Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.672
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 540.784
Total vizitatori unici: 212.242

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Uneori, Amelia Mociulschi - Proza / Literatura




Un apartament standard construit în perioada comunist?. Un mic apartament de trei camere coco?at la etajul 10 al unui bloc cu 10 etaje. Cerul deasupra. Acela?i cer al tuturor, indiferent unde s-ar afla situa?i geografic. Un cer comun ce înglobeaz? toate visele, speran?ele, rug?ciunile, disperarea... Jos, praful, asfaltul ce se tope?te vara atunci când c?ldura une?te cerul cu p?mântul, pubelele cu gunoaie, cojile de semin?e scuipate de cei care stau de vorb? în fa?a blocului, câteva buruieni murdare ?i din loc în loc, în?ira?i în linie dreapt?, tei. Parfumul lor îns? este în?bu?it de mirosul ma?inilor parcate, de fumul din buc?t?riile în care se pr?je?te ceap?, de ro?iile putrede aruncate din magazinul de legume de la parter ?i a?a mai departe.
Apartamentul fiind orientat spre sud, lumina p?trunde din bel?ug eviden?iind unghiurile strâmbe ?i bur?ile pere?ilor, accentuând lucrul f?cut de mântuial?, la norm?. Vara, lumina este fierbinte, dureroas?, f?r? mil?. Praful alb de ciment ?i noroi uscat, ridicat de vehicole pe ?osea, preluat de vânt, intr? ?i el nestingherit prin golurile umplute cu ziare de la baza ferestrelor. În fasciculele de raze solare ce ?â?nesc printre faldurile perdelelor, mi?carea haotic? a particulelor de praf devine amenin??toare; un r?zboi ai c?rui participan?i, c?zu?i, se depun cu viteza trecerii timpului într-un strat gros de p?r?sire deprimant? peste mobilier, statuete, vase galle, draperii de catifea decolorat? de soare, perne brodate p?tate cu cafea, papuci ?i obiecte de îmbr?c?minte risipite peste tot. Poate este o încercare de a izola trecutul de prezent, de?i prezentul devine atât de repede trecut. Prezent, trecut, amintire, nimic. O traiectorie ce se usuc? ca o dâr? de noroi la soare, pân? devine praful ce se pulverizeaz? în timpul de dup? amintiri, acolo unde nu mai locuie?te nimeni.
Un apartament ticsit ca un depozit de antichit??i. Mobila veche este înghesuit?, chircit?, acoperit? de vase de por?elan ?i cristal. Unele ciobite, cu bur?ile strânse în p?ienjeni?ul lipiturilor; dar nu conteaz?, e por?elan de Sevres ?i sticl? de Murano. Delicatei vitrine Ludovic XVI i s-a spart un geam de cristal, dar ast?zi nimeni nu mai ?tie s? fac? a?a ceva: un geam curb... Paharele astea de pe rafturile ei, care cânt? atunci când le atingi, paharele astea sub?iri ca foi?a de ceap? sunt Bacara. B?trânul e mândru de obiectele lui de colec?ie. Pere?ii camerelor, inclusiv holul, sunt acoperi?i de tablouri ?i desene cu ramele sparte, decojite, cu pânzele murd?rite de mu?te; dar sunt pictate de mae?tri. Covoarele au r?mas aproape doar urzeal?, modelul, pe alocuri, de-abia se distinge; sunt îns? Buhara originale, te asigur? b?trânul, nedumerit de nepriceperea ?i indiferen?a atât de rarilor vizitatori ce îi mai trec pragul: câte o vecin? ce îi aduce coliv?, când face vreun parastas, sau vecinul de dedesubt, dac? cumva l-a inundat. Statui de bronz î?i ridic? bra?ele pe post de cuiere de haine, aproape acoperite integral de halate, paltoane, pardesie demodate, chiar ?i un prosop plu?at. O umbrel? cu tij? foarte lung? ?i mâner de filde? st? stigher? într-un col?, sprijinit? de un piedestal de marmor? roz. Pe el, un teanc de farfurii de por?elan de sevres murdare, cu resturi de pâine ?i oase cur??ate bine, se str?duiesc s?-?i men?in? echilibrul al?turi de un bust de copil, din lemn. Aerul este sufocant, ferestrele nemaifiind deschise de mult? vreme, s-au impregnat cu mirosul de praf, de lemn vechi, de boarfe nesp?late, sintetizând mirosul de cas? de b?trân.
Ce poate schimba noaptea, ce poate schimba ziua, atunci când ele sunt componentele aceleia?i monotonii, aceluia?i timp inutil ?i dezarmant în mersul s?u plat, egal, distructiv? Toate zilele sunt asem?n?toare, doar numele lor se schimb?, înc? ?i înc?, pân? când memoria b?trânului pierde ordinea lor ?i interesul pentru denumirea lor ?i pentru ele în general. Ce conteaz? dac? e luni sau sâmb?t?? Doar anotimpurile se mai diferen?iaz? în a?teptarea instinctiv? a prim?verii, ca ?i cum ea ar mai aduce ceva în plus. Ea vine aducând doar un an în plus. Un alt an gol ce ia pu?in câte pu?in din tot ce a r?mas înc? ne luat de anul care a trecut. ?i într-o diminea?? te treze?ti c? nu po?i s? te scoli din pat decât dup? lungi ?i nereu?ite încerc?ri, sprijinindu-te pe un cot ?i c?utând s? te împingi pe c?lcâie ?i s? î?i târ??ti picioarele pe cearceaf ca s? ajungi jos, acolo unde te a?teapt? papucii. ?i aplecându-te s? ridici ceva, ce ?i-a zburat pur ?i simplu din mâna ce nu a fost în stare s? îl apuce, consta?i c? genunchiul este prins în ghearele unui crab mare cât rotula ta. Nu-l vezi, doar îl sim?i dureros cum te strânge, suficient pentru a te face s? gemi ?i a în?elege c? nu mai este deloc u?or pentru tine s? revii la pozi?ia ini?ial? de fiin?? biped?. Te ag??i de orice este mai aproape de tine ?i doar dup? un efort sus?inut al bra?elor, ajungi sus din nou, gâfâind obosit. Ce este? te întrebi. Dar ce poate fi decât timpul ce se strecoar? încet pe u?a pe care nu mai intr? decât arareori cineva, poate ca s? citeasc? contorul sau s?-?i aduc? o reclam? la vreun produs de care sigur nu ai nevoie. Apoi t?cerea, c?ci ?i radioul ?i televizorul sunt tot t?cere pentru tine. Nu ?i se adreseaz? ?i nu mai intereseaz? p?rerea ta. Lumea nu mai este ?i a ta; lumea te-a scos din ea de mult.

