Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.875
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.677
ON: 0 membri / 2 musafiri
Total hituri: 579.403
Total vizitatori unici: 227.522

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Profesorul, Amelia Mociulschi - Proza / Literatura

Timpul se lungeste ca urma lipicioas? l?sat? de un melc în mi?care. Devine un fir sticlos ?i uscat ce se târ??te dup? tine; melcul e?ti tu pentru el. Acas? e prea mult? lini?te, praf ?i dezordine. Prive?ti cum se adun? pere?ii în jurul t?u, tot mai aproape, te înghesuie pân? când sim?i cum te sufoc?.
Vezi cu ochii min?ii, prin fereastra închis?, doar localizarea spa?ial? a timpului. În mintea ta el are un loc special pentru acum. Nu are o form? precis?, dar e acolo unde e?ti tu; la tine-n apartament sau poate pe strad?. Are un loc pentru mâine ?i câte unul pentru fiecare anotimp. Locurile sunt fixe le vezi doar printr-un geam fictiv. O fereastr? ce seam?n? cu oricare alt? fereastr?, doar c? nu-i palpabil? decât pentru cuvinte. Ai senza?ia mental? c? le po?i parcurge spa?ial, f?r? nici o potec?, trecând de la un anotimp la altul.
Prim?vara este un desen japonez, cu flori roz de cire? ?i un cer cu stoluri de p?s?ri c?l?toare în zbor. Vara se întinde peste un câmp cu graminee ?i maci, sub un cer albastru cu nori în form? de pesc?ru?i, totul într-o fierbinte lumin? solar?. Ajungi apoi, acolo unde se ca??r? pe un zid o vi?? s?lbatic? cu fructe mici ?i negre, iar frunzele ei sunt colorate în ro?u, verde ?i galben. Acolo te opre?ti; ai ajuns la toamn?.
Dup? zid este ascuns? gr?dina iernii. Nu-mi place s? merg mai departe. Privesc peste zid. Iarna e doar ceva alb ?i rece; doar z?pad?. E împ?r?it? în fragmente, corespunz?toare fiec?rei luni în parte. Noiembrie e cenu?iu, scris cu litere negre de tipar ?i ploaie. Decembrie are litere argintii ag??ate de brazi cu ghirlande de colinde. Ianuarie, un alb de ninsori ?i vânt; februarie e mocirlos ?i cercul s-a închis. Ai ajuns din nou la prim?var?. Prim?vara este atât de scurt?; florile ei ast?zi sunt ?i mâine sunt doar petale, scuturate pe jos. Vara te arde, iar toamna este acolo, undeva. Dar, deocamdat? este înc? iarn?, aici, la tine în cas?, cu nop?ile ei ce nu se mai termin?, nici m?car diminea?a. Te strângi în tine a?teptând s? se lumineze, s? nu te mai gânde?ti la noapte ?i la localizarea timpului.
?i atunci când a?tept?rile erau de mult în hibernare, acolo, pe m?su?a lui de lemnn l?cuit, a sunat telefonul. A sunat telefonul ?i Anei nu-i venea s? cread?. Cine putea s? o mai caute, acum, când nu mai era nimeni ?i nu mai avea pe nimeni, în preajm?. O voce slab? în receptor încerca s? glumeasc?, a?a cum f?cea alt?dat?; era Dan.
- Io eram! ?i-a fost dor de mine? Dac? ?i-a fost dor vino s? m? vezi.
- Unde e?ti? În ?ar?? îl întreab? cuprins? de bucurie. Trecuser? cinci ani de când plecase ?i era primul semn pe care-l d?dea.
- La ?ar?, în niciun caz. ?tii c? nu-mi place decât civiliza?ia. Sunt la odihn? ?i tratament. O prostie; sunt la spital pentru ni?te analize. ?i… am nevoie de tine!
