Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.871
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.664
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 477.846
Total vizitatori unici: 184.577

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Operatiuni de intoxicare

Operatiuni de intoxicare

Scrierile memorialistice ale fostilor diplomati ai regimului ceausist, acreditati În Germania, Constantin Girbea si Marcel Dinu

William Totok

Dupa prabusirea comunismului În mai toate tarile „lagarului socialist“ au aparut numeroase scrieri semnate de fosti demnitari ai vechiului regim, nomenclaturisti, ofiteri ai serviciilor secrete, diplomati, jurnalisti s.a.m.d. Multe dintre scrierile cu tenta memorialistica sau autobiografica, semnate de aceasta categorie de autori, se disting printr-un pronuntat ton justificativ, minimalizÎnd propria contributie la mentinerea sistemului politic prin aruncarea unor culpe asupra altora. În prea putine scrieri de acest gen se poate observa dorinta reala a unor autori de a reconsidera critic trecutul dictatorial apasator. Totodata, În multe dintre aceste carti se poate observa mai degraba Încercarea de a creiona o armonie demonstrativa existenta Între diversii actori politici ai vechiului sistem, prezentati ca prizonieri involuntari ai unor vremuri tulburi, dar care cu totii au activat În spiritul unui ideal superior, patriotic, opus comunismului dominant. Aproape toti se disting printr-o memorie selectiva accentuata. Fostii demnitari convertiti peste noapte În patrioti militanti si democrati si-au adaptat discursul de ieri la cel al limbajului de lemn anticomunist al perioadei postcomuniste.
De curÎnd au aparut doua scrieri care, În linii mari, se Încadreaza În aceasta schema, schitata foarte pe scurt si care merita a fi analizate nu numai din perspectiva credibilitatii istorice. Este vorba despre doi functionari superiori ai Ministerului de Externe din Bucuresti, ambii, la un moment dat, trimisi În misiune diplomatica În Republica Federala Germania si dupa 1990 În spatiul post-sovietic. Este vorba despre Marcel Dinu, diplomat din 1964, deci din perioada regimului stalinist al lui Gheorghiu-Dej, fost ambasador În R.F.G. Între anii 1986 si 1990 si apoi ambasador În Moldova Între anii 1997 si 1999, Marcel Dinu este autorul volumului memorialistic intitulat 42 de ani În diplomatie. Ambasador sub patru presedinti. Cel de-al doilea ex-diplomat este Constantin GÎrbea, autorul unei carti lipsite nu numai de coeziune stilistica, În care sÎnt cuprinse texte memorialistice, traduceri ale unor articole discutabile din presa occidentala, articole proprii publicate În diverse reviste Înainte si dupa anul 1989. GÎrbea a fost, dupa 1967, translator si atasat de presa al ambasadei României În R.F.G., dupa aceea a lucrat la ambasada României În Austria si Elvetia, apoi ca referent pentru spatiul de limba germana În centrala de la Bucuresti. Dupa 1990, a fost consul În Berlinul Occidental, apoi ambasador În Rusia si În Georgia. Cartea lui C. GÎrbea are titlul Diplomat si ziarist – de pe coperta exterioara si interioara Însa lipsind subtitlul pe care-l indica În prefata: „O viata În serviciul patriei“(p. 7).