E ziua mea, morm?ie b?trânul. Câ?i ani împlinesc? Ce conteaz?. Nu mai ?in minte, pentru c? nu mai vreau s? ?tiu. Ce vrei s? ui?i cu adev?rat, ui?i. Nu ?ineam minte nici când eram mai tân?r zilele de na?tere ale copiilor sau a nevesti-mi. Da ce, ei ?tiau când e ziua mea? Parc? la început se mai str?duiau s? îmi zic? acolo un la mul?i ani, ?i pentru asta aveau preten?ii cu to?ii la cadouri de ziua lor. Uite a?a! Eu nu ?ineam minte ?i nu le luam nimic... S?-i fac în necaz nevesti-mi, acritura, ?i s? îi v?d pe cei doi plozi râzgâia?i smiorc?indu-se. Prea îi înv??ase s? se poarte urât cu mine.
Cred c? m-a? sim?i deprimat dac? a? face socoteala anilor, pentru c? au trecut destui. Timpul î?i ia masa zilnic? din trupul meu. La început a fost mai frugal?, dar cum foamea vine mâncând, a mu?cat mai mult, mai cu poft?. A tras pielea de pe obraji, alungindu-i ca dou? pungi de hârciog. A ghemotocit-o pe lâng? ochi ca pe o hârtie din care a supt bomboana. A tras ?i din p?r cât a putut. Din firele pe care nu a reu?it s? le smulg? a furat culoarea. Vocea a c?p?tat o nuan?? caracteristic?, ca o ?tampil? sonor? pe care ?i-a pus-o ca s? se cunoasc? pân? ?i la telefon c?-i apar?ii de mult? vreme. O voce de om b?trân. Nu, nu mai e?ti al t?u. Nu mai ai nimic. Nimic, nimic.