Inima Anei sare. Ana se gr?be?te. Timpul începe s? se gr?beasc? ?i el; dintr-o dat?, î?i d? seama c? timpul a devenit acum pentru ea ca o sanie care a luat-o singur? la vale. Metroul pleac? pân? s? coboare ea sc?rile; pân? va veni altul vor trece alte minute. Timpul fuge bezmetic împiedicându-se de tramvaie ?i de stopuri iar Ana se întorce în sta?ia de autobus. În fine reu?e?te s? se urce ?i s? se ag??e cumva de o bar?. A ajuns. Se gr?be?te s? coboare. Este împins? ?i împinge la rândul ei. A ajuns la spital. Dan o chemase. Dan are nevoie de ea. Dan a chemat-o ?i ea se bucur?. Boala lui Dan i-a adus din nou împreun?. Destin?
Lemnul e cald, lemnul e viu, ca amintirea sevei care a curs cândva prin el. Curgerea vie?ii se deseneaz? în ceea ce au devenit linii ornamentale circulare ?i în lumina maronie multiplu reflectat? în ochii t?i. C?r?ile de pe rafturile bibliotecii aduc o not? static?, de echilibru ?i de calm. Biroul poate prea mare ?i prea înc?rcat cu hârtii puse dezordonat, contrabalanseaz? starea de calm, cu nelini?tea spa?iului în mi?care, a reorganiz?rii structural mentale corespunz?toare întreb?rilor ?i r?spunsurilor, cuvintelor ?i a t?cerii. T?cerea preg?te?te cuvintele ?i ele pot suna ca un verdict, de via?? sau spaim?. Îl a?tep?i cu r?suflarea strâns? în jurul gâtului, ca o funie, din ce în ce mai mic?orat în tine, mai pierdut în dorin?a de a nu mai gândi, de a eluda spa?iul ?i timpul, de a trece peste momentul prezent, înainte sau înapoi, ce conteaz?, numai s? nu mai fie, aici, numai s? nu mai fie, acum, s? fie ieri sau s? fie mîine sau s? nu mai fie niciodat?.
- E foarte grav! afirm? profesorul. M? mir c? nu sunte?i internat. Cum de v-au l?sat f?r? nici un tratament ?i v-au dat drumul acas? în aceast? stare?! Internare de urgen??. Acum! V? dau ?i o rezerv?.
Vocea lui are inflexiunii grave. Este de o sobrietate ce te cutremur?. Verdictul este clar ?i pentru ceilal?i medici, de la cel?lalt spital unde mai fusese internat ?i de unde i-au dat drumul acas?: incompeten??. Dan simte cuvintele profesorului cum îl învelesc în ghea?? ?i se pr?bu?esc în interiorul lui, alunecând ca pe un topogan, spre centrul fiin?ei care înc? mai este fierbinte. Nu mai simte nimic; timpul în sfâr?it se oprise iar el vrea acas?. Vrea acas?, a?a cum vroia când era copil ?i îl sup?ra cineva sau ceva, iar el ?tia c? acolo, acas?, e în siguran??.
- Ast?zi e sâmbat?, bâigui el, nu pot s? vin luni? S? m? obi?nuiesc m?car cu ideea.
- Poate,.. cum dori?i! Sigur,.. se poate ?i luni; de?i ar fi mai bine, azi! Încuviin?eaz? profesorul, cu o voce al c?rui timbru solemn se stinge ca un chibrit aruncat în ap?, într-o sfârâire slab? ?i o urm? de fum.
Ana nu reu?e?te s?-l conving? pe Dan s? r?mân? pe loc, în spital. Se înc?p??âna s? mai treac? pe acas?. S? mai pun? în ordine câte ceva, zicea el. De fapt vrea doar s? fug?. Este acel reflex spontan, animalic de a fugi din fa?a pericolului, de a te ascunde. Dar unde te po?i ascunde de ce este în tine? Nu poate s? cread? c? este real. Senza?ia este de imponderabilitate, de plutire într-un soi de neant, în care te vezi pe tine, ca spectator, încle?tat cu bra?ele de scaun ca ?i cum ?i-ar fi fric? s? nu fug? de sub tine. ?i nu vrei altceva decât s? dormi ?i s? te treze?ti ca în orice zi oarecare, fie ea ?i cea mai urât? din via?a ta, dar nu cea de azi. De ce ? De ce asta i se întâmpl? tocmai lui ? Nu fumeaz?, nu bea cine ?tie cât ?i doar din când în când, la vreo ocazie special?. În ultima vreme fuseser? cam multe e adev?rat.
