Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.875
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.677
ON: 0 membri / 3 musafiri
Total hituri: 590.461
Total vizitatori unici: 230.705

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Identitati problematice (II)

Gabriela Gavril

Dominatia discursului resentimentului, tratarea „culturii socialiste“ in intregime ca un proiect exogen, o „fictiune ideologica“ a aparatcik-ilor, un transplant fortat de „gene straine“ intr-un corp (dintotdeauna!) sanatos – analizate de Teresa Walas intr-un studiu consacrat „culturii poloneze dupa comunism“1 – pot fi identificate si in spatiul romanesc. In anii ’90, atentia cercetatorilor din cele doua tari s-a concentrat asupra fenomenelor extreme, asupra „socrealizm“-ului/ proletcultismului, asupra represiunii si a cazurilor spectaculoase de tradare a intelectualilor2. Urmatorii ani au interesat mai putin in Polonia, si aceasta – crede autoarea poloneza – si pentru ca abordarea lor trebuia facuta din alta perspectiva, care presupunea depasirea atitudinii revendicative in favoarea descrierii reci, stiintifice si a diagnosticarii corecte, fara parti-pris-uri ideologice. In Romania, acest interval de timp nu a fost ocolit, dimpotriva chiar, numai ca a fost mai putin cercetat stiintific, cit reconstituit, deseori rescris si inventat, prin nenumarate texte de factura confesiva. Am asistat la o adevarata explozie de jurnale si de productii autobiografice, „mica istorie“ parind la un moment dat singura cale de recuperare a trecutului, de refacere (sau de manipulare?) a memoriei colective. Depozitiile celor care au suferit persecutiile staliniste sau au supravietuit Gulagului comunist au ajuns sa fie concurate de multimea destainuirilor tardive, in care autorii lor inregistreaza cu meticulozitate obscure hartuieli cu cenzura, conflicte cu sefii ierarhici numiti sau sustinuti de partid, cu diversi colegi si cunoscuti, cu delatorii marunti, raporturile cu reprezentantii Securitatii, descriu forme de defensiva, de critica a regimului in intimitate etc3.
In vreme ce Leszek Kolakowski, Czeslaw Milosz, Josef Tischner, Adam Michnik si multi alti intelectuali si scriitori polonezi au publicat – in timpul comunismului, asumindu-si toate riscurile – texte fundamentale anticomuniste, in Polonia sau in exil, nenumarati scriitori, jurnalisti si actori publici romani isi inventariaza sirguincios, in perioada postcomunista, momentele de posibil curaj si de relativa independenta de gindire, nemultumirile si frustrarile personale. Fenomenul romanesc are, fara doar si poate, o componenta (narcisist-) autentica, una comerciala (beningna, in fond), dar si o alta ce tine tocmai de refularea unei indentitati neconvenabile.
Multe volume publicate dupa 1989 au insistat asupra dedublarii intre planul public si cel privat, sugerind ca identitatea comunista a fost una impusa din exterior, de un sistem kafkian din care, retrospectiv, individul se autoexclude. „Rezistenta prin cultura“, micile victorii in fata cenzorilor, capacitatea de a manipula codurile aluzive, de a cripta mesajele, libertatea in cercuri restrinse, prezentate idealizat mai tirziu, ar trebui sa dovedeasca faptul ca „haina“ comunista a ramas fara aderenta la structura de profunzime a individului, a avut un rol conjunctural in creionarea profilului sau, astfel incit, odata „recistigata libertatea“, poate fi abandonata aproape instantaneu, printr-o marturisire publica a anticomunismului.
Receptarea unor astfel de scrieri cu tenta memorialistica este un fenomen ce ar merita un studiu amanuntit. Semnalam acum doar faptul ca statutul lor „impur“ le aduce in primul rind in atentia criticilor si exegetilor care, in traditia locului, se entuziasmeaza in fata sinceritatii lor, le apreciaza in special in functie de efectele de stil, de eruditie si rafinament etc., fara a le cerceta decit rareori si din perspectiva surselor gindirii sau a optiunilor ideologice. In termenii lui Kierkegaard, se produce o absolutizare a stadiului estetic. Productii ce au pretentia de a restabili „istoria adevarata“ sau de a se spune lucruri esentiale despre mecanismele social-politice, despre traditia intelectuala, de a contribui la insanatosirea morala a poporului sint validate din punct de vedere literar de catre cronicari impresionisti. Astfel, hibridizarile conceptuale, fascinatia pentru modele discutabile ramin nesanctioante, iar procesul de mitizare a trecutului (analizat pertinent de Lucian Boia) continua.
Cum avea sa constate si Adrian Marino, „mitul situatiei ireversibile“ a stapinit aproape toate mintile in anii ’80, asa incit majoritatea reprezentantilor intelighentiei romanesti s-a limitat la cautarea unor tactici individuale de salvare, cultivind o situatie ambigua, poate cu speranta prezervarii unui set minimal de valori intr-un cadru restrins, dar fara a contesta direct ordinea existenta. Cu foarte putine exceptii, intelectualii nu au fost „cetateni impotriva statului“ comunist – cum scria V. Havel –, ci impreuna cu el, eventual undeva la margine, de nu chiar in prim-plan. Unii au ales demnitatea „exilului interior“, altii au fost preocupati in primul rind sa-si salveze pozitiile, sa negocieze cu cenzura publicarea operelor lor.
De ce s-a intimplat astfel? Explicatiile au fost cautate in amintirea represiunilor violente din anii stalinizarii, in eficacitatea masurilor Securitatii, mai tirziu in „forta fantasmatica“ a aparatului represiv. M. Sora se referea, cu luciditate amara, chiar la un „dat structural“ al intelighentiei romanesti, care, inca de la finele Primului Razboi Mondial, s-a autodefinit prin strategii de izolare si de delimitare de mase. Cert este insa ca formele de rezistenta specifice elitei romanesti, invocate frecvent dupa 1989, nu au fost de natura sa conduca la o solidarizare sociala de felul celei inregistrate in Polonia in timpul actiunilor „Solidaritatii“. De aceea, poate, pentru a da doar un exemplu, grevele minerilor din Valea Jiului din 1977 nu au evoluat spre un „Gdansk romanesc“.

***

Despre „tradarile“ unor clasici s-a vorbit si scris destul de mult, pe diferite tonuri, de multe ori ignorindu-se contextul istoric si politic. Ne intrebam insa in ce masura neacceptarea de catre contemporani a uneia dintre dimensiunile identitatii lor – in cazul de fata a celei comuniste – marcheaza in continuare atitudinile publice, optiunile politice, articularea tipurilor de discurs si a proiectelor cultural-ideologice din Romania. Ce forme va mai imbraca autoiluzionarea colectiva romaneasca, ce idoli se vor mai construi? Cit va mai dura procesul de mitizare a trecutului, mai indepartat sau recent? Cit timp ne vom mai refugia in fictiuni justificatoare?

1 Teresa Walas, Zrozumiec swój czas. Kultura polska po komunizmie – Rekonesans, Wydawnictwo Literackie, Krakow, 2003
2 Ar fi multe de spus despre cum au functionat CNCSAS-ul si IPN-ul, despre criteriile utilizate, despre instrumentarea politica a dosarelor, în fond despre compromiterea ideii de lustratie în cele doua tari...
3 În acelasi timp, literatura propriu-zisa de sertar a fost foarte slab reprezentata, unul dintre putinii autori semnificativi fiind I.D. Sârbu.