Sun? telefonul! Cine-?i poate aminti despre mine ceea ce nici eu nu-mi amintesc? Oare azi împlinesc ni?te ani? Poate c? nu ast?zi. Poate mâine sau luna viitoare; sau luna care vine dup? luna viitoare... Probabil cel care sun? a gre?it num?rul... Sau poate vrea ceva! Dar ce mai poate s? vrea cineva de la mine? Toat? lumea ?tie c? nu mai am nimic de dat. S-a dat tot. S-a închis magazinul de vechituri. Au r?mas doar amintirile; dar de ele nu m? despart. De?i câte o dat? nici m?car eu nu le mai vreau. M? deprim?. A?a c? gata. Gata!

Sun? telefonul! St?ruie. N-am s? r?spund. De ce a? r?spunde? Sunt un melc în cochilie; am tras c?p?celul, sunt la iernat. O lung? hibernare. Iarna asta va fi tot mai rece, se anun??... Timpul! Timpul va consuma încet, pe îndelete, în lini?te tot ce trebuie s? consume... pân? când el însu?i va deveni un labirint pentru o amintire. O amintire care se va pierde repede, dac? nu ai l?sat ceva pentru care meri?i s? fii pomenit. De bine, de r?u, depinde de tine ?i de ceilal?i, care au fost ?i care vor fi.

Sun? telefonul! Din nou? Voi merge totu?i s? r?spund. Dac? a gre?it num?rul careva, m?car s? ?tie, s? nu mai sune degeaba. Poate are ceva important de anun?at, cuiva important pentru el. Poate are nevoie urgent? de ajutor, poate se teme c? cineva drag lui, are nevoie de ajutor. Sau poate pur ?i simplu vrea s? ?tie dac? cineva mai tr?ie?te. De ce? Asta-i treaba lui. Poate este un nepot ce vrea s? afle când are ?ansa s? se mute în casa ta, în cazul în care e?ti pe aproape de duc?. Poate s? fie fosta nevast?, care vrea s? verifice dac? te-a ajuns blestemul aruncat cândva. Când? Când ea a plecat. De ce s?-?i fi mers ?ie bine, dac? ei i-a mers r?u. ?i câte ?i mai câte... O iubit? din tinere?e pe care de?i o iubeai, chiar o iubeai, totu?i ai p?r?sit-o. Pentru ce? Acum ?i se pare o prostie. Atunci ?i se p?rea important. Tu erai tân?r ?i aveai mare nevoie de bani. Dar când nu ai avut tu nevoie de bani? A?a c? trebuie s? recuno?ti: ai fost slab. Te-ai l?sat cump?rat. ?i ?sta a fost doar începutul... Halal avocat.

