Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.672
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 541.311
Total vizitatori unici: 212.484

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Micul Univers, Rodica Baniceru - Eseu / Literatura



Strada pe care se intamplau atatea evenimente cruciale e o strada lunga, sinuoasa, o insiruire de cladiri opulente, cu patina aristocratica din alte epoci, inconjurate de verdeata, copaci din cele mai diverse esente - de la smochini la plopi norvegieni, de la zada la tei, de la castani la corcodusi, de la magnoli la salcami -, cu o tufa somptuoasa de iasomie si pletore de trandafiri agatatori ori de mana-maicii-domnului aruncate ca niste mantii pe gardurile din fier forjat. Ploi-de-aur izbucnesc in galben tipator intr-o gradina sau alta. Trandafiri infloresc metronomic, bucurand privirile in fiecare zi.
Timpul este masurat molcom in aromele cele mai diverse, marcand abia schitat trecerea anotimpurilor. Fiecare pas ti-e insotit de parfum de tei, cateodata infuzat discret de ploi dilematice de primavara tarzie ori vara timpurie. Salcami batrani cadenteaza si ei trecerea timpului cu aroma florilor alb-delicate, unduite in ciorchini prelungi de adieri de vant. Izul dulce-insidios al mainii-maicii-domnului te mangaie pe obraz si-ti persista indelung in nari si mai prelung in amintiri. Simti buchetul dulceturilor de trandafiri pe cerul gurii si stii ca te apropii de gardul abia ghicit sub densitatea florilor marunte, dar care acopera verdele frunzelor cu rosul lor catifelat multiplicat in miriade de petale.
Strada incepe sa curga dintr-un scuar marcat de un tei. Candva, capatul ei mai era strajuit de un castan maiestuos, viguros, urias, in putere, ce umplea aerul cu arome amarui amestecate cu vapori de ploi iuti de vara sau stropi bogati si reci de toamna, cand se umplea si trotuarul fie cu florile pastelate ce se scuturau din candelabrele inflorescentelor primavaratice, fie cu castanele care mai purtau inca in ele sunetul coacerii si caderii lor. Diminetile isi cerneau aurul solar prin frunzisul des al castanului, tivind frunzele magice de smarald cu fir topit in aur pur, filtrand razele jucause ce prindeau in jocul lor matinal praful strazii starnit de primii pasi ai trecatorilor si de graba masinilor. Privirile scapate din mreaja vrajit tesuta din culoare si lumina, impinse in sus de nu se stie ce resorturi tainice, se pierdeau in imensitatea cerului. De ce imensitate? Pentru ca cerul, privit obiectiv, era doar o bucata crenelata de contururile cladirilor, dar... dar albastrul lui proaspat ca un obraz de copil care abia s-a clatit de aburii somnului ii conferea adancime, asa incat senzatia de plonjare in adancimea lui te ducea cu gandul la imensitate. Se pare insa ca proprietarii castanului nu vedeau lucrurile din unghiul asta, ori poate au fost impinsi de ratiuni pragmatice cand s-au hotarat - si au si trecut la fapte - si au taiat castanul. Impactul a fost zdrobitor. Intr-una din zile, indreptandu-ma spre casa, auzul mi-a fost alertat de un sunet inedit. Mi-am indreptat privirile spre sursa acestui sunet, care, desi nu-mi venea sa cred, era sunetul unei drujbe. Atunci am suferit socul golului ramas acolo unde privirile mele ar fi trebuit sa se odihneasca pe silueta inspirand siguranta a castanului. Oameni imbracati in salopete manuiau drujba cu graba si pricepere sa termine treaba inceputa. Vreo doua zile am trecut pe la locul crimei, calcand cu durere peste rumegus si resturi de crengute frante, cautand zadarnic umbra coroanei falnice de altadata. Privirile imi fugeau speriate de privelistea a ce mai ramasese din castan: un trunchi bont, pe care proprietarul pusese un strat de pamant in care infipsese niste flori marunte si pe care-l inconjurase cu pietre mici, albe. Zile, saptamani intregi am cautat imaginea castanului asa cum imi ramasese pe retina memoriei. Cu greu mi s-a alinat durerea din suflet; parca pierdusem un prieten drag. Ma uit si acum, cand soarele parjoleste in voie casa cu alura boiereasca, si ma gandesc ca a fost un sacrificiu inutil adus cultului soarelui, ca zona a mai saracit cu o alveola producatoare de oxigen.
La celalalt capat, strada debuseaza intr-o piateta rotunda. Si acolo, intr-un colt, fiinta un copac, batran e-adevarat, scorburos si mancat de putregai, dar care facea parte din peisaj. A disparut si el si parca a mai dispărut un pilon sustinator de cer. Cerul pare mai greu in locul acela si mai aproape de pamant.
