Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.672
ON: 0 membri / 2 musafiri
Total hituri: 552.468
Total vizitatori unici: 216.913

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Cerneluri

Ipostaze ale citadinismului în proza lui Ion Calugaru, I. Peltz si Ury Benador (II)

Gabriela Gavril

Citite astazi fara prejudecati tematice sau de alta natura, romanele lui I. Peltz, Ion Calugaru, Ury Benador îsi dovedesc, dincolo de modernitatea comparabila cu a altor scrieri cuprinse în canonul literaturii române, valoarea sociologica si importanta pentru lamurirea contextului general al perioadei interbelice. Împreuna, ele contureaza un tablou complex al vietii evreilor din România, al mutatiilor si al dislocarilor comunitatilor traditionale, produse atît de razboi, de începuturile sovaitoare ale modernizarii, cît si de recrudescenta manifestarilor antisemite.
Publicat în 1935 [1], romanul Copilaria unui netrebnic al lui Ion Calugaru este unul de tip puzzle, alcatuit prin juxtapunerea de secvente din existenta unei familii oarecare din acele vremuri si a lumii evreiesti dintr-un tîrg moldovenesc (Dorohoi), la începutul secolului trecut, în perioada cuprinsa între rascoala din 1907 si anul 1917. Chiar daca, asa cum sugereaza si titlul sau, romanul este (si) unul de formare, dimensiunea de fresca sociala da, cu adevarat, greutate cartii. În fiecare dintre capitole, Marea Istorie se face simtita, în primul rînd, prin rasfrîngerile sale asupra destinului anonimilor si prin frînturile întiparite în mintea personajului-martor. Privite prin ochii copilului si interpretate prin frazele sale, întîmplarile cele mai anodine, locurile cele mai mizere, boala si moartea capata, uneori într-o maniera simili-baudelairiana, o încarcatura întrucîtva magica, ferind romanul de caderea în excese naturaliste. În unele pasaje de o deosebita subtilitate lingvistica, copilul evreu cauta sa înteleaga ce se petrece în preajma sa – nasterea, nunta, moartea, violenta, razboiul –, sa perceapa sensurile vocabulelor în limba româna si sa descopere firele ce leaga spusele, oamenii, lucrurile si întîmplarile.
Pentru familia Tiprei, rascoala de la 1907 înseamna doar foamete si frica – „de cînd cu razvoltele, nu se mai duc evreii la tara“. Fara a insista pe dimensiunea politica, fara tezism, descriind doar scene cotidiene, prozatorul surprinde antisemitismul popular ce rabufneste în rascoala taranilor din Moldova. Ostilitatea autoritatilor fata de evrei transpare din întîmplari la ordinea zilei (cum ar fi închiderea scolii rabinului Peisich sau excluderea copilului Buiumas de la ceremonia de întîmpinare a Reginei), cuprinse firesc în curgerea narativa. O spaima difuza – de evenimente concrete, de izbucnirea razboiului sau de „poruncile“ autoritatilor, dar si de cele zvonite – pune stapînire pe cei strînsi sîmbata sau în zilele de sarbatoare în sinagogi. Multi viseaza la America, unii reusesc sa plece – precum unul dintre personaje, „pe la Mihaileni, prin tîrgul Siret, prin Cernauti, pîna la Rotterdam unde o astepta vaporul“. Batrînii primesc carti postale de la New York, Montreal, Calcutta etc., de unde le vor fi ajuns fiii si fiicele. Dar toti sînt învaluiti în atmosfera crepusculara a unui tîrg traditional evreiesc sortit disparitiei.
Un proiect ambitios este romanul lui I. Peltz, Calea Vacaresti (gîndit ca o replica la un roman de succes din epoca, Calea Victoriei al lui Cezar Petrescu), care-si propune sa zugraveasca, în toate aspectele sale, imensul „panopticum“ al ghetoului bucurestean, vazut ca un suprapersonaj2. Pornind de la dramele unei familii evreiesti din mahala, prozatorul largeste perspectiva, voind sa ofere privirii cititorului „toate fatetele cartierului“, „fara pasiune, fara ura“. Cu un pronuntat simt regizoral, pune în miscare o multime de personaje, creionate din cîteva linii si totusi memorabile, schitînd din acumularea de flash-uri imaginea „unui popor amestecat si învins“. Legatura dintre pasaje este asigurata de personajul-martor Ficu, copilul „care aude, vede si pricepe tot“. Lirismul semnalat de E. Lovinescu ca o trasatura definitorie a prozei lui Peltz este, de multe ori, doar al unora dintre multele voci ale cartii. Interventiile naratorului-omniscient au cîteodata darul de a introduce o anumita distantare de cele relatate si chiar o doza de ironie. Concizia tablourilor si rapiditatea succesiunii lor îi imprima prozei un caracter aproape cinematografic.
