Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.668
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 513.201
Total vizitatori unici: 200.148

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Identitati problematice (III)

Gabriela Gavril

„Polonezii nu-i suporta pe romani...“
In primul mandat de lector la Cracovia, prin 1997-1998, un soi de amabilitate masochista m-a facut sa merg la vreo doua intilniri intre conationali, cu tuica „de-acas’“, „slana facuta de tata, pusa bine la borcan“ si alte bucate traditionale. (Si acum, dupa atitia ani, cind le evoc, imi salta inima, ba chiar si stomacul, dar nu de bucurie.) Si musai „muzica adevarata“, desi nu ma omor dupa zongore si tipurituri, si musai discutii pe teme istorice si patriotice, insiruiri ale calitatilor neamului nost’ milenar si ale tarelor celorlalti locuitori ai planetei, luati la gramada. Cum le-ar mai pune ei pielea pe bat tuturor celor care innegresc imaginea Romaniei si n-o lasa sa ramina ca neaua, ca lina Mioritei! Mi-amintesc ce peroratii impotriva „neromanilor“ ieseau din gura unui tinar personaj, aflat pare-se in gratiile unor politicieni de vaza, dupa cum se lauda singur, de cite ori prindea ocazia (a facut rapid cariera diplomatica si a incheiat-o apoteotic...), dar si mirosul greu de usturoi, pe fond de persistenta transpiratie virila, emanat de unii dintre flacaii nostri, care nu pregetau sa-si povesteasca in gura mare ispravile sexuale, subliniind astfel incontestabila superioritate romaneasca in materie.
Unii mai sensibili construiau, plecind de la incidente minore, ce tin de viata in camin sau de naveta cu trenul, de la vreo gluma neinteleasa sau neinspirata, de la esecurile lor la examene, adevarate deliruri de persecutie. Daca vreun Kowalski i-a injurat la o terasa sau la fotbal, daca vreun profesor, neinstare sa aprecieze subtilitatea unui mod de exprimare de felul „Europa-program-istorie-fi-multe-care-tara-teorie-romani-eu“, i-a trimis la invatat, pe un ton mai ferm, atunci este absolut evident ca „polonezii nu-i suporta pe romani“, nu? Or fi lesii, la prima vedere, politicosi, civilizati, dar e limpede ca ne urasc. Chiar daca nu s-a intimplat niciodata nimic special, n-au existat violente indreptate impotriva romanilor, ei simteau „ura“, stiau inca de-acasa, din ziare, de la alti colegi, cum sintem priviti aici. In orice fleac, in neintelegerile cu nu stiu ce vecina de palier sau in faptul ca au fost pacaliti cu un zlot la cumparaturi, descopereau sicane cu iz rasist.
Polonezii merg la biserica, sint foarte mindri de Ioan Paul al II-lea – mi se tot repeta –, fac copii, se mai trotileaza cu votca si bere, danseaza in cluburi, arboreaza de ziua nationala steaguri pe cladirile oficiale si pe case... Nu m-am dumirit nici pina in ziua de azi ce era ciudat in toate acestea, ce anume ii leza pe tinerii nostri. Pentru altii, de alte religii, sarbatoarea Sfintei Parascheva sau a Sfintului Dimitrie poate fi ceva extrem bizar, chiar ridicol, dupa cum barbare, absolut de neinteles, pot parea si multe alte obiceiuri ale romanilor. Iar despre bautul „la botul calului“, sport de masa in anumite regiuni, ce sa mai spunem?
Cu doua-trei exceptii, junii suferinzi din pricina destararii nu cumparau ziare sau carti in limba polona. N-au pus piciorul intr-un teatru sau o sala de concerte din Cracovia si „n-au stricat banii“ pe bilete la muzee. Nu prea i-am zarit nici la intilniri cu laureati Nobel sau la expozitii cu intrare gratuita. Sa nu judecam pripit, insa. Toate acestea nu sint dovezi ale unei mentalitati „de pestera“, cum ati fi inclinati sa credeti, nicidecum! Semnaleaza doar luciditatea innascuta a unora care doresc sa se intoarca la vatra nealterati, necontaminati de o cultura straina.

