E util uneori sa stai pe o banca si sa urmaresti oamenii. Cum vorbesc, cum merg, ce fete au si sa te intrebi ce se gandesc. Vazandu-i pe ei te vezi de fapt pe tine pentru ca ei sunt societatea care ti-a cauzat parerile si, totodata, e mai usor sa-i privesti pe altii decat pe tine, e mai usor sa vezi ce nu iti place decat sa sti ce iti place. Care sa fie legatura dintre noi toti? Care e numitorul comun al gandirii tuturor oamenilor? Cred ca e constiinta faptului ca murim care se traduce in viata de zi cu zi printr-un zbucium de negasire.
Cred ca una dintre principalele tendinte ale omului este tocmai de a se dezumaniza. Dezumanizarea se produce prin pierderea omului din noi, prin departarea de la nucleul vietii care e simtirea. Simtirea e farama de Dumnezeu din noi. E insesizabilul, e starea aceea de fond pe care fara incetare o traim din copilarie pana la moarte. E cerul sufletului nostru. Dar cat de departe ne aflam de el! Abia daca-l zarim. El e nesfarsit si cat de sfarsiti suntem noi! Ne pierdem sufletul prin folosirea unei gandiri finite impusa de lumea in care traim. Simtirea noastra se pierde pana la sentimentul nostru, sentimentul pana la idee, ideea pana la gand, gandul pana la glas, glasul pana la urechea celuilalt, de aici pana la gandul sau, la ideea sa, la sentimentul sau, la simtirea sa. Peste tot pierdem viata. Iata cat de departe suntem unii de altii.
Instrainarea dictata si sporita de orgoliul nostru, astfel trece timpul; indiferenta, egoismul, minciunile. Mai ales minciunile si comoditatea. Acestea doua din urma fac o pereche indivizibila pentru ca e usor sa gandeasca altii pentru tine, sa decida pentru tine si mai ales sa traiasca pentru tine. In marea majoritate a timpului marea majoritate a oamenilor traiesc cu iluzia ca sunt liberi, fiind de fapt in lanturi. Iubim miturile. Deschidem televizorul si ascultam un poet, un scriitor, "un om de cultura" si ne simtim cunoscatori - iata mitul eruditului, eventual al geniului. Reparam ceva prin casa, explicam cuiva care nu se pricepe - iata mitul priceputului, al descurcaretului. Ne certam cu iubita, ne gandim cu un zambet amar la despartire - iata mitul barbatului de cursa lunga, al veteranului. Ni se pare ca ne ia cineva de sus, il luam si mai de sus - mitul omului aprig - sau il tratam cu indiferenta - mitul inteleptului in ale vietii. Auzim de patrie, ne simtim surescitati - mitul patriotului; un om se poarta altfel decat majoritatea, il catalogam: infumurat sau ciudat (mitul nebunului). Si cate mai sunt! Chiar eu imi pun acum o masca etica - mitul moralistului - eu, care sunt un pacatos. Traim intr-un labirint de idei preconcepute. Asta ne pierde, ne face sa uitam ce ar trebui sa fim. Plutim intr-o mare de uitare. Oamenii care spun ca era mai bine inainte, care voteaza constant cu fostii comunisti dau o palma grea, prea grea, celor care au murit cu speranta ca va fi mai bine. E fara discutie mai bine acum, cand putem vorbi, gandi si scrie mai liber. Bine, mi se va spune, dar daca aveai burta goala nu mai vorbeai de libertate. Probabil. Dar nu o am; iar daca acest fapt ma face sa vad mai distant si mai bine anumite lucruri, de ce n-as spune-o? Nu am pretentia neaparata de a fi obiectiv - nici nu as avea cum sa fiu, doar sunt subiectul vietii mele. Ma intreb totusi, chiar si cu burta plina, cum era sa sarbatoresti 1 Mai in timp ce alti romani se chinuiau si mureau in inchisorile comuniste numai pentru ca isi afirmasera viata?
Lumea e prea orizontala.Viata, insa, e frumoasa pentru ca putem privi in sus.