***

Cititorul care va astepta sa descopere În cele doua carti semnate de fostii diplomati, Marcel Dinu si Constantin GÎrbea, niste dezvaluiri senzationale legate de felul cum a functionat diplomatia În perioada comunismului va constata deja dupa primele pagini ca asa ceva nu va afla. Amintirile celor doi, Însa, sÎnt mai degraba semnificative pentru ceea ce trec sub tacere decÎt pentru continutul lor real. Ceea ce se poate observa este un usor ton de autovictimizare, combinat cu auto-elogierea activitatii „În slujba poporului“ care transgreseaza, mai ales, credibilitatea memorialistului diplomat Marcel Dinu. Pentru a minimaliza rolul sau ca un pion important al regimului ceausist, plasat Într-unul din cele mai sensibile locatii ale politicii externe, fostul ambasador În R.F.G.(Între anii 1986 si 1990) Încearca sa acrediteze ideea ca el fusese o victima a politiei politice. RecurgÎnd la stilul aluziv al conspirologilor, Dinu aminteste la un moment dat de faptul ca s-a aflat „sub o urmarire stricta din partea organelor atotputernicei Securitati“(p. 118). Estompeaza, Însa, cu „talent diplomatic“ sarcinile concrete pe care le-au avut „organele“ În cadrul ambasadelor. Nu aflam mai nimic despre acea interdependenta Între sarcinile unor diplomati, primite si executate În numele aparatului diplomatic si cel al aparatului invizibil al Securitatii. Semnificative pentru ocolirea acestui complex sÎnt doua momente din timpul sederii lui Marcel Dinu În Germania federala, din 1989. Primul episod, ocolit cu grija de catre autor, se refera la congresul bisericii evanghelice din Berlinul Occidental, din vara lui 1989, cÎnd urma sa se organizeze o dezbatere legata de situatia social-politica din România, Întitulata „Camera româna din casa europeana“. La respectiva ÎntÎlnire urma sa participe si scriitoarea Herta Müller. Regimul de la Bucuresti a Încercat atunci prin toate mijloacele sa Împiedice aceasta Întrunire, punÎndu-si În miscare nu numai agentii ci si aparatul diplomatic. Marcel Dinu a adresat atunci o scrisoare organizatorilor(a se vedea textul În facsimil) În care afirma ca discutia programata constituie o Încercare inacceptabila de amestec În treburile interne ale României, prin care se urmareste „o defaimare a tarii mele“. În scrisoarea respectiva mai sustine ca dezbaterea nu va contribui la o apropiere Între România si Germania. „O dovada pentru asta este, participarea unei persoane spe care n-o numeste, dar care este Herta Müllert, care ne este binecunoscuta În urma unor pozitii evident ostile si anti-românesti.“ În consecinta, Dinu a respins invitatia de a participa la congres.
Organizatorii, Însa, fusesera santajati si de reprezentantii bisericii evanghelice din România cu Înghetarea relatiilor bilaterale si cu refuzul de a participa la reuniunea de la Berlin, daca nu se va contramanda dezbaterea amintita. În ultima instanta, Herta Müller nu a mai participat. Ar fi fost totusi interesant sa aflam din memoriile lui Marcel Dinu cum a aratat raportul sau catre centrala din Bucuresti, În care a relatat despre acest „succes al politicii externe românesti“ la care a contribuit si el.
Într-o cuvÎntare tinuta În toamna anului 2010, cÎnd a fost distinsa cu Premiul pentru drepturile omului „Franz Werfel“, laureata Premiului Nobel pentru Literatura a descris acest incident inspirat din umbra si de Securitate(a se vedea aici si un articol din Börsenblatt, din 01.11.2009; alte detalii au fost postate pe blogul revistei Halbjahresschrift-hjs-online – http://halbjahresschrift.blogspot.de/2009/11/franz-werfel-menschenrechtspreis-fur.html si difuzate de Europa libera, pe data de 18.01.2011). Dovezile pentru implicarea Securitatii se cunosc din documentele pastrate În arhiva CNSAS.
Celalalt episod, pe care Dinu nu-l ocoleste În carte, se refera la revolutia contra regimului ceausist din decembrie 1989. El vorbeste despre Încercarea unor demonstranti de a patrunde cu forta În incinta ambasadei din Bonn si la momentele tensionate si dramatice de atunci, insinuÎnd ca unii dintre manifestanti ar fi avut arme albe si de foc, avÎnd intentia de a recurge la violenta(pp. 146-147). Marcel Dinu uita, Însa, sa spuna de unde stie ca, Într-adevar, unii dintre demonstranti erau Înarmati. Nu uita, În schimb, sa afirme În acest context ca cele mai neplacute demonstratii care s-au derulat În cursul mandatului sau În fata ambasadei „au fost cele ale iredentistilor maghiari“ care pentru a atrage mai multi participanti i-ar fi platit pe acestia cu sume Între 30 si 50 de marci(p. 145).
***
Volumul lui Constantin GÎrbea, Diplomat si ziarist, este un amestec de amintiri personale, tributare stilului protocronismului pasunist, cernite totdeauna printr-o sita deasa, patriotica, si articole alese din presa germana a vremii sau articole pe care el le-a publicat În revista securistilor rezervisti, Vitralii si mai ales În Tribuna României. Aceasta gazeta de propaganda externa a regimului a aparut dupa 1972 la Bucuresti si era destinata, În exclusivitate, exilului românesc. Primul ei redactor sef a fost scriitorul protocronist Paul Anghel(1931-1995), iar din 1974 pÎna-n 1990 a fost condusa de Petre Ghelmez(1932-2001). Tribuna României succeda, de fapt, revista de si mai trista amintire Glasul patriei, Înfiintata În 1955, În timpul stalinismului. Sediul central al redactiei s-a aflat, la Început, În Berlinul de Est, În capitala Germaniei comuniste, R.D.G. – DDR. Dupa venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu, În 1965, si accentuarea cursului de independenta fata de puterea hegemoniala de la Moscova, s-a efectuat mutarea la Bucuresti. Printre colaboratorii revistei au fost multe nume sonore ale miscarilor extremiste din perioada interbelica, interzise pÎna În 1964. Printre fostii detinuti politici care au intrat În simbria regimului s-au aflat si Nichifor Crainic, Radu Gyr, Dumitru Staniloae, Constantin Noica si altii. Articolele publicate de Constantin GÎrbea În revista Tribuna României erau semnate cu pseudonimul C. Severineanu.
