-Tudoran) s-au destramat. Parea ca disparuse dusmanul comun. Ce iluzie! El doar slabise – temporar. Si cum nu exista vacuum etern, diferentele specifice au inceput sa invadeze – treptat dar sigur – locul lasat liber de dusmanul comun.
Or, aici s-a produs o adevarata tragedie, din care nu stiu cum se va iesi: diferente specifice intre prieteni (aproape imperceptibile cindva) s-au amestecat cu tentaculele dusmanului care se trezea din moartea aparenta. Dusmanul de care vorbesc este din soiul celor ce se inmultesc prin sciziparitate. Ion Iliescu nu mintea in 1989, anuntind caderea celor doua capete ale hidrei – Nicolae si Elena Ceausescu. Se insela (ca sa nu-l acuz de nimic) numai. Caci tentaculele hidrei nu mureau si ele in fata plutonului de executie. Dimpotriva, se aflau, se intremau si isi incepusera viata cea nou in spatele plutonului de executie. Un tiranicid comis la adapostul si sub „autoritatea“ unui tribunal fantoma – asa a inceput „noua“ viata a Romaniei. Marasmul „Romaniei eterne“, cu varianta „Romania profunda“ (scuza-ma, Marius Tuca), nu pare nici el mai putin... etern. Acest marasm a cuprins, deopotriva (si-i tot amesteca intr-o pasta pestilentiala) vechi prieteni, dusmani eterni, tovarasi de drum, genii, ageamii, baieti de baieti, prea sfinti ori din cale de prea fericiti, minciuna corporatista, idealuri sifonate de realitate etc. Chiar de incerci sa te tii departe de aceasta pasta, te trezesti stropit. Vinovatia colectiva face legea in cetate si, in felul acesta, nimeni nu mai e vinovat de nimc. Asa cum nimeni nu mai are vreun merit. Curat – etern si profund – murdar.
Ciriieli, tensiuni, disensiuni, optiuni surprinzatoare, incriminari si recriminari, interese economice si sociale absente pe timpul dusmanului comun; in cazul unora – o pataologica, permanenta goana de a fi in centrul atentiei; in cazul altora – o retractilitate suspecta, daca nu chiar una „criminala“ in ochii celor ce se asteptau de la asemenea oameni „sa se intoarca“ si sa faca nu stiu ce cariere politice viforoase si sa curete tara de lepre, sa lustreze un metru sub nivelul marii.
How about „On Flattery“?
L.A.: – Dupa publicarea textului, ce reactii te-au surprins cu adevarat?
D.T.: – Liviu, desi ne place sa spunem ca sintem suficient de maturi (nu vreau sa spun suficient de batrini, ca sa nu-ti strict albastrul concediu cretan) pentru a ne mai lua ceva prin surprindere, exista mereu loc pentru surprize. Unele reactii le-am anticipat. Despre altele doar am banuit ca sint pe drum. Am „ghicit“ si citeva surprize majore.
Mi-au placut textele asezate, preocupate de ce se intimpla, dedicate unor clarificari si dorind sa aduca nuante necesare discutiei; mi-au placut reactiile rationale si restauratoare de contexte poate zgiltiite prea violent de pozitia mea. Lavinia Stan, Paul-Dragos Aligica, de exemplu, au scris texte pe care le-am recitit de citeva ori, texte care m-au pus pe ginduri, dincolo de parti pris-urile autorilor; evidente, dar de inteles.
M-au distrat, pina la un punct, injuraturile unor oameni, pare-se foarte tineri, care stiu foarte putine lucruri, vor sa afle si mai putine si isi petrec mai tot timpul tragindu-i de urechi pe unii ori pe altii.
M-a amuzat reactia prompta a fitilistilor, cei care sint, fundamental si patologic anti-Tismaneanu si anti-Tudoran, iar acum au primit marele cadou al vietii lor si au putut sa-i puna la zid pe cei doi nemernici. Pustile adormisera de atita asteptare, gloantele ruginisera de lehamitea inactiunii, catarile puscoacelor aratau ca niste creste de cocosi blegite de toropeala, cind, pac!, afla ele vestea cea buna. „Ne-a venit timpul. Este, in sfirsit, nevoie de noi. La lupta! Cu Dumnezeu inainte!“
M-au facut sa zimbesc reactiile diplomatice. Avem pareri, dar mai bine tacem. Mai asteptam si, de e convenabil, zicem si zicerea noastra „la momentul potrivit“. Practic, pentru asemenea oameni nu a existat niciodata momentul potrivit pentru a spune ce gindesc. Vreau sa zic, daca momentul nu le aduce avantajul... potrivit, momentul este nepotrivit.
Mi-au produs mila declaratiile de sprijin „fratesc“ urmate de „Dar te rog, cred ca intelegi de ce, nu trebuie sa se afle…“ Cum sa nu inteleg? Simptomul Romania profunda, nu? Cum sa fii bun roman, daca nu intelegi si un lucru atit de simplu si de romanesc.