- Alo.., aloo, alo! Deja închisese când am r?spuns. Mai bine. A?a pot crede c? cineva a vrut s? îmi ureze mie, la mul?i ani. Cine? Cineva. Nu conteaz? cine. Poate cineva ?i-a mai amintit de mine. Poate cineva singur, ca ?i mine. Singur?tatea este urât?, pentru c? tu cu tine, te plictise?ti. Te po?i plictisi ?i în compania altora. Pot spune asta ca o consolare. Ce nout??i, ce lucruri pe care nu le ?tii ?i care sunt interesante î?i po?i spune tu, ?ie? Nimic. ?i dac? nimic nu e nou, apare plitiseala... Po?i s? pleci s? te plimbi prin ora?; s? prive?ti la al?ii, s? asi?ti ?i s? surprinzi crâmpeie din via?a lor. Dar cât po?i s? colinzi în propria t?cere ca s? po?i auzi zgomotele vie?ii celorlal?i? Obose?ti curând ?i te întorci, încercând s? înjghebezi vreo conversa?ie cu careva în troleibuz. Dar nimeni nu are chef de tine, ba te mai ?i repede vreunul: „tataiee.., mai taci naibi din gur?, c? ne doare capul”. Ajungi din nou acas? ?i o dat? închis? u?a dup? tine, realizezi c? de fapt lumea de afar? ?i-a închis u?a în nas. ?i din nou sim?i cât e?ti de singur ?i cât de mult ?i-ai dori al?turi prezen?a cuiva. A cuiva ce ?i-a fost drag, care avea r?bdare s? te asculte, care ar fi avut grij? de tine. Deschizi televizorul c?utând ceva care s?-?i capteze aten?ia. Vrei ceva la timpul prezent. O transmisiune în direct care s?-?i creeze iluzia c? participi ?i tu al?turi de al?ii, nu are importan?? la ce, dar e?ti ?i tu împreun? cu ei, nu e?ti singur doar tu cu tine. ?i filmele sunt bune: te proiecteaz? în alt loc ?i în altul ?i în alt? poveste, care nu e a ta, dar ui?i de prezent. În fond tot ce faci, de asta faci ca s? ui?i de prezent ?i s? nu te gânde?ti la viitor. Dac? nu g?se?ti nimic interesant pentru tine la televizor ?i nu mai ai nicio carte bun? prin preajm?, c?ci ai citit tot ce se putea citi ?i nici nu mai ai chef, de altfel, de lectur?, î?i încerci norocul printre amintiri. Dar te deprim? ?i mai mult... De fapt, consta?i c? e?ti un sac cenu?iu plin cu amintiri ?i gânduri, ce se târ?ie pe podea în lungul drum c?tre baie. Apoi aprinderea comutatorului, cu grij?, ca ?i cum nu ai vrea s? deranjezi pe cineva, de?i în afar? de tine nu mai este nimeni în cas?. Acolo, în deplin? intimitate, s? tragi apa dup? via?a ta, considerând a fi singurul gest pe care îl merit?. Dar e un gest ce a devenit deja banal. Ai dori atunci s? faci un gest vizibil de la distan??: s? dai foc la tot, trecut, prezent ?i mai ales viitor. De ce la viitor? Pentru c? ?tii c? vei asista neputincios la implozia propriului trup ?i fire?te a min?ii. Mintea se va coborî în sine pân? la nivelul copil?riei mai întâi. Apoi, mai departe pân? la dispari?ia complet?. Trupul se va strânge ?i el ca un fruct uscat ?i afumat pân? ce va deveni o dizgra?ioas? mumie, înc? vie. Sau poate se va umfla, dup? caz, ca o larv? de insect? oribil? prin gigantescul ei. În ambele cazuri imaginea constituie pentru privitor un veritabil co?mar.
Faptul c? mintea ni se evapor? ca apa la foc, este probabil un semn de mil?: s? nu mai vedem cum am ajuns; dar nu mai conteaz?.

Poate pe un piroman îl fascineaz? focul pentru c? î?i vede via?a acolo cum arde. Î?i vede trecutul cu gre?elile pe care nu ?i le va ierta cu adev?rat niciodat?. Prezentul în care este profund nefericit ?i un viitor f?r? viitor. Ce r?mâne? Decât ca focul care î?i arde inima s? ?â?neasc? afar? ?i s?-?i arate dimensiunea. O speran?? de?art? c? a?a vei sc?pa de suferin?e.

