Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.672
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 541.310
Total vizitatori unici: 212.484

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
UDIGMA, mihai rogobete - Proza / Literatura

UDIGMA

Când se pornea s? nu fac? nimic, Titi î?i curma respira?ia pentru a nu se abandona în huruitul ?i scrâ?netele mecanice ale articula?iilor, care, ruginind, se c?scau s?-l înghit?. Atârnându-i de un cot, limba matern? abia mai da semne de via??, horc?ind în asprimea d-urilor, t?i?ul ?-urilor, mirarea a-urilor, luminile i-urilor, îngâmfarea murilor, moliciunea l-urilor. Stilistica paradiciului din paradigma juma-prefectur?, juma-predicat degradase compozi?ia într-un inconfundabil ti-minor. O deconstruise, o reconsidera, revizuia, revigora ?i reconstruia în re-bisect, o reînl?n?uia zorn?ind-o. În zgard? referen?ial?, o voce câinoas? identic? da din coad? decorativ ?i scâncea. Idiotimidat?, dragostea se relua, obsedant. Eu o iubiser?m cu tandra ironie care pe Titi îl m?cina: f?cem pe prostul – reluam, buna inten?ie scuzând mijloacele factice. Cvadruplul Titi-titi tr?ia la persoana a patra, nu claxona. Îns? te, chiar dac? nu vedea, cu acela?i Ti, ti, ce faci?, ?i tot el r?spundea: Ti, c? nu te-am v?zut!, fie pe calea subiectului unde locuia, fie pe cea a digresiunii. Da, numai pe Idiotima o visa. F?r? ?â?e, f?r? craci. O alc?tuia din acelea?i luciuri ?i netezimi date când într-o parte când alta, simetriile împletindu-i labirintul molatec al ?ov?irilor dezacordate. Ce conspira?ie mai dulce ca amarul seduc?iei, decât cea la vedere? Trufia idiotimid?rii frângea lesne vina tuturor feminit??ilor sale incon?tiente. Gra?ia articularii tr?irilor, fluiditatea judec??ilor, sclipirea t?cerilor ?i lunecu?ul absen?elor porneau mângâieri ?i îmbr??i??ri, îndep?rt?ri ?i atingeri, pl?smuiau carna?ii ?i p?r?i corporale de neprins în atât de a?â??toarea, dureroasa ?i totu?i suava materialitate, care. Care cuvinte?
Neputincioase, abia numesc trei culori; stoarse, nici zece nuan?e. Snaga, desenul de dincolo, lumina adev?rat?... Ti, te-a orbit! Deoarece, într-adev?r, poate, cu toate acestea, de?i, întrucâtva, totu?i, care, f?r? ca, oricum, peste ?i deci, atât sau mai mult. Cel pu?in, portretul Idiotimei ar schi?a cât de cât, nu tenul, culoarea p?rului sau a ochilor din vocabular, ci transparen?ele care-i jucau în pieli?a articula?iilor încordate sau del?sate ale gâtului înghi?ind saliva cuvântului de neprins. Cel mult? Fie ?i cel pu?in, întrucât brusc devenea altceva. Fiindc? siguran?a, fermitatea, al?turi de calmul realist, logica o recreionau în absen?a non?alant? a navetistului pe care nu-l prea intereseaz? dac? vine sau pleac?, orice cauz? având un defect, o idiotimiditate. Nici asocia?iile nea?teptate, nici analogiile subtil-iscusite n-o confiscau în aura pe care i-o aprindeau. Starea de mi?care a v?p?ilor în care doar a?a exista se însufle?ea pentru c? fraza lui Schonberg curgea tot peste faldurile lui Michelangelo, ori se ad?uga vitezei luminii pân? o pierdea din vedere sub o tu?? de Cezanne. „Bag-o cu limba!”, o r?sucea Titi. ?i nu le?ina la plural! – ad?uga: ori joci totul pe cartea singular?, ori las?-te de blamatic?! P?i, credea?