M-a intristat re-dinamizarea unui mecanism pe care abia il numisem. E vorba de munca neintrerupa de a declansa, stringe si posta mesaje de sustinere. Adevarat, multe scrise foarte bine. Altele…
L.A.: – Cum ar fi?
D.T.: – Tema acestor texte – de la tableta la eseu – a fost si continua sa fie Ura. Amuzant este ca numai cu citeva saptamini inainte postasem un text in care vorbeam despre ravagiile urii (Arsita).
De data aceasta, insa, colectionarea si modul in care sint publicate si apoi repostate pe blogul dlui Tismaneanu cugetarile respective (altfel admirabil scrise) bat spre destinatari „pe care ii stim noi si dumneavoastra, nu-i asa?“ Pina si urii i s-a stabilit, prin conclav, sexul. Eu credeam ca, asa cum coruptia nu este vocatia unui singur partid politic, ura nu are sex, e mai degraba androgina. Ce titlu frumos – Ura ingerilor.
~mi pun o intrebare simpla: de ce nu i-a cerut dl Tismaneanu dlui Sora sau dlui Baconski si un text despre Linguseala. Sau de ce nu i-a cerut unui amic britanic un text intitulat On Flattery? A te tot ascunde in spatele gindurilor si ideilor altora mi se pare un joc de-a baba oarba. Dupa ce ai scris ce ai scris despre Nicolae Ceausescu, nu lansezi un blog pentru a-ti construi si intretine un cult al personalitatii ce rivalizeaza cu cel al raposatului...
„Intelectualii lui Basescu“, asa cum am scris, constituie o eticheta ca multe altele. Nimeni, in afara intelectualilor vizati, nu poate confirma ori infirma validitatea etichetei. Cum? E prea limpede ca sa-mi permit sa fac sugestii. Vorba lui G. Calinescu „Exemplele sint pentru prosti.“ Evidenta unor lucruri este atit de pregnanta, ca a aduce exemple este nimic altceva decit a arunca evidenta in derizoriu.
Intelectualii vizati nu constituie un monolit profesional si moral. Sint oameni de toate felurile – de la personalitati exceptionale la nulitati exemplare, trecind prin oameni atit de destepti, incit sa incaseze, simultan si consistent, lefuri si de la un partid politic si de la ziarul independent in care lauda partidul si-i injura pe hrapareti; pe hraparetii altora, desigur. Ba chiar oameni carora le-au adus altii aminte ca au semnat angajamente cu Securitatea.
Nici un intelectual veritabil nu moare dintr-o eticheta ce i se lipeste pe frunte, pe drept ori pe nedrept.
Cred ca nu este o investitie inteleapta ca un intelectual sa ofere sprijin neconditionat unui om politic; oricare ar fi omul politic. Se citeaza imens din Adam Michnik, dar se trece peste acel Michnik ce ne vorbeste despre viclenia epocii. As adauga – epoca este mereu vicleana. Nu oamenii apartin epocii, ci slabiciunile lor.
Am declarat in urma cu mai multi ani ca, atita vreme cit setul de idei in care credem si pe care le slujim amindoi ramine acelasi, diferentele de abordare – tactica ori strategica – intre dl Tismaneanu si mine nu pot periclita o prietenie. Dar atunci cind detaliul ia locul substantei, lucrurile incep sa se schimbe. Va fi adevarat ce spune cronicarul, ca oamenii sint sub vremuri, numai ca, sa fim sinceri!, vremurile sint facute de oameni. Vremurile nu sint o abstractiune, o entitate impersonala. Vremurile sint foarte personale, draga Liviu.
L.A. – De acord in principiu, dar poti sa-mi dai niste exemple?
D.T. – I-am reprosat dlui Tismaneanu ca ma asteptam de la Domnia sa — dupa ce a scris cit si ce a scris despre comunismul dinastic (Nicolae Ceausescu-Nicu Ceausescu) — sa fi scris citeva rinduri si despre dinastiile democratiei (Traian Basescu-Elena Basescu). Domnia sa considera ca a face o asemenea comparatie – Nicu Ceausescu Elena Basescu este a lua „adevarul in raspar“. Pentru mine adevarul nu este o diferenta de detaliu, ci una de substanta.
Doua lucruri. Primul – ce se intimpla acum este, probabil, mai grav decit altadata. Pe vremea dictaturii Ceusescu ne resemnasem ca, asta e, Romania este a lui Ceausescu. Mi s-a parut ca dupa 1989 am spus ca Romania nu trebuie sa mai fie a cuiva anume.
Am lucrat, timp de 14 ani, in cea mai mare fundatie din lume ce se ocupa cu alegerile. Nu am nici o ezitare sa spun ca episodul electoral Elena Basescu a fost un matrapazlic. Ar trebui sa fim satui de sofisme ca „Draga, nu tot ce este amoral sau imoral e si ilegal.“ ~n ce ma priveste (am spus-o de acum 25 de ani), amoralitatea este anticamera imoralitatii. Odata facut pasul inainte, cei doi pasi inapoi sint greu de realizat.