Ce este ciudat, este faptul c? de?i ai vrea s? se termine totul mai repede, cu cât te apropii mai mult de final, cu atât o team? necontrolabil? te cuprinde. Ai senza?ia c? sim?i în n?ri respira?ia puturoas? a mor?ii. Apoi te gânde?ti c? poate s? fie a ta. ?i respira?ia ta miroase a putreziciune. Te gânde?ti c? moartea a p?truns deja în tine ?i te mai ?ine, împotriva dorin?ei tale ra?ionale, doar voin?a absurd? ?i necontrolabil? pe care o ai, de a tr?i. Vrei s? tr?ie?ti în continuare. Oricum numai s? mai tr?ie?ti pu?in. S? mai vezi soarele, chiar dac? de la fereastr?, s? mai auzi zgomotul lumii, fie el ?i numai de la televizor, s? mai speri c? va veni cineva drag s? te vad?.
Decât asemenea gânduri, ia mai bine s? ias? el afar? ?i s? mearg?, cât mai poate, la o agen?ie de pelerinaje. S? vad? dac? se mai organizeaz? ceva, pe undeva, la un pre? rezonabil, fire?te. Ar fi un motiv s? mai vorbeasc? cu cineva. Discu?iile cu el însu?i au reu?it s? îl deprime ?i s? îl plictiseasc?.

A pornit-o pe jos, c?ci nu era departe o astfel de agen?ie. Merge iute pentru un b?trânel, sau mai bine zis se str?duie. Merge u?or înclinat, cu capul ?i bustul mai în fa??, deoarece dorin?a din minte este înaintea putin?ei picioarelor de a o îndeplini ?i dintr-o incon?tient? încercare de a despica aerul pentru a facilita înaintarea. O mân? a dus-o la spate pentru a-?i ?ine mai bine echilibrul ?i a nu-?i încurca prin balansul bra?ului pa?ii m?run?i. Se zore?te printre trec?tori. La un moment dat, atent la denivel?rile drumului ?i nu la cei de pe drum, se ciocne?te de o doamn?.
- O, pardon! Scuza?i-m? v? rog! ?ti?i drumul e prost, numai gropi. ??tia de la prim?rie trebuiau s? aib? grij? s?-l refac?. Dar ce le pas? lor! S-au v?zut ale?i ?i asta-i.

- Nu face nimic domnule se mai întâmpl?, îi accept? scuzele doamna, zâmbindu-i amabil.

Ridic? mai atent capul la auzul vocii ce i se pare cunoscut?. Î?i potrive?te mai bine ochelarii ce-i alunecaser? pe nas în urma impactului cu persoana aceea cu zâmbet frumos... Un zâmbet frumos a?a ca al... Nu se poate! Nu s-au mai v?zut de treizeci ?i... de ani, dar ea este. Aceea?i ochi alba?tri lumino?i, acela?i surâs cald; aceea?i coafur? cu p?rul strâns la spate, numai c? este acum blond cenu?iu.

- Anica! Bâiguie el, emo?ionat ca atunci când se ducea la dentist.

- Poftim? Ne cunoa?tem? Nu prea cred, probabil m? confunda?i cu altcineva. Ba da,.. ba da,.. cred c? ne cunoa?tem. Valentin!!!? Ce mai faci?!