Nu ?tia de ce îl apucase a?a un dor de tinere?e, de via??, de distrac?ie. P?r?sind-o pe Ana, credea c? p?r?sise trecutul ?i putea s?-?i caute tinere?ea. A naibi tinere?e, ca orice lucru pierdut, nu ai prea mari ?anse s? o reg?se?ti. Dar nu se putuse ab?ine, o sim?ea în preajm? ca o fo?nire de frunz? din copacul acela de gingko biloba, din parcul de la Paris. Mereu chipul fetei aceleia, pe care o întâlnise acolo, reprezenta pentru el tinere?ea. Ce s-o fi întâmplat cu ea ? De ce nu avusese curaj atunci, s? alerge ?i s? o opreasc?. Se gândise c? este deja angajat, se gândise la Ana. Atunci, sim?ise c? ar fi fost un tic?los dac? ar p?r?si-o pe Ana. A f?cut-o îns? mai târziu, ca un gest necontrolat, un gest sinuciga?. I-a p?rut r?u, i-a fost ru?ine, de el ?i de ea ?i de via??. ?i a început s?-?i caute consolarea în câte un pahar de coniac. ?i dac? nu o g?sea în primul, încerca în al doilea, pân? când timpul se topea ca o bomboan? de ment? în gur? ?i vârsta r?mânea s? sfor?ie în pahar ?i era din nou tân?r ?i o putea lua de la început, pân? a doua zi de diminea??, când se trezea mahmur ?i singur. Crezuse c? un b?rbat zdrav?n, ca el, nu putea fi bolnav de ceva complicat. Vreo indigestie acolo. Îi vor face ni?te analize de rutin? de unde o s? reias? c? este s?n?tos tun. Parc?-l auzea pe doctor cum o s?– i spun?: – Hai c? n-ai nimic, colega. Du-te acas?. Odihne?te-te ?i m?nânc? cump?tat. De mâncat îi place s? m?nânce bine, considera mâncatul un fel de art? a bunului gust, la propriu. Nu îl deranjase nimic cu adev?rat alarmant pân? atunci. ?i-ar fi dat totu?i seama ?i el. Avea câteodat? impresia c? îl sup?r? cureaua de la pantaloni. O mai l?rgea pu?in; niciodat? nu fusese el omul care s? strâng? cureaua. La spitalul de urgen?? îi d?duser? drumul acas? dup? trei s?pt?mâni, ca sta?ionar. Doctorul îi zisese s? a?tepte, s? vad? cum o s? se mai simt?. Nu se sim?ise cu nimic mai bine, a?a c? venise aici, la acest spital. Aici aflase c? e grav. Dintr-o dat? totul se r?sturnase! ?i via?a se pusese cu susul în jos, cu fa?a spre groap?. Nu poate deloc s? în?eleag? a?a ceva. Dac? s-ar întoarce în mediul lui de lucru, poate totul ar reintra în normal, se gânde?te. Meseria lui este ceva stabil ?i reconfortant. Chiar dac? tr?gea din greu, nu sim?ea efortul… Îns? acum, nu mai poate s? mearg? singur nici m?car pân? la baie. Dac? ar lucra din nou, gândurile s-ar concentra pe ce are de f?cut ?i poate s-ar ?i vindeca. Sau dac? ?i-ar fi rev?zut m?car gr?dina. Gr?dina lui de acas?, de la p?rin?i. De câte ori dorise ca s? se duc? acolo, dar niciodat? nu avusese timp pentru a?a ceva. Preferase s? stea în str?in?tate. Doctorul ?sta îi pare atât de sigur pe el. Cu siguran?? va rezolva ?i problema lui.
