Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.875
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.677
ON: 0 membri / 4 musafiri
Total hituri: 588.834
Total vizitatori unici: 230.295

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
La pescuit. Cu Augustin Fratila (1953-2010)

La pescuit. Cu Augustin Fratila (1953-2010)

Dan-Silviu Boerescu

Mi-a luat o jumatate de ora sa-i gasesc cartile, rascolind abia jumatate de metru de biblioteca…
In aceasta duminica de ianuarie (17.01.2010), mi s-au intimplat multe lucruri stranii. Dupa ce am gasit cu greu cele doua volume de poezie (Gramatica mortii, 1995; El-Roi, 1997 – sint mindru ca la aparitia acestuia am contribuit si eu), i-am cautat cele doua CD-uri pe care le aveam: Mai sint pentru ca el ma este si Asa am trait (ambele, 2005). La fel ca in cazul cartilor, am scormonit amarnic intr-un maldar de plastice urlatoare, pentru a da de ele sub niste compilatii de discoteca absolut aberante. In fine, am vrut sa le ascult, dar CD-urile au refuzat sa porneasca. Am incercat sa-l ascult pe Gusti pe YouTube, dar primul cintec era… mut. Primul site pe care am intrat, gazduind blogul lui Horia Girbea, s-a blocat dupa ce am citit comunicatul despre Gusti…
Cu marii mei prieteni, am fost macar o data la pescuit. Cu Gusti, am fost de multe zeci de ori, in unele sezoane aproape in fiecare weekend. Am fost, la inceput, cu un faimos Trabant, apoi, de cele mai multe ori, cu un Cielo. De obicei, mergeam in lacurile din Baragan, dar am ajuns si in Delta (nu am cum sa uit teribila traversare, noaptea, a unei Dunari care ni se parea ostila, intr-o barca, destul de amarita, de lipovean si inca de lipovean octogenar, convins ca mujdeiul trebuie frecat crincen cu minerul de lemn al cutitului, pina cind devine o maioneza iute incalificabila, dar la fel de convins ca Andreea Marin era cea mai frumoasa femeie din lume). Am fost impreuna la pescuit, de regula, vara, dar ni s-a intimplat sa dam si la copca, inainte de Craciun. De departe, o experienta fabuloasa a fost cea de la Strachina, prin 1997. Aranjasem, prin intermediul bancherului Gigi Carniciu (ulterior, zice-se, incarcerat, dar ce om de isprava!), o partida in lacul de linga Tandarei. Eu, impreuna cu Horia Girbea si cu inseparabilul amic comun (al meu si al lui Gusti) Dorin Maran, ajunsesem de cu seara. Era trecut de miezul noptii, iar noi stateam la taclale, la o masa exagerata, chiar pe malul baltii. Nea Gigi avea grija sa ne trimita, cam la 3-4 ore, inca un portbagaj de mincare si bautura, crapelnita era in toi (desi noi mimam si pescuitul, lansetele fiind fixate chiar pe terasa unde chefuiam; ba chiar bambinele se agitau cind si cind, obligindu-ne sa mulinam spre mal cite un caras inconstient, noctambul). Gusti, care avusese ceva treaba la Editura ALL, urma sa vina pe la 10-11 seara, dar nu mai raspundea la telefon si-l daduseram pierdut. Pe la 1 noaptea, mobilul a biziit, totusi, nervos. Gusti ma anunta ca traverseaza Tandareii si ma soma sa-i explic cum se ajunge la balta. Intreprinderea era sortita esecului din start: itinerarul era intortocheat, prin lanuri de porumb si mai era si o bezna cumplita. Totusi, minune, dupa vreo 20 de minute, Gusti a nimerit cu masina exact linga masa noastra! A fost singurul pescuit de noapte la care am rezistat pin’ la ziua. A doua zi, spre seara, nea Gigi a venit cu inca un portbagaj: trei saci cu crapoaice doldora de icre, somptuosi crapi-oglinda, somotei hiperbolici, carasi de palmares. A fost o partida chiar reusita! Gusti statea pe atunci la Dristor si mi-a povestit ce ochi au facut vecinii de bloc cind l-au reperat tirind sacul lui de peste.
Alta data, pe la apusul Conventiei Democrate, in vara lui ’99, ne-am dus la Ileana, trimisi de seful culturii calarasene, poetul Michi Draghici, la primarul liberal Hari Pirsoiu. Evident, am trezit gospodarul la 5 dimineata, cit sa aflam ca, oricum, balta era gratis, fara paznici. De bucurie, Gusti a uitat farurile aprinse, iar la amiaza bateria masinii era dusa. Norocul nostru a fost ca am gasit un tractorist ungur din Satu Mare (localnicii erau ocupati cu alte alea), care ne-a tras pina la sosea. (N-am uitat povestea, nici balta, iar peste ani mi-am luat pamint si mi-am facut casa acolo: in 2007, cred, Gusti a sadit un pom in curtea mea). Tot Michi, care ne-a facilitat multe alte partide, ne-a trimis odata la Ciocanesti, unde pescuitul a degenerat intr-o masa vinatoreasca, excelind in iepuri, porumbei si purcelusi de lapte (acestia, vinati prin curtile fostului CAP). Altadata, Michi (si el ajuns, mai de demult, pe plaiurile vesnice ale pescuitului) ni l-a prezentat pe Ioan Nesu, distins prozator de Slobozia si sef al ocolului silvic de la Jegalia. L-am vizitat la canton cu Gusti si cu Dorin Maran, am petrecut o noapte intreaga cu diverse vietati grasune la protap, dar si cu o inenarabila tuica de caise, amestecata cu coniac din colectia privata a lui nea Nesu (cel care, mai apoi, ne-a introdus la nea Gigi, omul cu Strachina). A doua zi, hai la peste! Dorin devenise subit indisponibil, in urma odiosului carcalete, si a ramas sa boleasca in masina, renuntind la orice farima de demnitate sportiva. Eu dadeam la caras palmas, care musca intr-un ritm infernal. Nu apucam sa alimentez cu rime, asa ca, in spatele meu, nea Nesu era dispus strategic cu cutia plina cu pretioasele viermuitoare. Eu scoateam forfacul cu 2-3 carasi, aruncam lanseta in spate, nea Nesu debarasa, apoi potrivea rimele, mi-o inapoia si anunta solemn, cu deferenta cuvenita criticului dictator: „– Incarcat, dom’ Boerescu, lansati!