Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.672
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 552.913
Total vizitatori unici: 217.114

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Cerneluri


Gabriela Gavril

Tristeti de rubricarzi celebri

 

Cind ai cit de cit experienta gazetareasca, ti-e destul de greu sa iei in serios multe dintre articolele in care autorii isi marturisesc lehamitea fara de leac, provocata de aberanta realitate imediata. Unii isi mai rotunjesc si ei veniturile cum pot si, pentru ca alte meserii le sint complet inaccesibile, iar scrisul pare mai la indemina, s-au pus in slujba gazetelor (prea multe!), comentind ziua ce-au vazut seara la televizor. Altii spera ca, printr-o constanta expunere in media, sa capete ceva notorietate. Se stie ca, daca nu esti „vizibil“, razbesti cu greu in viata.
Rubricarzii romani celebri au, indeobste, mai multe slujbe (platite de la buget, daca se poate…), sint siliti sa calatoreasca pe orice vreme, pentru a ne reprezenta in lume, se jertfesc pentru binele comun, acceptind posturi de conducere si demnitati. Desi abia reusesc sa-si traga sufletul intre voiaje, talk-show-uri, diverse manifestatiuni cultural-politice sau de alta natura, desi trebuie sa fie mereu prezenti de-a dreapta si de-a stinga vreunei personalitati straine (nimerite cine stie cum pe meleagurile noastre), desi nu-si precupetesc eforturile in a-si sustine binefacatorii si a le propaga ideile, nu abdica de la menirea lor. Fixeaza borne morale, apara statul de hoti, se lupta cu fantomele trecutului reincarnate, cu ticalosia generalizata si coruptia, traseaza directii clare, ne-anunta ca ei cunosc calea & adevarul.
V-ati intrebat insa, vreodata, in ce conditii vitrege isi compun acesti oameni textele memorabile? De cite ori vor fi scris marturisiri de credinta sau pagini vitriolante, nascute din iubirea inselata pentru patrie, intre doua avioane sau trenuri, cu notesul sau laptopul pe genunchi? Cum vor fi diagnosticat, cu o deosebita perspicacitate, maladiile culturii actuale (romanesti si de aiurea), in pauzele de cafea de la conferintele internationale sau in vreme ce asteptau ca vreun chelner indolent dintr-o capitala europeana sa le-aduca desertul?

