Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.668
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 513.493
Total vizitatori unici: 200.263

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Cerneluri

Cerneluri

Gabriela Gavril

De ce-i invidiez pe straini...

Ii invidiez tot mai mult pe specialistii straini – putini, fara-ndoiala – care se ocupa de cultura romaneasca. Daca sint cu adevarat profesionisti, iar nu simpli vinatori de burse, de stipendii si de onoruri sau romanisti improvizati, daca nu se lasa confiscati de vreun grup de interese sau altul, atunci se bucura de un vizibil avantaj fata de multi cercetatori, istorici literari, critici si eseisti de la noi.
Se stie, politicul a influentat dintotdeauna si oriunde constructiile istoriografice. Trecutul a fost frecvent revizitat, reinterpretat, din necesitatea de a defini identitati nationale, ca argument in sprijinul diferitelor revendicari politice sau teritoriale, pentru a justifica prezentul etc. In Romania, unde perioadei de indoctrinare rolleriana i-au urmat deceniile de exaltare a autohtonismului, de intretinere a psihozei agresiunii din exterior si a necesitatii de a lupta continuu pentru apararea „fiintei nationale“, etnonationalismul nu a disparut dupa 1989 din spatiul public. Dimpotriva, din moment ce reprezentase si inainte de instaurarea comunismului nucleul istoriografiei romanesti, revigorarea sa a fost considerata absolut fireasca, chiar o dovada clara a anticomunismului si a patriotismului. Fermitatea condamnarii stalinismului si a propagandei ceausiste era intrecuta doar de ardoarea de a „reinnoda legatura“ cu o traditie in buna masura imaginata a perioadei interbelice.
Anacronismul si mitizarea s-au impletit in mod natural in frenezia recuperatoare a anilor ’90, dindu-i parca dreptate lui D. Deletant, care constata ca romanii deseori „au acordat mai multa importanta parerilor lor decit faptelor“. Au fost publicate atunci, la modul haotic si din ratiuni comerciale mai ales, texte ale autorilor interbelici, texte interzise, cenzurate in deceniile comuniste, convorbiri, anecdote, spovedanii, pilde, manifeste, jurnale, revelatii. Iar publicul le-a consumat avid, fara a avea la indemina antidotul intelectual al unor atente si lucide radiografieri ale trecutului, al unor analize ale ideologiei puse din nou in circulatie. „Romanismul“ astfel resuscitat, anti-european in esenta sa (sa ne gindim numai la „boicotul istoriei“ sau la glosarile pe tema „fiintei romanesti“), i-a cuprins pe multi tineri, i-a reinflacarat pe altii mai maturi.
Paradoxul este ca, desi prin substanta nu se deosebeste semnificativ de „romanismul“ national-comunismului, i-a atras pe anticomunistii declarati si pe tinerii insurgenti. Sta la baza multor comentarii de gazeta, este „piatra unghiulara“ a unor felurite exegeze, manuale si cursuri universitare. Retorica sa – promovata inclusiv de intelectuali carismatici, care si-au asumat si rolul de legatari ai interbelicilor – a ajuns astazi atit de raspindita, incit este perceputa aproape ca o conditie sine qua non a oricarei scrieri pe teme romanesti.
Cercetarile intreprinse de catre Lucian Boia si alti istorici, dar si texte precum cele semnate de I. P. Culianu, Norman Manea sau Tony Judt si, mai tirziu, comentariile si volumele ce-i „aduc in boxa acuzatilor“, cum scria cineva indignat, pe reprezentantii generatiei „Criterion“ si pe Nae Ionescu au avut parte de numeroase reactii violent negative. Cele venite dinspre liderii unor partide si organizatii nationalist-extremiste nu constituie nici o surpriza. Celelalte insa ar trebui sa ne retina atentia, pentru ca semnaleaza – alaturi de recunoasterea de care se bucura incercarile de reabilitare a miscarii legionare si contributiile ortodoxiste – apetenta multora dintre membrii intelighentiei noastre, de diferite virste, pentru etnonationalism, blocajul lor metodologic si intelectual intr-o paradigma revoluta.
Inainte de 1989, regula era fie ignorarea cu desavirsire a demersurile istoriografice divergente, ale vecinilor si adversarilor istorici, fie pomenirea lor doar spre a justifica propaganda sau a le combate. Este insa astazi opinia publica din Romania, ne putem intreba, pregatita pentru confruntarea perspectivei „noastre“ asupra istoriei nationale cu istoriografia straina? Istoricii romani care, facind efortul de a depasi handicapul necunoasterii limbilor popoarelor din jurul nostru, ar incerca sa reconfigureze epocile trecute in functie de mai multi factori geopolitici si de alte surse straine decit cele mentionate indeobste in sinteze si manuale si ar amenda traditionala exagerare a importantei elementelor autohtone, s-ar trezi contestati vehement, poate mai putin de catre cei din breasla lor, cit de alti umanisti si de diversi formatori de opinie. Cum ar reactiona, bunaoara, istoricii literari si eseistii care, in urma initiativei unor istorici, ar fi obligati sa regindeasca cele scrise pina acum despre cultura medievala sau umanismul romanesc? E, se-ntelege, un simplu exercitiu de imaginatie. Am convingerea ca, indiferent cite studii care ar putea darima piesele de domino ale esafodajelor existente ar aparea, se va aplica mai departe principiul verificat de decenii – „ce nu stim (nu vrem sa stim) noi nu exista“.

***

Da, ii invidiez tot mai mult pe specialistii straini – pentru faptul ca istoria Romaniei e pentru ei doar un domeniu oarecare de cercetare, ce le solicita cunostinte, inteligenta, iar nu manifestari de patriotism; pentru ca nu trebuie sa salveze, sa apere, sa admire neconditionat, sa promoveze cu orice pret arta si literatura noastra; pentru ca nu au cum trai perenele noastre dileme identitare si obsesia „integrarii in Europa“; pentru ca e putin probabil sa se lase sedusi de „exceptionalismul“ valah; pentru ca nu sufera de pe urma „stigmatului“ romanesc sau a „nedreptatilor istorice“; pentru ca fervoarea nationalista romaneasca, din secolele trecute sau de data recenta, ca simpla tema de studiu, ii poate amuza copios. Dar, cel mai mult, ii invidiez pentru ca nu au fost nevoiti, pentru a scrie ceva viabil despre cultura romana, sa treaca printr-un proces de dezvatare chinuitor, de lunga durata, devorator de energie si de creativitate.