“. Un asemenea ciclu dura 2-3 minute, apoi se va fi repetat implacabil pe durata a 3-4 ore. Pe dig, facea legea un soare ucigator. Nea Nesu era in costum verde, cu o basmaluta innodata cochet peste chelie. La un moment dat, ma intorc spre Gusti. Acesta strinsese sculele si fuma tacticos. „– Ce faci, de ce nu pescuiesti? Nu vezi in ce hal trage?“ „– Pai, zice el, e mult mai misto spectacolul pe care-l dai tu cu domnul Nesu…“.
Altadata, pe Valea Argovei, dupa ce ne amagisem o zi intreaga cu carasi banali din seria 4-5 la kil, pe la 5 dupa-amiaza ne retrageam abatuti. Cind, deodata, in dreptul bazinului 2 – „interzis“ (un fel de crescatorie) – vedem un ciortan magnific plesnind apa ostentativ, chiar in mijlocul baltii, la stilpul-reper unde se furaja pestele. Ca doi vechi complici, ne-am inteles instantaneu, din priviri! Gusti a lasat motorul sa mearga, am scos fiecare cite o lanseta, am pus viermusii cei mai grasi in ace, am aruncat amindoi liniile de o parte si de alta a stilpului din mijlocul iazului si, dupa un minut, amindoi mulinam, icnind dar razbunind ghinionul intregului sezon. Am facut asta de trei ori, apoi am aruncat pestii in portbagaj depotriva cu lansetele nedemontate si am tulit-o original. Abia la sosea, peste vreo 10 km, am scos primele vorbe…
Daca e sa aleg, insa, partida istorica de pescuit cu Gusti, aceasta s-a petrecut intr-o comuna din Calarasi, tot gratie lui Michi Draghici. Era prin vara lui 1998. Eu lucram cu jumatate de norma la Muzeul Literaturii Romane, aveam program lejer. Gusti tragea din greu la editura. Asa ca, vineri dimineata, m-am urcat singur in tren la Gara Obor, raminind sa facem jonctiunea dupa-amiaza, la locul faptei. La Calarasi, in gara, Michi ma astepta cu Dacia de la Cultura (condusa de acel Petrica cu care avea sa intre sub un TIR la Tamadau, intr-o dimineata cetoasa de decembrie, in 2000). Aveau un aer ciudat, prevestitor a nu se stie ce. M-au luat pe sus si m-au dus la o circiuma care parea parasita. Inauntru, intuneric total. Intram, ne asezam la o masa oarecare, scaunul subred da se prabuseasca sub mine, cind, deodata… lumini feerice, forfota de ospatari, larma de muzicanti: lautarii veniti din neant ma intimpinau cu Marsul Gloriei din opera Aida. Michi, mindru tare: „– Ieri i-am angajat la Inspectorat!“. In fine, dupa dejunul fastuos de rigoare, cu muzici, masticatie, deglutitie excipiens q.s., hai la pescuit. O luam spre o comuna oarecare (sa fi fost Ulmu? dracu’ mai stie!). Aici, descindem la primarie, unde vicele Nicu Birjaru ne invita la chiolhan intr-o camera mai din spate, nu inainte de a lasa vorba gardianului sa ni-l aduca si pe Gusti, cind va fi venit. Gardianul, in circumstantele vitrege locale (mobilul nu avea acoperire, iar afara se pornise o ploaie torentiala), devenea un element cheie al comunicarii. Peste o ora-doua, Gusti, insa, uita de Birjaru si intreaba de domnu’ vice …Gardianu. Gardianul substantiv comun, confuz de la natura, se confuzeaza si mai tare, dind un raspuns acoperitor dar neajutator: „– Nu e, domn’e, nici un viceprimar Gardianu! E Nicu Birjaru, care sta pe prima ulita la stinga, in fund“. Birjaru statea, ce-i drept, in fund, dar nu in fundul ulitei, ci la citiva metri (si citeva ziduri) mai incolo, cu noi la chef. Printre rafalele de ploaie, patinind cu Cieloul – impozant, pe atunci – de la ALL pe sleaurile de noroi, pilotul, poetul, cantautorul, editorul si pescarul Augustin Fratila se departeaza de noi, o ia pe ulita predestinata, ajunge la poarta casei Birjaru, unde este intimpinat calduros de mama si de soata viceprimarului (care-l confundau cu un angrosist de grine de la Bucuresti, ce urma sa cumpere recolta de paioase), fiind poftit la o alta masa, poate chiar mai imbelsugata ca a noastra (la nici o suta de metri sau o eternitate departare). Atita doar ca amicul Gusti nu se poate abtine si intreaba: „– Dar domnu’ Birjaru unde e, ca aveam intilnire cu el?“. La care, nevasta gospodarului lanseaza implacabil: „– Ei, unde sa fie? La masa cu niste timpiti de scriitori!“. Latrau caii, latrau caii, / Cind veneau, ahei, ahaii… (Nichita Stanescu – Augustin Fratila, Oratie de nunta)