„De ce invatati voi limba romana?“
In 2004, cind am revenit in Cracovia, mi-am luat o masura de precautie: mi-am impus sa limitez contactele cu romanii de-aici, aflati la studii sau ajunsi pe alte filiere, lesne de identificat. In fond, nu sint nici consul, nici asistent social, nici banca, nici popa, nici psiholog sau psihiatru, nici caraus, nici propagandist, ci doar un profesor angajat la Universitatea Jagiellona. Am participat insa, mai de voie, mai de nevoie, la intilniri cu ziaristi si oameni de cultura adusi in documentare, prin diverse programe. Doua au fost chiar interesante, altele mai putin, vreo trei de-a dreptul jenante. Cind am fost obligata sa-mi scot „cu arcanul“ studentii de la cursuri, pentru ca, altfel, n-ar fi fost public la o minunata actiune culturala, anuntata in ultima clipa, nu m-am simtit chiar in apele mele.
La cele mai multe dintre intilnirile de acest fel, de nu cumva la toate, tinerilor polonezi li se adresa, la un moment dat, profunda intrebare: „Si de ce invatati voi limba romana?“ Cu alte cuvinte, cum e posibil ca limba romana sa intereseze pe cineva? N-ati gasit altceva mai bun de facut? Pustii contabilizau si ma anuntau: „e a opta oara cind aud asta“, „eu a zecea...“ Anul trecut, in elanul ei nestavilit, o realizatoare de programe de la un radio, imi plantase si mie in fata microfonul, asteptindu-se sa-i povestesc, probabil, cum am invatat romaneste. In naivitatea mea, imi imaginam ca toti distinsii oaspeti din Romania ar fi trebuit sa fi aflat de existenta lectoratelor si a sectiilor de romana din lume. Sau ca se vor fi informat cit de cit inaintea voiajului in Polonia – unde se studiaza romana, din ce an, care sint profesorii si traducatorii importanti, ce traduceri, albume, ce lucrari de istoriografie dedicate Romaniei au aparut, ce filme romanesti au rulat in cinematografele poloneze, ce trupe de teatru au mai fost pe aici etc. Dar nu, cei mai multi, chiar dintre gazetari, n-au considerat de cuviinta ca ar fi necesar sa faca macar efortul de a deschide pagina ICR-ului si de-a pescui niste informatii de pe-acolo. S-au infatisat inarmati cu prejudecata ca nu se stie nimic despre cultura romana in Polonia. Si nici prin cap nu le-a trecut ca, ignorind cu seninatate numele si activitatea unor importanti traducatori de literatura romana de aici (inclusi in topurile personalitatilor), ar putea jigni gazdele.

Ca si cum asta nu era de-ajuns, unii au tinut neaparat sa sublinieze, cu patetismul de rigoare, faptul ca noi, romanii, avem din vremuri imemoriale o cultura extraordinar de deschisa, ca sintem niste filopolonezi cum nu mai exista altii (am auzit de „Wojtyla, Sienkiewicz si Andrzej Stasiuk“, cum scria, exact in ordinea asta si complet insensibil la umorul involuntar al enumerarii, un celebru critic roman de azi). In schimb, polonezii, hmmm, deh, sleahtici... n-ar fi extrem de receptivi la valorile noastre, strimba din nas cu aroganta la multe, de nu cumva sint chiar ostili la tot ce vine de pe plaiuri carpato-danubiano-pontice. „Pe ce te bazezi, ma?“, imi venea sa intreb, ca Moromete, dar am renuntat. Polonezii au preferat si ei tacerea.