„Roman fara intriga“3, Calea Vacaresti înregistreaza impactul urbanizarii chinuite, haotice asupra unei lumi marginale, modul în care locuitorii ghetoului – chelneri, comisionari, cusatorese, hamali, lucratori în birouri si multi altii – încearca sa se adapteze schimbarilor intempestive, sa supravietuiasca. Traditia iudaica s-a estompat în buna masura în Calea Vacaresti. Învataturile rabinului sînt tratate cu mefienta, cînd nu devin prilej de zeflemea, înmormîntarea unui personaj se transforma într-un spectacol grotesc, în care se amesteca rugaciunile, blestemele, bîrfele si certurile. Batrînul talmudist Flamm, pare-se unul dintre ultimii cititori ai sfintelor tiparituri ebraice ramasi în mahala, îi are drept vecini pe bizarii anarhisti famelici si pe cei iesiti din puscarii.
„Centrul“ Bucurestilor exercita o puternica fascinatie asupra celor din ghetou, care – desi se stiu exclusi – încearca sa-i copieze „stralucirea“ (seratele de la „Pomul verde“ cu valsuri sau visul unui personaj de a-si deschide o scoala de dans). Apar mici pravalii de coloniale si sticlarie, ateliere fotografice, bacanii mizere. Replicile personajelor sînt împanate de frantuzisme la moda în societatea bucuresteana, chelnerii sau artistii ratati încearca sa se poarte ca protipendada, altii viseaza sa ajunga în America sau în Africa. (Plecarea lui Moritz la San Francisco este un eveniment pentru tot cartierul.) În ceainarii si cafenele saracacioase se poarta discutii prelungite, aprinse, între sionisti, socialisti si libertari, despre pogromul de la Chisinau, despre idealurile proletariatului, despre razboi si Palestina.
Dar microuniversul cartierului evreiesc din Bucuresti, cu toate conflictele sale, mai mari sau mai mici, cu toate tabieturile sale, nu va supravietui multa vreme. La „Pomul Verde“ sînt încartiruiti soldati germani, multimea din alte zone ataca ghetoul urlînd „Jos jidanii! Moarte tradatorilor!“. Scenele dramatice se concentreaza pe reactiile anonimilor, pe elemente vizuale, pe detalii si replici, eliminîndu-se astfel tezismul si didacticismul. Au o deosebita forta narativa, sînt realizate cu o buna intuire a psihologiei multimilor, de „un condei care scrie la rece“ (cum scriitorul însusi se definea).
Cel mai modern dintre romanele pomenite aici, Getto, veac XX al lui Ury Benador (1934, primul dintr-o trilogie programata, dar nerealizata) aduce în plus fata de scrierile lui I. Peltz si Ion Calugaru dimensiunea traditiei cultural-intelectuale evreiesti si a dezbaterilor de idei. Baruch Landau, eroul lui Benador, descendentul lui reb Burich’l, cel pe care hasizii îl considerau „Tadik“, este mult mai intelectualizat decît figurile din Copilaria unui netrebnic sau Calea Vacaresti (si, am spune, decît multe dintre personajele care „vad idei“ din perioada interbelica). Viata sa „romantata“, scrie prozatorul, „e mai putin viata lui, cît viata epocii sale si a evreilor“. Refacîndu-i traseul existential, scriitorul reconstruieste atmosfera speciala, cosmopolita a tîrgurilor moldovenesti, cu Zadikimii facatori de minuni, ajunsi din Galitia pe aceste meleaguri, cu rabinii care-l „judecau“ pîna si pe Dumnezeu. Modestul croitor Mendl Landau, tatal lui Baruch, mediteaza la nenumaratele legende tesute pe seama bunicului sau reb Burich’l, întrebîndu-se daca acesta ar putea fi purtatorul sufletului dîrz al lui Lewi Ithok din Bardicew. Îsi aminteste rugaciunile spuse cîndva de mii de oameni din Bucovina, Galitia si chiar Rusia. Tînarul Baruch viseaza sa ajunga în Stefanesti – „un tîrg rabinic în plin veac XX“ –, convins ca va regasi acolo ceva din memoria rabinului Rijiner, îsi imagineaza ca va vizita „odaia lui Messia“.