Limba nu-i doar un apendice în gur? – ataca Idiotima corectura. E sistem. ?i-nghi?ea-n sec: sis-tem. Tem? care sufer? de pleonasm antibiotic – ?i-nghi?ea un scuipat: poate substantivele tale vor mor?i? s? conjuge (mai ales când e?ti pus pe har??) scandalul, care, smulgându-te din cumsec?denie, rupe cârd??ia, îns? nu pentru a-?i lua juc?ria ?i s? te cari, ci pentru c? tocmai convingerile tale despre jocul acesta total s-au stricat. Înadins, ca s?-nha?i noua juc?rie ?â?nit? din intui?ia ta gramatical?. Bineîn?eles, verbele pot declina orice conjunc?ie. Nu acuzativul este însu?i modul t?u de a visa c? verbele se vor conjuga iara?i în cinci persoane la biroul organiza?iei de baz?, ?i cinci timpuri, ca ?i substantivele cinice de pe cincinalele declin?rii de aur, când vor fi existând tot cinci plurale ?i tot cinci genuri de informare pentru stele tot în cinci col?uri, de nu mai g?seai prin rafturi niciun dezacord, nici o disonan?? de aplaudat? Nepotrivirile te ?in viu, nu sistemul. ?ii neap?rat s? convingi, nu s? spui. De acord, limba apendicitei tale verbale e o capodoper?. Care plezne?te, pocne?te ca o coad? byedermaier pe o crup? rococo. Ideea (cu i) e, dac? nu doar profund?, m?car de prost-gust. Limba se mu?c? pe ea, nu altceva; vorbe?ti pentru a nu te mânca. Spui pur ?i simplu întreb?ri, întreb?ri care nici nu tac nici nu strig?.
Dac? traversa de la persoana a doua la a treia, când p?r?sea subiectul, Titi se îndep?rta apropiindu-se de condi?ia celui care se socotea îndrept??it s?-?i identifice pasul pronomial. Alteritate în care, nici cult? nici tut?, Idiotima era pur si foarte complicat neprezent?. Avatar al mediocrit??ii, erudi?ia o înfrico?ase parc? dinainte de era noastr? ?i asta nu atât din perspectiva istoric? de gestionar? pe care i-o impunea, nici prin exasperanta monotonie impus?, ci prin sevrajul dependen?ei circumstan?iale. Concluzia c? înv???tura proste?te, odat? ce numai ceea ce ?tii po?i în?elege, se conjuga la perfec?ie cu trufia cultural? care venea din neputin?a de a accepta ceea ce nu pricepea – perspectiv? care-i contraria toat? sintactica vie?ii. Zidit? de vie în rânduirile paragrafelor, r?ftuit? în zidurile, sc?rile, turnurile ?i por?ile ?intuite ale mereu ?i mereu acelora?i singure c?i, improvizând pseudo-r?t?ciri, cârpind ici ?i colo, niciodat? zidind, urând ?i dispre?uind p?durea ?i cerul; ea, Diotima, înger pervertit?
Într-adev?r, impresionanta lui erudi?ie intimida pân? la umilin??. C? ?tia toate ?i tot, (f?r? s? pretind?!), c? putea exista cineva într-atât de capacitat îmi sporea tonusul, m? provoca înt?rindu-mi speran?a. (Dragostea numai de putere e foc înghe?at – parc?-l auzise...) De?i femeia din mine fusese parc? magnetizat? tocmai de siguran?a ?i stabilitatea de-a dreptul gospod?reasc? pe care o descifram în invarian?a judec??ilor, c?ci, la oricare or?, a suta sau a mia oar? mai bine zis, urma reluând acelea?i trasee mentale prin exact acelea?i intersec?ii, pilotând f?r? gre? – este drept, nu cu intona?ii identice, nici cu acelea?i cuvinte – reciproca pe care o biruia, c?ci redistribuind tot acela?i vocabular putea afirma ?i argumenta chiar contrariul f?când s? se n?pusteasc? din borta verbal? ne-stânci, ne-v?i, ne-ape, ne-aer ?i nefiin?e totu?i verosimile. Contradic?iile care-l sfârtecau îmi cultivaser? temerea c?-n toate min?ile, cum era în prea multe de-o dat?, nu-i tot una cu a nu fi rezonabil. Din rigoarea de care se mândrea, nimic nu dispre?uia cu mai mult? înver?unare decât propria aur?, fala dat? de sclipitoarea sa inteligen??. Desfid clipa – se contrazicea – când am priceput c? inteligen?a asta – bomb?nind – este exact disponibilitatea de a accepta ?i ceea ce nu po?i în?elege, fiindc? – asta-i capcana, zicea ?i-?i tr?gea mucii – acceptând realitatea neîn?elegerii, inteligen?a de care se temea l-ar fi împins în cele mai negre h?uri ale disper?rii. ?i impersonalitatea absen?elor sale marca atoate?tiutoare cursul pe drept cuvânt socotit neinspirat ?i banal, de neluat în seam?. În cel?lalt sens, propriu-zis, constituia însu?i r?gazul necesar inspira?iei premerg?toare declan??rii avântului. C?ci momentul de gra?ie – starea sa de normalitate revenea de la sine – starea de har exprimându-se prin a-l expira nicidecum inspira. Expira?ia ?