Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.871
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.656
ON: 0 membri / 5 musafiri
Total hituri: 444.664
Total vizitatori unici: 168.367

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Basmul-pamflet - specia hibrida a lui Ion Caraion, Dragos Visan - Critica literara / Literatura

 


          Basmul-pamflet politic – specia hibrid? a lui Ion Caraion


 


                                                                                           Drago? Vi?an


 


          Criticul Gabriel Dimisianu a semnalat imediat, la publicarea de c?tre Ion Caraion a c?r?ii O ureche de dulcea?? ?i-o ureche de pelin (1976) marea provocare subtextual? a ei: nu-i simpl? poveste în versuri pentru copii, ci un veritabil eseu autobiografic, cu substrat de istorie secret? recent?[1]. Îns? n-a reu?it, decât prin aluzii, s? arate natura pamfletar?, protestatar? a acestui eseu, denumit totu?i, cam simplist, “basm”, pentru a nu atrage aten?ia cenzorilor literari. Ast?zi am considera cartea O ureche de dulcea??… drept pamflet politic, concomitent anticomunist ?i antimonarhic, iar discursul tragic-ironic, drept apologism («discurs ironic în care oratorul îi face adversarului o concesie minor? »[2]) fa?? de curentul mondial al marxismului. A?adar, apologismul lui este un mod discursiv coroziv, un fel de m?rturie socio-istoric? obiectiv?, în r?sp?r, spre deosebire de genul apologiei (având parti-pris – discurs subiectiv).


          Dedica?ia de pe întâia pagin? a lungului poem pamfletar, « În amintirea celor care au f?cut din vis o arm? împotriva hitlerismului », nu func?ioneaz? nicidecum elogiativ asupra comunismului (care trecea la noi prin faza emascula?iei, dup? 1971, de?i fusese cu o fa?? ceva mai uman? între 1944-1947, iar apoi între 1965-1971). Avertismentul tacit al dedica?iei ar fi c? « visul » (metafor? pentru orice ideologie) nu trebuie s? se transforme în îndoctrinare, într-o “arm?” împotriva libert??ii individului, nici m?car în condi?iile elimin?rii istorice a fascismului[3]. Sub pretextul voalat al critic?rii sistemului dictatorial antonescian, dar ?i al impunerii hitlerismului ca politic? economic? în regatul lui Carol al II-lea (1938-1944), Ion Caraion î?i permite s? b?smuiasc? despre alt? perioad? nefast?, cea de când a devenit România republic? popular?, apoi socialist?. Pe vremea proclam?rii mediatice, dinspre Moscova c?tre Atlantic, a democra?iei avansate sau revolu?ionar-marxiste, a « visului » luptelor na?iunilor, starea concret? în Estul Europei a fost mereu vrajba între oameni, distrugerea idealurilor ?i izolarea cultural?.


           


          Spa?iul maniheic al confrunt?rii dintre Împ?ratul cel Bun ?i C?pc?unul invadator din O ureche de dulcea??... este indicat de c?tre naratorul-rapsod tocmai în Sud-Estul nostru european: “Într-un spa?iu situat/ Între zi ?i rev?rsat”. Marea ?ar? vecin? dispre care vine “C?pc?unul ciclop”[4], identificat mai apoi cu r?zboinicul Belzebut, nu-i alta decât Uniunea Sovietic?, gulagul multina?ional în continu? expansiune, nu doar pe vremea lui Stalin, ci ?i dup? el. Toat? ac?iunea se reduce la un truc de imobilizare – ruperea cr?cii de sub picioarele Împ?ratului fanfaron, cu o suli?? aruncat? mâr?av de un Capcangure, “pus mai apoi gâde”. Înc? din prima secven?? afl?m despre vecin?tatea nedorit? a stepei de la R?s?rit, a sovieticilor: “O împ?r??ie/ Cenu?ie, cenu?ie/ Ca praful, ca fumul./ Ea îneca drumul/ Soarelui, cu tin?./ ?i-mpr??tia fierea./ De vecin?, vecin?/ În singur?tate/ Numai cu t?cerea/ ?i cu vântul – poate.”[5]


          În acest fals basm, devenit pe parcurs poem epic macabru (despre contemporaneitate) se mai prezint?, la modul accentuat antitetic, starea am?gitoare de bine, de u?oar? destindere democratic?, a anilor 1944-1947: “Vis?tori ?i poe?i,/ F?r? grija de mâine,/ Ei vorbeau de pesme?i/ ?i tr?iau ca-ntr-o pâine.// Împ?r??ia lor de merinde/ Cu miros de lapte/ – Unde nu era noapte –/ Habar n-aveau cât se-ntinde”[6].