Profesorul era important; era mare! Înalt, masiv, dar f?r? s? fie gras, cu ?inut? dreapt?. P??ea cu pa?i serafici, printre muritorii de rând ce se înghesuiau la u?a lui, s? îl vad?. Mai bine zis, s? îi vad?. Si el vedea doar un ansamblu de insecte în mi?care. Se îmbr?ca în negru. ?inuta sobr?, elegant? dar cu o u?oar? nuan?? sport, îi scotea în eviden?? importan?a. Se reliefa de la distan??. ?i îi f?cea pl?cere s? ?in? o distan??, între el ?i restul. Se vedea cum cre?te; cre?te, în timp ce tu îl prive?ti iar el te ignor?. P?rul alb-g?lbui, u?or ondulat, mersul ce denota siguran??, figura foarte preocupat?, toate p?reau s? spun?: eu ?tiu totul, de mine depinde totul. Eu, sunt totul. Oh, voi insecte care circula?i în jurul meu; furnici pentru care eu trebuie s? gândesc, s? v? salvez din prostia voastr?. Via?a voastr? depinde de mine, dac? a?i ajuns aici la sec?ia pe care o conduc eu. Eu decid. Deci numai eu pot vorbi. Voi t?ce?i ?i asculta?i ?i mai ales nu îndr?zni?i s? m? contrazice?i! Trebuie s? v? supune?i. Impresie.
Este luni diminea??, ora ?apte ?i deja înghesuial? la intern?ri. Sunt oameni mul?i veni?i din toat? ?ara. Unii erau sosi?i înc? de la ora cinci. Al?ii, dormiser? în parcul spitalului sau în ma?ini. O internare înseamn? a?teptare ?i formalit??i. Ore de stat în picioare, certuri f?r? rost, nervi, disperare ?i speran??. Dan este obosit. Se simte r?u. Nu mai poate s? stea pe un scaun în sala de mese a sec?iei. Are nevoie de un pat, dar, înc? nu se eliberase niciunul.
Ana apeleaz? într-un târziu la Profesor. Îi aminte?te de promisiunea f?cut? înainte cu dou? zile.
- Nu pot s? v? dau o rezerv?, chiar dac? v-am promis,- spune acesta cu un ton sec, iritat. Eu nu pot s? îmi dau afar? bolnavii. Descurca?i-v? ?i nu îmi mai face?i probleme. Nu este singurul bolnav grav.
Ana alearg? prin toat? sec?ia pentru a afla cine va pleca în ziua respectiv? acas?. ?i afl?: un b?trân de 92 de ani, urma s? fie externat. Se întoarce victorioas?. Profesorul nu este deloc mul?umit. Nervos ?i deranjat, aprob? instalarea lui Dan în rezerv?. Ana pune un plic cu „recuno?tiin?? anticipat?” în buzunarul halatului asistentei ?efe. Acum începeau analizele. Dup? primele rezultate concluzia general? fusese din nou: „e grav!” O perfuzie a fost pus?, se va da ulterior ?i un tratament ?i va fi consultat, a doua zi, de chirurgul care urma s? îl opereze. Era mai mult ca sigur nevoie ?i de o interven?ie chirurgical?.
Trecu o noapte. Diminea?a devreme Ana era prezent? la spital. S-au f?cut alte analize. Bolnavul fu transportat în sus ?i în jos, a?teptând pe la u?ile diverselor laboratoare ?i cabinete. Se mai puse o perfuzie. Trecuse de prânz. Profesorul nu î?i f?cuse înc? apari?ia. Era ocupat cu o delega?ie str?in? venit? în spital.
Ana ?i Dan discut?. Despre ce altceva decât despre competen?a deosebit? a Profesorului. Ce noroc s? ajung? pe mâinile unui asemenea medic competent ?i sufletist. Dan este vesel, Ana mul?umea lui Dumnezeu, speran?a deschisese aripi colorate de fluturi. S? crezi c? po?i s? tr?ie?ti, când, cu dou? zile înainte, moartea î?i fluturase ?i ea aripile; este minunat. Perfuzia picur? cuminte. Este primul flacon din cele patru care trebuiesc administrate. La un moment dat, asistenta îi anun?? c? sunt convoca?i în cabinetul profesorului. Ana se duce în grab?. Desigur este ceva important. Înaintea ei intr? o tineric? zglobie care tr?gea dr?g?la?, un geamantan pe rotile. Este, dup? exclama?ia de bucurie a ambilor, o bun? cuno?tin?? a profesorului.