- Ce s? fac, m? rog, bine. Cu via?a, cu nimic altceva deosebit. Simte c? îi este ru?ine. Nu se poate l?uda cu nimic în fa?a ei, pentru c? nu a f?cut nimic deosebit. Este un pensionar f?r? importan??, un cod numeric oarecare. Ce mai conteaz? acum, c? a avut nu ?tiu ce func?ii de conducere, în ni?te întreprinderi care nu mai exist?. Fa?? de planurile pe care ?i le f?cuse atunci în tinere?e, când avea impresia c? totul este u?or pentru un tip atât de de?tept cum era el, acum se simte mic ?i umilit. Tinere?ea aceea când ai impresia c? tu e?ti centrul universului ?i te asemeni lui Dumnezeu. Tu e?ti mai de?tept decât oricine, tu e?ti capabil s? faci orice: s? schimbi lumea dac? este nevoie; ?i dup? capul t?u este nevoie, pentru c? to?i sunt ni?te pro?ti ?i f?r? tine nu s-ar mai roti P?mântul. Dar ce ai fost în stare s? faci? S? te dai mare la un pahar de bere la prieteni ?i la câte o gâsculi?? înebunit? dup? sex. Atunci? Atunci... se l?uda cu ce va va ajunge el în viitor. Acum, c? acest viitor a trecut, în acest timp prezent care i-a mai r?mas, î?i d? seama c? nu are nimic de spus despre el. Nu, nu e m?gulitor în a deveni con?tient de faptul c? nu ai f?cut nimic; atâta doar, ai tr?it. - Ce faci tu? Cum o duci? V?d c? e?ti aproape neschimbat?! Ce zic eu ar??i ca o adev?rat? doamn?: elegant?, cochet? – i-a spus el, privind-o admirativ, în timp ce scene vechi, din tinere?e îl furnicau dureros prin inim?. Ce fusese ea? Fat?-n cas? la ei. Ce o mai mu?truluia maic?-sa... c?ci era afurisit?, trebuia s? recunoasc?, mama lui. Când i se p?ruse c? era cât pe ce s? se înfiripe ceva serios între ei, o expediase. Îi g?sise loc de munc? la un doctor tân?r, proasp?t însurat. ?i se gândea c? dup? atâ?ia ani, uite-o aproape la fel de plin? de via??. S-a gândit la fosta lui so?ie cu aerele ei de parvenit?, cu gafele de ?oap?, dintr-o familie la fel de modest? ca origine, dar fata tovar??ului Prim de la jude?. „O partid?, zicea maic?-sa, fie-i ??râna u?oar?, asta om te face...” ?i ce l-a f?cut? Un mameluc, un ratat. Mare minune c? nu a ajuns ?i be?iv; norocul lui c? nu putea suferi alcoolul. Apoi ea s-a c?rat în Canada cu b?ie?ii ei, c?ci practic întotdeauna i-a învr?jbit contra lui. Mai bine; oricum era o scorpie. Dar de b?ie?i îi pare r?u; el este un str?in pentru ei.

- Ce tot spui?! Am îmb?trânit. Asta fac. Altfel încerc s? exist, s? supravie?uiesc, f?când câte ceva care s? aib? o oarecare utilitate ?i pentru al?ii. Fac rochii de mireas? ?i nu a? spune c?-mi merge r?u. R?u mi-a mers pân? s? m? apuc de a?a ceva. Se vând bine. Dar, poveste?te-mi despre tine, presupun c? ai avut o via?? interesant? ?i plin? de realiz?ri; începuse?i în for??...

- Eu?! Ce pot s? spun? Sunt pensionar, singur... ?i atât, îi r?spunse, în vreme ce o speran?? prinde s?-?i mijeasc? corni?ele în mintea sa: poate... ar interesa-o persoana lui? Pe el sigur l-ar interesa s? mai fie cineva în via?a lui. S? îl asculte când are chef s? vorbeasc?; ?i Doamne ce chef are dup? atâta t?cere s? vorbeasc? cu cineva. Ar mai fi ?i partea practic? deloc de neglijat: cur??enie, buc?t?rie, cineva care s? cheme Salvarea, fereasc? sfântul, dac? e cazul; ?i la vârsta asta poate s? fie cazul oricând. ?i uit?-te la ea chiar c? nu arat? r?u. E elegant?, sa stilat. Când o cunoscuse, venea la cur??enie în cas?. O pl?cuse c?ci era tare frumu?ic? ?i vesel?, dar nu se punea în discu?ie s? se însoare cu una ca ea. Ar fi f?cut maic?-sa infarct.

- Nu ai familie, copii? ?tiu c? aveai ni?te planuri foarte ambi?ioase.., l-a întrebat Anica cu o not? de slab? ironie.