Lasand la o parte prezenta umana, strada e animata de viata patrupeda.
E strada pisicilor si a catorva caini adoptati unii de locatarii unei ambasade dintr-o cladire robusta, cu terasa si peluze cu trandafiri, altii de pazitorii ei. ?Fetita? de la ambasada troneaza pe treptele cladirii ca stapana locului. Ceilalti patrulează odata cu soldatii, insotindu-i mereu la schimbul de garda. Nu sunt galagiosi, li s-a dat sansa sa-si gaseasca o datorie de indeplinit si asta si fac, mereu concentrati si mereu seriosi. Cu aceeasi seriozitate, ignora populatia felina, care la randul ei ii accepta tacit ca facand parte din peisaj. Nu se fugaresc, nu se scuipa, doar se supravegheaza cu coada ochiului. Au ?mprumutat ceva din comportamentul uman. Iata, de pilda, pisicile sunt foarte sociabile. Stau pe ziduri, pe garduri si privesc trecatorii, daca nu au ceva de impartit intre ele cand li se mai arunca ceva de mancare de la vreo fereastra si stau toate zgaite cu ochii atintiti spre mana cereasca sa-i poata urmari traiectoria pentru a fi, fiecare dintre ele, prima norocoasa la primire. Nu se stie de unde au invatat arta cersitului pe care au dus-o pana la un rafinament extrem, dar sigur nu de pe aceasta strada care n-a vazut picior de cersetor. Isi fixeaza simpatia asupra vreunei persoane pe care o asteapta in fiecare zi la aceeasi ora, o miauna, se mangaie languros de ea, cerand de mancare pe tonuri din ce in ce mai lingusitoare. Persoana, impresionata, fara sa stie ca devine victima sireteniei pisicesti, la un prim impuls isi scoate sandwich-ul din geanta, iar din el ce e la mijloc si-l da pisicii. A doua, a treia zi la fel. Asa ca devine un fel de datorie de onoare in a aduce zilnic ceva pisicii.
Numai ca si aici, ca oriunde in universul asta mare, viata nu poate merge inainte decat insotita de partea ei de umbra ? de moarte. Ce e ciudat e ca aici moartea pare a fi robotizata. Am vazut intr-o zi ceva ce as putea numi ?porumbelul mecanic?.
Pe mijlocul strazii, urmarit de privirile indiferente, sau, cine stie, poate compatimitoare, ale pisicilor si cainilor, pasea un porumbel, indiferent si el la moartea care-si intindea valurile cernite sub rotile masinilor ce veneau catre el. Ori poate chiar o cauta. Era poate bolnav, ori prea batran. Mergea teapan, cu pieptul mult ridicat si ciocul rezemat in piept, desi capul tragea mai mult spre spate. Pieptul parea infipt direct pe picioare, care se miscau dintr-o bucata, fara nici un fel de unduire: stang, drept, stang, drept... Facea pasii mari, de parca asta era singura modalitate de a-si pastra verticalitatea si echilibrul precar. Aerul parca vibra de darzenia efortului de a pasi drept pana la capat. Auzul inregistra un sunet produs, sigur, al imaginatiei: un scartait metalic, desi ai fi vrut sa fie zgomotul masinii care incearca intr-o ultima manevra sa evite porumbelul mecanic.
Alta data, intr-un miez de iarna, mi s-a infatisat ochilor o imagine halucinanta: un catel de gheata. Aerul a devenit brusc mai rece, lumina s-a imputinat de neputinta, iar cerul s-a mohorat mai plumburiu: animalul era alb si era ud (ce intamplare nefasta produsese evenimentul asta nefiresc in plina iarna? sau ce mana criminala a putut savarsi o asemenea fapta?). Inainta pe mijlocul strazii ca o naluca, mentinut in picioare doar de gheata care-i cuprindea treptat trupusorul nevolnic, iar labutele-i ? inghetate si ele - aveau tendinta sa se lipească de gheata pe care paseau. Lacrimi de neputinta si revolta mi-au inghetat pe obraji, iar imaginea fantomatica a catelului de gheata ma urmareste si astazi.
Ori cate lesuri de caini si pisici nu am vazut eu pe aceasta strada pe care, parcurgand-o, am trait multa tristete... Bucuria pe care mi-o da frumusetea anotimpurilor care o strabat mi-e adumbrita de tristete. Si ma gandesc ca un univers atat de mic, cum este strada asta, imi produce atata bucurie si durere. E o bucata din marele univers si pastreaza din atributele sale: viata, moarte si frumusete.

P.S. Firescul vietii si al mortii. De multe ori, firescul doare, dar de si mai multe ori bucura. Viata nu se lasa mutilata, mai devreme sau mai tarziu isi ia revansa: pe trunchiul bont al castanului mutilat au rasarit mladitele vesele ale unor lastari, cuprinzandu-l ca o coroana. Nimic nu piere fara sa lase in urma-i germenul unei sperante viitoare.


Nr. hituri: 943
Adaugat la data: 16:26:01, 16 Aug 2004
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.