La Botosani se citeste în idis si în ebraica, dar si în nemteste, în parcuri se discuta, printre altele, despre Sadoveanu sau Schopenhauer. La Iasi apar gazete în idis, cele mai multe efemere, familiile mai înstarite comanda carti la Leipzig si Viena. Urmarind tribulatiile eroului sau, Ury Benador îsi poarta cititorul si prin diverse medii sociale ale Brailei. Interesante si cu totul diferite de prezentarile propagandistice din perioada comunista sînt fragmentele despre întîlnirile din cluburile socialiste. În cuvîntari se amesteca sloganurile, cliseele, viziunile naiv-vulgarizatoare despre arta. Se cînta Internationala. Se organizeaza serate literare pentru muncitori, cu participarea unor tovarase cu putina carte, dar însufletite de un entuziasm sanatos. Cîstigat de ideile lui Litwak, un dezertor rus, Baruch participa la aventura publicarii gazetei „Morgenroit“, doreste chiar înfiintarea unei fractiuni socialiste numai pentru evrei, în idis. Stefan Gheorgiu (devenit în deceniile comuniste o figura emblematica a luptei proletariatului) si Panait Istrati apar drept personaje veridice, lipsite de orice aura eroica.
Citind Ghetto, veac XX, descoperi o lume despre care astazi aproape nu se mai stie nimic, descoperi ca tîrgurile moldovenesti – prezentate doar drept „locuri unde nu s-a întîmplat nimic“ si spiritul moare lent – au fost cîndva vii centre ale hasidismului si au adapostit o bogata viata culturala. Dar, dincolo de latura sa documentara, se cuvine remarcata modernitatea romanului lui Ury Benador, care are în centrul sau un personaj cu o sensibilitate citadina, înclinat spre autoanaliza si problematizare.
***
Desi au tratat în romanele lor o tematica urbana, I. Calugaru, I. Peltz si Ury Benador au ocupat o pozitie excentrica în dezbaterile interbelice si de mai tîrziu pe tema prozei citadine si a modernismului românesc sau nici nu au mai fost amintiti. Cenzura comunista a facut ca aceste scrieri sa devina indezirabile – atingeau subiecte tabu, precum caracterul în parte antisemit al rascoalei din 1907, pogromul de la Chisinau, atacarea ghetourilor din tîrguri si din Bucuresti. Chiar si atunci cînd se opreau la începuturile miscarii socialiste contraziceau, prin firescul descrierilor propuse, mistificarile si „eroizarile“ propagandist-comuniste. Prezentarea traditiei evreiesti din oraselele Moldovei nu putea fi acceptata de regimul care a practicat „comertul cu carne vie“, vînzînd etnici germani si evrei4. Sa ne mai amintim ca „sistematizarea“ oraselor din timpul comunismului a însemnat si distrugerea aproape completa a cartierelor evreiesti.
De aceea, o recitire a scrierilor autorilor evrei din România din perioada interbelica trebuie sa fie însotita de o analiza lucida a contextului politic, social si cultural si de o reevaluare a teoriei modernismului propuse în epoca, în special de catre E. Lovinescu. Tabloul literaturii interbelice românesti trebuie completat cu operele acestor autori care, pe lînga merite estetice, au o certa valoare sociologica si documentara.

 

1 Tematica romanului s-a dovedit a fi una incomoda pentru regimul comunist. Editia a doua a cartii – din 1954 – este o rescriere, o adaptare la cerintele anilor ’50.
2 Expediat de G. Calinescu în doua fraze, etichetat drept „o cronica a terorii legionare“, romanul Israel însîngerat (1946) este o scriere importanta – din pacate ramasa aproape necunoscuta publicului românesc – pentru cunoasterea holocaustului românesc. Trenurile mortii si lagarele din Transnistria sînt prezentate în tablouri si pagini de notatii apropiate de reportaj, deseori cu o obiectivitate de „camera de luat vederi“, în care tragismul detaliilor înregistrate face inutil aproape comentariul auctorial.
3 Vezi Oviu Morar, Scriitori evrei din România, Editura Ideea Europeana, 2006.
4 Radu Ioanid, Rascumpararea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România si Israel, Editura Polirom, Iasi, 2005.