Intrebari normale, sensibilitati exacerbate
In aproape sapte ani de zile petrecuti in Polonia, marturisesc, eu n-am simtit niciodata ca m-ar privi cineva chioris doar pentru ca as fi romanca. Dimpotriva, m-am plimbat cu tramvaiul tras de cai si, cit a durat turul orasului, vizitiul mi-a povestit despre drumurile lui prin Romania anilor ’80. Mai tinea minte unele cuvinte – „apa potabila“, „mici cu mustar“, „ilegal, tovarase“, „trage pe dreapta“, „cit costa“. Fusese cit pe ce sa-si ia de nevasta o olteanca focoasa, dar il astepta logodnica aici si nu putea sa faca de rusine fata. Cu vinzatorul de la chioscul de tigari birfesc situatia politica din ambele tari, proprietarul unui mic magazin de genti ma saluta, in romaneste, de cite ori trec pe-acolo: „Ce mai face Romania? Bine, bine?“ Si el isi aminteste c-a mincat prima data in viata lui „pui de balta“ la Continental, in Bucuresti, si ca sticla de votca era pe-atunci o „moneda de schimb“ valoroasa, adormind chiar si vigilenta securistului ce-i luase in primire pe sindicalistii polonezi.
La teatrul de sub Turnul din Rynek mai merg la repetitii, iar M. ma pune sa declam fraze in polona, sa-mi corectez pronuntia. M-a incurajat, spunindu-mi ca Walesa si Tusk au si ei defecte de vorbire. Cind e vreme frumoasa, ies la plimbare cu Cici (iepuroaica mea roscovana, rubensiana si clapauga), pina la un han din apropiere, unde sintem intimpinate cu un pahar de vin din partea casei si o salata frageda. Cici mai are admiratori si la terasa din apropierea Teatrului „Stary“, la cele din Rynek si din parcul Iordan. Cind ajung la Ariel, discut cu proprietara despre canisi – pentru ca un canis negru, uneori cu papion, intimpina musafirii –, dar si despre fabrica lui Schindler, locurile unde s-au facut filmarile pentru productia lui Spielberg. In Kazimierz am destui cunoscuti cu care stau la taifas, mai ales in zilele intunecate de iarna, cind in casa n-ai ramine, afara n-ai iesi. Imi semnaleaza greselile de polona, ma invata anecdote si expresii mai colorate, imi imprumuta carti sau chiar mi le ofera cadou. La Wawel, am o amica la magazinul de muzica, in parc stau de vorba cu doamnele si domnii in virsta. Am fost cu pluta pe Dunajec, am stat la gura sobei cu munteni si, la un pahar de votca, ne-am amuzat copios cu bancuri despre Gomulka si Ceausescu, ne-am amintit de cozile la hirtie igienica si de alte aberatii ale epocii.
De nu stiu cite ori, fiind in vreun club cu LA, s-a intimplat ca, auzindu-ne vorbind romaneste, barmanul sau patronul sa puna muzica romaneasca si sa vina la masa noastra, sa ne salute, sa ne faca cinste. Unii s-au laudat ca au fost la Suceava, au vazut manastirile din Bucovina, au ajuns prin Maramures, ne-au aratat si fotografii. La „Faust“, unde am facut un revelion, am trancanit cu vecinii nostri, cunoscuti atunci, despre cite-n luna si-n stele. La „Padre“, un restaurant select din Planty, am ris in hohote cu LA, auzind manele, la „Chimera“, alt local elegant, am ascultat Maria Tanase.
Am „nepoti adoptivi“, care m-au invatat „Cenusareasa“ in polona si aruncatul mingii „pe culori“. M-am inteles intotdeauna foarte bine cu toti colegii cunoscuti, romanisti, polonisti sau anglisti, cu unii dintre ei am colaborat la proiecte serioase. Am relatii amicale cu redactorii unor publicatii culturale, cu traducatorii din Cracovia sau din alte orase. Sa n-o mai lungesc: n-am avut niciodata nici un conflict cu polonezii, orice proiect mi-am pus in minte sa realizez mi-a iesit.
Nu idealizez Polonia, nici mie nu-mi plac unele lucruri, exista si aici, ca peste tot, huligani si extremisti, functionari enervanti si birocratie. Dar tot ce am trait eu in aceasta tara, sapte ani de zile, ma face sa cred ca, in foarte mare masura, „ura“ polonezilor pentru romani exista doar in mintea unor romani marcati de complexe sociale si culturale (lipsiti uneori de orice experienta citadina pina la venirea in Polonia), care confunda interesul firesc, curiozitatea, spiritul critic cu dispretul si discriminarea. Nu mi-a venit sa cred cind am vazut cum sar ca arsi oameni inteligenti si tineri, de altfel, daca vreun polonez intreaba pur si simplu: „Mai e saracie la voi, care e salariul mediu?“ Sau daca spune, ceea ce stim cu totii, ca la marginea padurilor din Romania sau in albiile riurilor a vazut mormane de peturi. Sau daca vrea sa afle ceva despre situatia rromilor. Sau daca, punind lucrurile intr-un context mai larg, european, chestioneaza, analizeaza anumite constructii ideologice si culturale romanesti.
Si pe mine m-au intrebat si le-am vorbit despre dezrobirea facuta prost, despre deportari, despre confiscarea aurului, despre noua „legare de glie“ prin interzicerea nomadismului in comunism, despre legea anti-avort, despre problemele sociale din zonele rurale, despre nivelul de educatie adesea precar s.a. Am discutat despre batrini si pensii, despre sistemul de sanatate, la pamint si-n Polonia. Si ce e antiromanesc aici? De cind si pina cind sint intrebarile, fie ele si incomode, sau observatiile critice semne ale xenofobiei? Si ce-ar vrea, totusi, acesti romani vesnic nemultumiti, unii ocupanti de posturi oficiale? Sa se-adune polonezii in piete si sa recite, ca pe psalmi, „Romania e-o tara bogata si frumoasa, ca soarele sfint de pe cer...“? Sa laude neconditionat tot ce e romanesc? Sa accepte sa li se traseze directii, pe care sa le urmeze neabatut, pentru a nu da, doamne fereste!, peste vreun tabu? Sa scrie la comanda texte encomiastice? Sa colaboreze in orice conditii cu reprezentantii nostri, chiar si atunci cind sint incalcate intelegeri si contracte?
E foarte comod sa dai vina pe modul in care ii privesc strainii pe romani, in loc sa te intrebi daca nu cumva tu, ca individ, trezesti neincredere, provoci antipatie. Poate nu din cauza nationalitatii tale esti ocolit, ci pentru ca esti mitoman, lenes, grobian etc. Poate pentru ca nu stii sa comunici, pentru ca esti incompetent, nu respecti termene si reguli de colaborare etc. In mod uimitor pentru mine, nici unul dintre cei care se pling tot timpul de „stereotipul negativ al romanilor“ in Polonia nu parea dispus sa faca o analiza a propriului mod de gindire, a propriului comportament. Sau sa evalueze activitatea institutiei in care lucreaza, pentru a vedea ce scirtiie in functionare.
Daca nu stiati, toti romanii sint ireprosabili, structurile romanesti merg perfect, dar Polonia-i rea...