          ?i-n a doua secven??, Ion Caraion prezint? starea de relativ? fericire a ??rii, a “împ?r??iei” pa?nice, într-un vizibil contrast cu ceea ce avea s? urmeze, iar concluzia ce se desprinde dup? acest incipit narativ de nou? pagini ar fi aceea a lini?tii momentane dinaintea furtunii, când Occidentul ?i America nu mai veneau în sprijinul nostru, sau m?car al altui stat din Europa Central? ?i de Est : ”?ar? de oameni buni./ De cuget?tori. De olari./ Ea visa pe p?limari/ ?i scria pe cer./ (Cui ? Sie?i [...])”.[7] Se face o aluzie, prin “armele – câte-or fi fost”, observate cum atunci ”?ineau post,/ Lâng? sigilii ?i steme.// Drepte, lucioase,/ Ele odihneau netrase,/ În panoplii ?i atlase// De ce? Cu cine s? se bat? ?/ ?i dintre-ale cui porunci ?”. Rememor?m eforturile diplomatice, e?uate, din anii 1943-1944 ale lui Ion, Mihai ?i Ic? Antonescu de-a ie?i din ax? printr-un armisti?iu, revenind la neutralitatea de dinainte de vara anului 1941. Subdiacent, naratorul-cronicar al acestui basm pamfletar deplânge faptul c? efectul întârziat al “întoarcerii armelor” a fost ducerea dup? august 1944 în Siberia a ofi?erilor, eroilor români de pe frontul de Est ?i apoi totala aservire a for?ei combative pe care o avusese armata român?.


          Portretul caricatural, invers decât apologetic, care poate fi atribuit de la începutul “basmului” lui Stalin (alias C?pc?unul”, antagonistul “ciclop”), cu discursul s?u – în “sfat” popular – deja ?ablonizat c?tre na?iuni, cu venirea lui în galop, apoi cu extinc?ia aproape catastrofal? a “hidrei” sale, au fost enumerate cu exemple din textul literar al lui Ion Caraion de c?tre criticul Gabriel Dimisianu, îns? din p?cate doar aluziv, ca ?i cum ar fi fost vorba de Hitler: <Discursurile de asmu?ire la atac ale c?pc?unului-ciclop (“Se-auzea o voce/ Peste ?inutul întreg/ Vorbea împ?ratul cu neg,/ Vorbea tare s? disloce ?i mun?ii de o?el/ De pild? astfel: ‘Ale?i între ale?i,/ Soli  de popoare,/ Puternici ?i de?i/ Ai acestui t?râm,/ Ne-am adunat/ La sfat,/ S? hot?râm/ Pe cine mânc?m,/ Pe cine iert?m,/ Pe cine cu cine cert?m’ ”), pornirea invaziei (“Ce copite, Ce copite,/ Tremur?-n jur popoarele./ Am încârligat soarele,/ Încârlig?m norii, drumurile”), dezastrele provocate (“Totul era schilod/ L?f?iau fumurile./ Vremea p?rea încârligat?/ ?i ea-n sine, dintr-o dat?,/ da în scrânciob un nerod/ Cine s?-l mai poat? ?ine?”) ?i în sfâr?it, st?vilirea pr?p?dului ?i zdrobirea “hidrei” prin unirea în ac?iune a “gloatelor de mu?i”, toate aceste episoade rescriu sugestiv istoria unei confrunt?ri înc?rcate de sensuri activizatoare.>[8] Precum Tamerlan, “Pocitania” de Stalin este surprins? atacând vampiric din stepe (“vine?i mun?i de hume” sau de cadavre) înc? din anul 1943, apoi în apogeul cotropitor al lumii civilizate, dup? cum constat?m din relatarea unui martor direct al momentului crizei române?ti din 1947-1948 – “tot eu” (naratorul sau vocea auctorial? a lui Ion Caraion): “Un ciclop r?mas pe lume/ Dinainte de potop,/ Singurul – de fapt – ciclop,/ Între vine?i mun?i de hume,/ ?tiurlubaticul galop/ De veninuri ?i de spume/ Prelungindu-?i f?r? scop –/ C?rei bezne? C?rei ciume?”. Un indiciu evident c-ar fi vorba de nefasta perioad? a impunerii P.M.R.-ului prin salvarea românilor din criza indus? artificial de Uniunea Sovietic? îl reprezint? faptul c? volumul O ureche de dulcea??... are tot atâtea capitole (28) câ?i ani trecuser? de-atunci pân? în anul public?rii lui, 1976 – ultimul capitol, al dou?zeci ?i nou?lea, fiind un epilog extrem de scurt, din opt versuri. Simbolistica este cea a regresului istoric, de la data proclam?rii Republicii (prin abdicarea regelui Mihai în 30 dec. 1947) pân? la începutul anului 1976, când se finalizeaz? in presentia actul narativ.