Timpul nu lucreaza niciodata impotriva celor ce au pierdut (aproape) totul; lucreaza permanent impotriva celor
ce au (mai) totul de pierdut.
L.A. – Nu e ciudat, totusi, ca la interval de vreun sfert de veac, a fost necesar sa reiei titul De buna voie, autobiografia mea?
D.T. – ~n locuri unde normalitatea si decenta au un locusor la masa publica, ar fi ciudat. ~n Romania Eterna si Profunda, nu este.
Prezint, bag seama, un soi de atractie pentru cei foarte priceputi la a da lectii. Am primit lectii de gazetarie – de la Camelia Voiculescu; de consecventa – de la Dan Voiculescu; de moralitate – de la numeroase angajate ale tuturor bordelurilor politice; de limba romana – de la Mircea Badea, cel cu „aterizatul pe luna“; de curaj – de la rezistenti sub plapuma; de caracter – de la Victor Ciutacu.
Ramin in asteptarea lectiilor de engleza – de la Gigi Becali; de comentariu politic – de la Nutu Camataru; de verticalitate – (aici citez din ticalosul de Dinescu) de la cocosatii care au stat drepti in fata dictaturii; de balet – de la dra Basoldica Platfuss; de angajare civica si politica – de la Elena Basescu; de imaginatie politica – de la Petrache Lupu si Adrian Minune. Lista ramine deschisa.
L.A. – Am citit pe blogul tau comentarii care interpretau articolul despre VT drept un atac indirect la adresa presedintelui Basescu! Mie mi se pare o interpretare exgerata, ca nu esti omul care daca are ceva de spus, sa nu poata alege o maniera directa! Dar gura lumii e sloboda. ~nsa problema ma intereseaza. Deci, cum evaluezi prestatia presedintelui in primul sau mandat si ce sanse are pentru cistigarea unui al doilea?
D.T. – Cind am spus ce am avut de spus despre dl Basescu, mi s-a reprosat ca dau in... dl Tismaneanu s.a.m.d. Cu cit vorbesti mai limpede, cu atit esti mai greu de inteles. Este urgenta nevoie de reabilitarea limbajului universal, Esperanto, in care avem voie sa spunem tot ce nu intelegem si liberi sa intelegem tot ce nu s-a spus ori scris.
Nu vreau sa comentez aici prestatia dlui Basescu in primul sau mandat si sint sigur ca il va cistiga pe al doilea. Important, de atunci incolo, va fi ce va face cu al doilea mandat. Torentul de acuzatii foarte dure, (dar mai deloc dovedite) ce il au drept tinta – directa, pentru fapte personale; indirecta – pentru fapte ale membrilor familiei ori prietenilor il ajuta.
~n orice caz, sa fii analist politic, sustinator si sa citezi printre marele merite ale dlui Basescu o strategie legata de Republica Moldova, mi se pare aberant. Dl Basescu nu a avut nici un fel de strategie vizavi de Republica Moldova. Si aici, intre Domnia sa si predecesorii sai post-decembristi, nu exista aproape nici o diferenta. Dar, recunosc, „Relatia Moldova“, cum se spune in limbaj diplomatic, este piatra de incercare a diplomatiei romanesti. Prin complexitate si incarcatura istorica este un cosmar. Daca as fi cel ce decide numirea sefului diplomatiei romanesti, m-as opri la candidatul care mi-ar da cel mai coerent raspuns la intrebarea „Ce solutie propuneti pentru relatia Moldova?“ Pozitionarile fata de capitale politice majore decurg din coerenta raspunsului la intrebarea de mai sus; nu invers. Iar daca as fi diplomat si as vrea sa-mi verific potentialul, m-as lupta sa ajung ambasador la Chisinau, nu la Washington, Paris, Bruxelles ori Londra.
L.A. – ~ntre atita jurnalistica, dezbateri, controverse, civice, politice si intelectuale, unde e poetul Dorin Tudoran? Dar prozatorul, pentru ca nu uit niste proze foarte frumoase din Timpul?
D.T. – ~n limbaj traditional – poetul doarme pe niste foi de hirtie. Prozatorul – pritoceste. ~n limbaj blogosferic, poetul este undeva intre Standby si Goodbey, iar prozatorul se pregateste sa spuna You Have New Mail.
Timpul (nu cel condus de tine, celalalt) le va rezolva pe toate. Si nu uita, timpul nu lucreaza niciodata impotriva celor ce au pierdut (aproape) totul; lucreaza permanent impotriva celor ce au (mai) totul de pierdut.
Draga Liviu, nu ma (mai) aflu in pericol. Timpul nu are ce-mi (mai) face.

Washington
3 septembrie 2009