Hartuiti de cei din jurul lor, bombardati cu telefoane, somati de tehnoredactori sa umple rubricile la data fixa, presati de nevoia de reinnoi postarile pe bloguri, comentatorii nostri nici macar nu mai pot visa sa citeasca in tihna tomuri de doctrine politice, de sociologie, filozofie sau chiar de literatura. Cind? Si cum? Ritmul infernal al existentei lor din 1990 incoace – care l-ar ucide pina si pe „omul grabit“ al lui Paul Morand – nu le-a permis sa buchiseasca, precum pedantii savanti inchisi in biblioteci, sa scormoneasca in arhive sau sa mediteze la solutii. Si-atunci, ce sa faca bietii de ei? Fortati de imprejurari, pentru ca n-au avut timp sa construiasca nimic si-au fost refuzati cam de multisor de idee, ies pe piata cu retete verificate, ambalind cu mai mult sau mai putin stil angoase, demascari, proorociri si verdicte. Cum nu s-au specializat in nimic, desi nu le lipsea inzestrarea, nu le mai ramine altceva de facut decit sa diserteze la infinit despre Romania, cu norocul sau nenorocul ei cu tot. Si sa fie tristi ca nu li s-au implinit profetiile.
Sint ai nostri, ne seamana, ne reprezinta…
Exista o mare doza de ipocrizie in reactiile multora dintre noi la ceea ce obisnuim sa numim „circul politic romanesc“. Nu pierdem nici o ocazie sa ne aratam dezgustati de practicile tuturor actorilor politici, ca si cind noi – oameni corecti, iubitori de adevar si harnici – am fi plamaditi din cu totul si cu totul alt aluat decit alesii nostri. Ne comportam ca si cum lupta crincena pentru putere, care nu exclude nici o forma de discreditare a adversarului, pina la cele mai incredibile atacuri la persoana, ne-ar fi profund straina. Avem senzatia ca simpla condamnare a politrucilor de toate culorile, demascarea lor patetica ar ridica un zid chinezesc intre NOI, cei buni si necorupti, si EI, chintesenta si cauza tuturor relelor. La prima vedere, asadar, politicienii romani – si nu de ieri, de azi – par a fi fost teleportati din alta dimensiune pe plaiurile noastre, pentru ca n-ar semana defel cu restul populatiei, in primul rind cu intelighentia locului. (Desigur, tot asa ne mingiiem cu gindul ca tancurile rusesti ne-au adus comunismul, iar noi, „supt vremi“ de cind ne stim, n-am avut vreo contributie importanta la cursul evenimentelor.) Ne revolta dezinteresul politicienilor pentru binele public. Dar, ca un facut, n-avem ochi pentru ceea ce se intimpla in apropierea noastra, in lumea cultural-intelectuala, in institutiile in care lucram. Si evitam sa ne uitam in oglinda. Sau ne contemplam linistiti, cu incredintarea ca noi nu facem altceva decit sa ne descurcam in viata. Coruptia noastra nu se poate compara cu a lor. E-adevarat, pina in momentul in care intram si noi in politica.
Chiar daca nu ne place sa recunoastem asta, lucrurile se petrec aidoma pe „pamintul“ existentelor noastre cuviincioase si in „cerul“ murdar al politicii. Diferenta nu e una de substanta, ci de anvergura. Si de mediatizare. Cupiditatea nu-i atinge doar pe politicieni, pe „moguli“ si pe cei din cercul lor, ci e o boala endemica in Romania, asimilata de-acum cu sanatatea. E in ordinea firii – numai fraierii nu stiu asta – sa folosesti orice mijloace pentru a face cariera. Daca interesul personal o cere, totul e permis, iar faptul ca institutiile se duc de ripa prin actiunile noastre tenace nu ne priveste. Sistemul e de vina! Si, din moment ce l-am denuntat, se-ntelege ca nu ne mai consideram o rotita a sa, n-avem nici o responsabilitate.
Doar monahii, vreo citiva intelepti si cei care s-au automarginalizat cred ca mai au cultura lui „asa ceva nu se face“. In rest? Mercenarismul a devenit o filozofie de viata pentru cei dornici sa se capatuiasca, fie ei tineri sau mai in virsta. Traficul de influenta a ajuns sa se practice pe fata, fara a se mima macar respectarea legilor. Nimeni nu se mai sfieste sa-si recompenseze protejatii, oricit de incompententi ar fi, cu posturi bine platite. De aceea, de pilda, nu ma poate suprinde mult mai mult plasarea unor neaveniti, dupa algoritmuri politice, in diverse consilii de administratie, decit goana dupa sinecuri si privilegii a unor distinse personalitati culturale, clientelismul din justitie sau cel universitar. Nu e un secret pentru nimeni ca politicienii sint gata sa calce pe cadavre pentru a-si atinge scopurile, dar citi dintre universitari, magistrati, academicieni si oameni de cultura nu procedeaza la fel? Unii cumpara voturi, mituiesc gazetari, ceilalti cumpara diplome, teze de doctorat, platesc negrisori sa le scrie operele, achizitioneaza granturi si posturi in magistratura sau in clinici etc. Si unii si altii reusesc cu brio, la nivelul lor, sa compromita totul.
Cind ma gindesc la modul in care s-au gratulat reciproc, de-a lungul anilor, scriitorii, criticii nostri importanti (mai nou cu ocazia alegerilor de la USR) si academicienii, la pamfletele produse de figuri culturale proeminente, cind imi amintesc cum s-au desfasurat multe alegeri la universitatile noastre de prestigiu, imi dau seama ca sintem complet nedrepti cind ne plingem, de pilda, de „vanghelizarea“ limbajului politic. Cind intelectualii elitisti nu se sfiesc sa manipuleze informatiile pentru a-si compromite adversarii (amintiti-va numai episodul cu publicarea unor inofensive dedicatii ale lui Adrian Marino), cind cunoscute publicatii culturale nu au nici o retinere in a orchestra linsaje ale rivalilor lor, manipularile politice din lunile din urma nu ma pot uimi peste masura. Déjà-vu.
Oricit ne-am stradui sa dovedim altceva, politicienii actuali n-au aparut din neant, nu sint o specie neidentificata. Sint ai nostri, ne seamana, ne reprezinta.