- Ba da, dar nu a ?inut. Nu ne în?elegeam. Pe vremea lui Ceau?escu î?i era fric? s? divor?ezi: ai fi fost un om terminat... profesional. Am divor?at dup? revolu?ie, ?i nevast?-mea cu b?ie?ii, au plecat în Canada. Avea ea acolo o rud?. Copiii reu?ise s?-i fac? s? fie doar copiii ei; eu eram exclus, îi poveste?te ?i în acela?i timp se gânde?te: e clar, cred c? o interesez. În fond era clar c? pe atunci m? pl?cea. Avea ?i de ce: eram un tip bine, simpatic, cel mai bun dansator; toate femeile oftau dup? mine, de ce n-ar fi oftat ?i o slujnicu??. Dar uite-o acum, zici c?-i o doamn? sadea.

- Îmi pare r?u pentru tine ?i pentru visele tale! îl comp?time?te ?i chiar îi era mil? de el.

- Dar tu ai copii? Sigur te-ai c?s?torit ?i presupun c? e?ti fericit?, o întreab? el, fr?mântat s? afle dac? are vre-o ?ans?.

- Nu! Nu am copii ?i sunt v?duv?, i-a r?spuns ea cu o not? de triste?e. Dar r?spunsul ei l-a umplut de bucurie.

- Cum a?a!! E de-a dreptul fericit. Asta înseamn? c? e singur? ?i f?r? obliga?ii, gospodin? era, mai ?i câ?tig? ceva... Este prea absorbit în contemplarea propriilor gânduri despre soarta care i-a adus din nou împreun?, dup? atâ?ia ani, acum când fiecare este singur ?i ar avea nevoie de un ajutor.