â?nea pur ?i simplu n?ucindu-l, c?ci se pomenea ca pe un altul rostind, spunând nu ceea ce î?i limpezise ori pusese – cum zicea ea – gospod?re?te în expresie, tocmai pe alta sau în alte deloc a?teptate modalit??i de a lega una de alta, ?i asta nu cu rostul de a se apropia cumva de vreun r?spuns, ci pentru a zgând?ri alt? mirare. Gândea ?i sim?ea, astfel spus, chiar în timp ce vorbea ?i tr?ia, descoperindu-?i parc? vorbind rostul vie?ii, nu neap?rat pentru a spune ceva, fiindc? nu-i turna cuvintele-n formele gândului, ci i le smulgea. Când vorbea, rostea exact ceea ce nu ?tia. Ea, persoana a treia doar ce-l comenta, singular?, atârnat? de el pentru a nu fi uitat?. Pis?loag?, îl tot sf?tuia s? nu tac?, bineîn?eles f?r? s? i se adreseze. Altfel, nici gând s? se abandoneze disolu?iei. ?i decizia des?vâr?irii care-i motivase identitatea dovedindu-se nu doar o capcan?, ci un rug al c?rui jar otr?vit aprinsese deja focul mistuitor din care nici n-avea de gând, fiindc? nici încotro nu ?tia, nici putin?? s? ias?. E nevoie, intuia, pentru a pleca, s? clarifice unde, f?r? de care „de unde” singur nu avea sens. Însp?imântat de fericita expresie, lua, sportiv, startul ac?iunii extreme, de pe urma c?reia a?tepta mai curând s? piard? absolut tot, decât s? câ?tige îndoielnica ?i chinuitoarea bucurie de a mai spera. Despuierea propriu-zis? pornea chiar din sila prin care aproape de paroxism î?i admira palmele, buzele, ochii, picioarele, gâtul, frizura, gulerul, man?etele, pantalonii, pantofii, bluzele, ?alurile, p?l?ria, umbrele, vestibulul, sufrageria, terasa, acoperi?ul, paratr?snetul ?i pe Dumnezeu. Vai, lene?ii de alt?dat?!
Firav ca un pai, ultimul a ceea ce cândva fusese gardul nu cam înalt, într-o ?chioap?, nu putuse fi totu?i smuls din pietrele temeliei de ochiul vigilent al vecinilor ofusca?i. Stârni?i ?i îndrept??i?i s? înl?ture chiar violent sfidarea insolentului care-i scandaliza 24 din 24 cu indolen?a ?i anarhismul imaginii pe care le-o îndesa noapte ?i zi în unghiul lor acut de vedere. Restul ulucilor, corfite ici-colo, ?inându-se unele chiar într-un cui, disp?ruser? una câte una, odat? cu papionul, cravata ?i p?l?ria, intrate parc? în p?mânt, îns??i amintirea fiindu-le smuls?. Nimicitor lovit? amnezic, pre?iozitatea unei canapele Ludovic degradase în banalitatea l?zii de pe care Titi pleca ?i venea. De la ?i la ?coal?, ocrotind catedrala peste care-i c?deau toamna notele începând cu cea de la purtare, ?i. Punct(ual), frecventa, când ?i când, (T)ribunalul militar al unei olimpiade fi?oase, de unde, ca fiu al unui du?man de prima clas? fusese eliminat de urechi tocmai din festivitatea de premiere.
În mica gr?din? din spatele casei n?p?diser? m?r?cinii. Titi î?i tr?gea mucii, ?i, din prag, adunând flegma în organul vorbirii, î?i n?pustea oriflama în toiul scaie?ilor netitra?i ?i titra?i din linia-ntâi. Cu nitra?ii pi?atului pârjolea ceea ce potopului de be?ini îi sc?pa. C?ca?i-v?, prieteni, peste pre?ul vie?ii!


PAUZ? PUBLICITAR?


Reluarea regla repetarea regulilor renun??rii. Secrete schelete anatomice, fizice, chimice, geologice, sintactice, economice, istorice ?i politico-filologice cl?mp?neau pe loc repaus, într-una ?i aceea?i percu?ie. Veritabilele ziduri de Yerihon ale casei p?rinte?ti s-ar fi pr?v?lit dac? fukyngul Idiotimei n-ar fi f?cut focul s? se domoleasc?. Scrum, hoitul c?r?ilor cernea floci de fum.



Nr. hituri: 894
Adaugat la data: 08:55:01, 12 May 2010
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.