În capitolul dedicat Germaniei fostul diplomat se opreste si asupra momentului 1967, cÎnd România a stabilit relatiile diplomatice cu R. F. Germania, „Împotriva vointei tarilor socialiste“, calificÎndu-l, drept un „eveniment major“. PrezentÎnd faptul În dimensiuni marite fata de realitatea istorica propriu zisa, GÎrbea sustine ca „acest gest al României“, i-ar fi „deschis Germaniei calea spre unificare“. RecurgÎnd la vechiul si falsul cliseu al victimizarii României de catre strainatatea nerecunoscatoare, GÎrbea afirma ca episodul stabilirii relatiilor diplomatice „este azi subestimat“ si „de aceea trebuie sa actionam pentru ca România si rolul ei În procesul de unificare germana sa nu fie dat uitarii.“(Text reprodus si pe coperta volumului!)
În numeroase pasaje, autorul aminteste de legaturi cu unii ziaristi straini, uitÎnd Însa sa spuna ca avea sarcini concrete ca diplomat sa ofere acestora anumite informatii, daca aceste informatii erau reale sau contrafacute, de unde proveneau aceste informatii si cum aratau rapoartele sale trimise la Bucuresti, În care relata despre operatiunile În care fusesera implicati jurnalisti. În acest context GÎrbea aminteste laconic de ziaristul vest-german Dagobert Lindlau caruia i-ar fi facilitat o ÎntÎlnire cu Nicolae Ceausescu În toamna anului 1989. GÎrbea nu sufla un cuvÎnt despre faptul ca Lindlau devenise un pion al manipularii opiniei publice vest-germane, fara sa-si dea seama ca sforile erau trase de catre departamentul „D“(dezinformare) al Securitatii.
Într-un reportaj difuzat de televiziunea publica germana(ARD), la sfÎrsitul anului 1988, Dagobert Lindlau a Încercat sa convinga opinia publica germana ca programul regimului ceausist de „sistematizare“ a localitatilor nu a fost nimic altceva decÎt o gogoasa propagandistica pusa În circulatie de adversari exilati ai dictatorului de la Bucuresti, transformati În aparate involuntare ale serviciilor secrete occidentale. La vremea respectiva, atitudinea, chipurile, obiectiva a lui Lindlau fusese apreciata inclusiv de catre Nicolae Ceausescu, precum se putea citi Într-un interviu acordat ziarului Die Welt de seful de partid si de stat român(„Ceausescu: Es gibt keine Schablone für den Sozialismus“/ „Ceausescu: Nu exista un sablon pentru socialism“ – 30 decembrie 1988).
Presa germana a respins În unanimitate controversatul reportaj al lui Dagobert Lindlau, În care acesta a prezentat ca dovada – pentru ceea ce el considera o politica de dezinformare a opiniei publice – comuna banateana Gottlob. Despre aceasta comuna, o agentie de presa afirmase, dintr-o greseala, ca urmeaza sa fie dezafectata. În realitate, era vorba despre satul Învecinat, Vizejdia, despre care În ziarul ScÎnteia(din 10 august 1988) se putea citi, negru pe alb, ca urmeaza sa dispara. Lindlau a respins orice rectificare si a refuzat sa participe la o discutie cu membrii Comitetului pentru drepturile omului din România din cadrul Fundatiei „Heinrich Böll“. Într-o scrisoare, din 16 februarie 1989, semnata de directorul fundatiei, Lukas Beckmann, i se reproseaza lui Lindlau faptul ca s-a lasat transformat de catre regimul ceausist Într-un instrument de legitimare a politicii dictatorului român În strainatate.
Ambasadorul Marcel Dinu a fost invitat sa participe alaturi de Lindlau la o dezbatere privind proiectele de distrugere prin sistematizare a localitatilor din România. Lindlau si Dinu nu au acceptat aceasta invitatie.
În semn de recunostinta pentru serviciile de cosmetizare a imaginii internationale degradate a dictatorului, Ceausescu personal a acceptat În preajma ultimului congres PCR, din anul 1989, sa-i acorde lui Dagobert Lindlau un interviu În exclusivitate, interviu despre care vorbeste si Constantin GÎrbea(p. 24).
Pe ocolite, fostul diplomat mai vorbeste În cartea sa si despre Herta Müller si despre directorul Casei Literaturii din Berlin, Ernest Wichner, neputÎndu-si ascunde frustrarea ca scriitoarea a refuzat sa-i acorde un interviu(pp. 220-222). Si mai ciudat este articolul-portret(?) dedicat autorului originar din România, Hans Bergel, distins cu Ordinul „Meritul cultural“(pp. 223-224). Faptul ca Bergel fusese o victima a justitiei staliniste si, dupa emigrare, un obiectiv permanent al Securitatii, dar si un mistificator al propriei biografii(asupra acestui aspect revenim viitor Într-un articol), nu este mentionat nici macar printre rÎnduri. În schimb, revine asupra unei idei repetate excesiv: „În lumea de azi nu trebuie sa se uite ca România a fost prima tara socialista care a stabilit relatii diplomatice cu R.F.G. Fara aceste noi posibilitati pentru un dialog oficial cu R.D.G., procesul de unificare de acum 20 de ani nu ar fi fost posibil.“(p. 224)

Marcel Dinu, 42 de ani În diplomatie. Ambasador sub patru presedinti, Fundatia Europeana „Titulescu”, Seria Relatii Internationale, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2009.
Constantin Gîrbea, Diplomat si ziarist, Editura Detectiv, Bucuresti, 2011.