- A?a cum am vorbit la telefon, am adus-o pe mama de la Timi?oara; s?-i mai facem un control ?i ni?te analize. Nu c? nu s-ar sim?i bine, dar nici nu au ce s? strice. Mama s-a mai ?i îngr??at… poate mai d? jos ceva – gungure?te f?tuca alintându-se. – Uite-o, este aici. O doamn? între dou? vârste, cu un picior ?i ceva în vârsta a treia, elegant?, corpolent?, î?i face apari?ia pe u??.
- A?tepta?i pu?in, mai am ceva de rezolvat, le spune profesorul, cu o înclinare, elegant?, din cap. Întoarce privirea spre Ana ?i îi cere unei asistente s? îl aduc? ?i pe Dan. F?tuca împreun? cu mama sunt poftite al?turi în cabinet.
Profesorul îl mai consult? o dat? pe Dan, ce fusese adus pe un scaun rulant ?i cu perfuzia dup? el. Îi mai face o ecografie. Ana prive?te în jur; câteva picturi sunt expuse pe pere?i. Este ?i o gravur? de Marcel Chirnoag?. F?cea parte dintr-o serie mic?, aveau ?i ei una acas?. Dorind s? fie amabil?, îi l?ud? colec?ia de art?. Profesorul îi r?spunde blazat:
- Mda.
Ana pluseaz?:
- ?ti?i ?i noi suntem colec?ionari.
- Da?! se mir? Profesorul.
- Eu sunt pictor, specific? Ana, pentru a da o motiva?ie.
Profesorul, cu un ton superior:
- Prea mul?i pictori doamn?. Sunt prea mul?i cei care s-au apucat azi de pictat. Tot soiul de necunoscu?i care se cred arti?ti.
Ana nu se simte lezat?. Dac? asta este p?rerea profesorului, treaba lui.
- Am s? v? ofer un catalog ca s? vede?i ce fac, îi spune totu?i, împ?ciuitoare.
- Nu este nevoie, nu m? intereseaz?! morm?ie nepoliticos profesorul. Apoi îi ia deoparte pe Ana ?i Dan, în camera secretarei:
- S? nu aud? femeile ce discut?m, nu e treaba lor.
În exprimare pare misogin, se gânde?te Ana.
- Uita?i care este problema, zice el sobru adresându-se lui Dan: dumitale î?i fac transferul la Spitalul la care ai mai fost. Ai s? pleci acum ?i te rog s? eliberezi rezerva ?i s? a?tep?i salvarea în sala de mese.
Se ridic? demn ?i porne?te spre cabinetul s?u, de unde se auzea cotcod?citul celor dou? doamne. Înainte s? intre pe u??, le face totu?i un hatâr: le d? o carte de vizit? pentru ?eful sec?iei de la cel?lalt spital. Dar acesta nu trebuie s? îi dea nici un telefon, nu este cazul:
- ?ti?i este un fel de în?elegere tacit? între noi, Profesorii. Ne trimitem pacien?i far? a mai da explica?ii la telefon. spune în timp ce îi întinde cartea de vizit?. Con?tiin?a lui este mul?umit?, nu conta ce va fi mai departe. Ce dac? cel?lalt profesor era poate plecat în concediu. Aici, El este „Profesorul”
Ana este disperat?. Alearg? pe sc?rile spitalului s? îl caute pe chirurgul care ar fi trebuit s? îl consulte ?i eventual s? îl opereze pe Dan. M?car o p?rere… Poate îl lua chiar la el în sec?ie. În fa?a cabinetului nu este nimeni. Are emo?ii. Bate la u??. Niciun r?spuns. Mai bate o dat? ?i se roag? în gând: Doamne f? s? fie aici! Tot nimic. Atunci încearc? u?a s? vad? dac? este încuiat?. O deschise ?i v?zu expuse pe pere?ii cabinetului o serie de caricaturi ?i desene. În fa?? u?ii un afi? mare, ce îl prezenta pe inventatorul nu ?tiu c?rui aparat. Ana în?epene?te în u??; doctorul este acolo, vorbe?te la telefon. Nu o bag? în seam?. El este prea mare, ea prea mic?, insignifiant?… Dar ea nu vrea s? plece. Este prea disperat?. Trebuie s? îi vorbeasc?. Este ultima ?ans? pentru a nu fi venit degeaba la spitalul acela. Doctorul î?i vede în continuare de convorbire. Apoi în semn c? o v?zuse, se întoarce spre ea enervat:
- Î?i place s? ascul?i convorbirea mea particular?! îi spune pe un ton sarcastic.