Ea îl prive?te zâmbind cu pu?in? satisfac?ie, gândind la rândul ei, c? el nu v?zuse pe vremuri în ea, decât o ??r?ncu?? proast? ?i s?rac?. O fat? cu care puteai s? te culci eventual, în lips? de altceva, dar nimic mai mult. Fusese umilit?. Visase mult? vreme s?-?i ia revan?a fa?? de durerea pe care i-a provocat-o. Apoi totul s-a estompat cu trecerea timpului. Când o b?tea b?rbat-su se gândea c? pe o nepricopsit? ca ea nu ar fi luat-o altul. Dac? l-ar fi l?sat, nu ar mai avut pe cine s? g?seasc? ?i ce s-ar fi f?cut singur?. A?a c?, neavând de ales, trebuia s? rabde. Acum, repurtase ?i ea o victorie, m?car fa?? de b?trânelul ?sta. Ar fi trebuit s? se bucure. Avusese ?i ea dup? atâtea necazuri o ?ans? cu rochiile alea de mireas?. ?i a avut noroc cu domnul Carol, pe care îl întâlnise în autobus, când fugise din locul acela blestemat. Într-adev?r blestemat loc. Fusese acolo ?i un accident feroviar. O femeie murise lovit? de tren. V?zuse la televizorul din atelierul de croitorie. Î?i recunoscuse ?alul. Dar nu i-a venit de loc chef s? se mai întoarc? acolo dup? un ?al, care ajunsese ?i lâng? un mort. Cine ?tie de cât? vreme o fi fost ?alul acolo pe ?ine, pentru c? i se p?ruse murdar. Nu credea s? fi fost cer?etoarea moarta din gar?, mai ales c? se întâmplase accidentul la câteva luni dup? ce pierduse ea ?alul. Dar cine ?tie ce o fi putut s? se întâmple! De?i era curioas?, frica de supersti?ii era mai mare ?i dup? ea, acolo era un loc foarte ciudat.
Un om foarte cumsecade acest Carol. Dac? i-a mers afacerea, s-au mutat în capital?. A fost corect ?i a luat-o ca partener? în afaceri; în fond, ea era cu confec?ionarea rochiilor, oricât de complicate ar fi fost. A?a c? nu mai e nici ea o am?rât? de croitoreas?; e patroan?. Poate spune c? munce?te, dar ?i câ?tig? ?i cu bani câte nu po?i face. Uite c? s-a întors de o lun? în Bucure?ti. Are o garsonier?, mic?, pl?te?te rate, dar e a ei. O s? o sune ?i pe doamna Ana s? vad? ce o mai face ?i s?-i povesteasc? despre p??aniile ei.
Carol are familia lui; un b?iat în str?in?tate, care-l ajut? cu materiale str?ine pentru rochii, e din prima c?s?torie. A mai fost însurat înc? o dat?, dar la-a p?r?sit ?i aia pentru unul ce lucra la o banc?. Acum nu mai avea deloc de gând s? se însoare ?i îl în?elegea. Nu îl mai interesau femeile, la vârsta lui. Dar erau foarte buni prieteni, putea s? spun?. ?tia c? se putea baza pe el la nevoie. B?trânelul acesta cu expresia lui sincer? de admira?ie fa?? de ea, chiar c? îi f?cea mil?. S? încerce o apropiere? S? se mai vad? pentru a-?i da seama dac? merit? s?-i acorde pu?in? aten?ie? Dar avea oare nevoie acum, când în sfâr?it putea s? spun? c? era ?i ea pe picioarele ei, s? se complice cu existen?a altcuiva? I-ar fi fost de ajutor cu ceva sau ar fi îngreunat-o cu o povar? în plus: s? suporte existen?a unui b?trân plictisitor, enervant, cu tabieturile lui, cu absurdit??ile lui, cu angoasele lui...? Nu. Avea ?i ea obiceiurile ei, modul de a-?i conduce via?a; nu mai suporta amestecul nim?nui.
Un tovar?? pentru a merge la pelerinaje în ?ar?, poate ?i în str?in?tate, cu siguran?? i-ar fi fost necesar. ?i pare destul de îngrijit; nu i-ar fi ru?ine cu el, totu?i. Nu sem?na cu b?trânii aceia neglijent ?i ponosit îmbr?ca?i. Mai trebuie sp?lat? c?ma?a ?i bine periate hainele, dar are o figur? de intelectual; barba meticulos aranjat?, chiar îi vine bine. A r?mas totu?i un tip prezentabil. Al?turi de el, chiar c? ar fi o adev?rat? doamn?. Ar face impresie bun?, ca pereche. Acum, era chiar atât de disperat de speriat? de singur?tate, încât s? accepte prezen?a oricui, poate nu tocmai potrivit? Dar cine o oblig? s? accepte? Mai era ?i Carol... dar oricum, Carol avea ?i el metehnele lui; umbla toat? ziua prin ?ar? dup? comenzi, nu îi pl?cea s? fie cic?lit, era înc?p??ânat, îi pl?cea berea ?i nu mai punea nici un pre? pe femei. Îi spusese clar c? el nu mai are de gând s? se însoare. Dar omul poate s?-?i mai schimbe ideile. Carol era întreprinz?tor. Valentin, mai decorativ cu aspectul lui de intelectual ce a avut o func?ie superioar?. Deci?

- M? duc la Agen?ia de pelerinaje. A? dori s? m? înscriu în vreunul... Nu te-ar interesa ?i pe tine? o întreab? el timid.

- Poate.., - îi r?spunse ea, dar depinde unde.

- Ce te-ar interesa mai special? continu? el cu o voce pu?in mai sigur?.

- Nu ?tiu. Am s? m? mai gândesc, îi r?spunse ea pe un ton devenit mai acru.
- Îmi vei comunica ?i mie? o întreb? el rug?tor.

- Poate...

- P?i, cum a? putea afla? – tonul lui era speriat; se gândea: nu, ea nu vrea s? m? mai vad?, a vorbit a?a într-o doar? ?i eu m-am gr?bit s? interpretez gre?it ?i s?-mi fac vise... N-a fost nimic, alte speran?e de?arte ?i atât. Ia s? vad mai bine ce pelerinaje sunt afi?ate... se înclin? spre ea într-un salut ceremonios de la revedere. Ea-i zâmbi:

- ?tii,.. am s?-?i dau o carte de vizit?, dac? vrei, po?i s? m? suni.



Nr. hituri: 864
Adaugat la data: 12:03:04, 29 May 2010
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.