Ana în?elese. Pleac? f?r? s? mai spun? un cuvânt.
Cobora scara cu pa?i târ?âi?i; zidul devenise cenu?iu ?i ce?os, ochii i se cufundaser? parc? într-o ap? tulbure ?i avea o senza?ie îngrozitoare de neputin?? . Aceea?i stare de mil? ?i neputin?? pe care o mai avusese cândva, cu mul?i ani în urm?. Un spital, saloane cu mul?i bolnavi, personal medical, doctori, un profesor, indiferen??. Asistase f?r? s? vrea la moartea unui copil. Fusese student? pe atunci. Un copil al unui om s?rman care mai avea înc? vreo nou? acas?. Un copil al unui vidanjor, ce venise o singur? dat? s? îl vad?. Cu hainele lui jerpelite ?i cizmele înalte de cauciuc, cu ?apca în mân?, st?tea în fa?a u?ii, ne îndr?znind s? intre ?i spunându-i copilului s?u doar atât: „tat?, tu s? fii cuminte ?i ascult?tor.”A plecat apoi f?cându-?i cruce ?i spunând ca pentru sine:„voia Domnului”. Copilul avea ocluzie intestinal?. În salon mai era un copil cu acela?i diagnostic. De ei nu se apropia nimeni. Erau copii de oameni s?raci. P?rin?ii celui de al doilea copil, f?cuser? probabil pân? la urm?, rost de bani. Atitudinea personalului medical fa?? de el se schimbase, erau plini de zâmbete ?i a fost operat. Cel?lalt, era copilul la care nu mai venea nimeni… Era ca o pas?re cu aripile frânte care se zb?tea. Asistentele strigau încercând s? îi pun? masca de oxigen. Aripile p?s?rii fâlfâiau neputincioase. Capul îi era dat pe spate. Nu mai avea putere s? strige. De prea mult timp strigase ?i nimeni nu voise s? îl aud?. Acum se agitau to?i în jurul lui. Într-un târziu ap?ruse ?i un doctor; cel care era de gard?. Nimeni nu vroise s? îl opereze. Nici m?car profesorul pe care, p?rin?ii copiilor de care se ocupase îl numeau, Dumnezeu. Dar el nu se ocupa de cazurile, „banale”. Imaginea aceea se scrijelise în mintea ei, ca un desen monstruos pe scoar?a unui copac, în cre?tere. Acum, alt spital, alt profesor, doar o alt? poveste.
A venit o salvare. O salvare ce îl duce pe Dan înapoi la spitalul la care fusese tratat sau mai bine zis netratat, dup? spusele Profesorului. Se pare c? Profesorul uitase acest mic am?nunt. O salvare care scutur? îngrozitor. ?i ?iuitul ei, ca al tuturor ma?inilor de salvare, este înfior?tor. Pare c? url?: aten?ie trece moartea, deocamdat? a altora. Hiiii! Hiiiiiiiiii…! Hi.


Nr. hituri: 989
Adaugat la data: 15:53:02, 17 Jun 2010
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.