          Se face referire, foarte subtil, la cele trei retrageri spre Urali ale “dihaniei” cotropitoare din Estul Europei, fiind vorba mai exact despre atacarea Rusiei de c?tre armatele lui Carol al XII-lea, Napoleon Bonaparte ?i Fürherul Hitler: “În enormele retrageri/ Spre abis, odinioar?/ L-or fi fost uitat pe-afar?/ N?vodarii, nu prea ageri,/ Care-au deplasat cu ei/ Cârdu-Olimpului de zei,/ Hadesul cu v?mi ?i grote/ ?i l-or fi pierdut cu-arhive/ ?i cu mit, ?i cu misive,/ Printre slutele ciubote/ Ale vremii costelive”[9]. Mitul generalului Iarn?, care învinge pân? la urm? orice invadare a stepelor europene, este redat prin lan?ul de metafore ?i hiperbole, sau prin regionalismul peiorativ “ciubote” (în locul literarului “cizme”). Ion Caraion demonstreaz? astfel c? mitul invincibilit??ii r?ului (din Est) se explic? numai luând aminte la provocarea extern? dar ?i extrem? din Vest (amenin?ându-se ?i-n 1917, de c?tre nem?i ?i austro-ungari marea popula?ie ruseasc?), manifestarea lui având apoi consecin?e tragice în orice arie geografic? – dup? cum, de altfel, arat? ?i Luigi Pareyson în Ontologia libert??ii: “R?ul e în chip atât de însp?imânt?tor prezent în lume, încât nu se sufer? niciodat? îndeajuns pentru a-l isp??i. Solidaritatea uman? în culp? impune fiec?ruia, f?r? excep?ie, datoria de a suferi pentru ceilal?i. Economia universului e puternic dezechilibrat?, pentru c? unei exceden?e de r?u îi corespunde un deficit de suferin??. Excesul de r?u creeaz? un credit foarte greu de acoperit. […] O adânc? spaim? stârne?te necesitatea de a se recurge la suferin?a nevinova?ilor, care la rândul ei se dovede?te a fi insuficient?. [...] Cadrul negativit??ii în care omul e cufundat e impresionant. El arat? o adev?rat? spiral? a r?ului ?i a durerii. Acea escalation [scara] negativului începe în surdin?”[10].


          Formulele mediane ale pove?tii satirice O ureche de dulcea??... creeaz? premisele interactivit??ii dintre instan?a naratorial? ?i cea receptoare, sau dintre scriitura de tip cronic? neoficial? ?i hermeuticul mod de lecturare în gril? demitizant?. Sub v?lul jocului de-a povestitorul trebuie descoperit tragismul autobiografic al pamfletarului Ion Caraion: “Pocitania de care/ Povestiv?-voi tot eu”[11]; “Acuma ?tiu/ ?i-o s? afla?i (c? nu-i secret)/ Firul basmului complet.”[12]; “Dar, pe cât m-ajut? gândul/ ?i mi-o-ngân? violina,/ V? va fi ursit?, cred,/ ?i pl?cerea asta plin?:/ S? afla?i de-a fir-a-p?r/ Bruma sa de adev?r.// Toate când le vine rândul!// Rândul vine ca un ied/ Ce-?i încurc? plastilina./ Hai, vârâ?i-v? sub pled,/ C?-i târziu ?i sting lumina !”[13] Atmosfera de bestiarum gotic[14], aparen?a mitic?, baroc? ?i abstrac?ionist? de basm r?mân pu?in semnificative, reie?ind clar din titlul arghezian ?i ilustra?iile c?r?ii pentru copii, dup? cum afirma ?i G. Dimisianu: “Cu un titlu gra?ios-sprin?ar evocând atmosfera compunerilor argheziene pentru copii – O ureche de dulcea?? ?i-o ureche de pelin – împodobit? cu desene ?i ele stilizate în maniera umoristic-naiv? a copiilor, tip?rit? la “Ion Creang?” în condi?iuni grafice adecvate profilului editurii, aceast? carte a lui Ion caraion poate risca s? fie luat? drept altceva decât este cu adev?rat. Lucrul s-a întâmplat odinioar? cu poemul Dup? melci al lui Ion Barbu, înfr??it impropriu de editor cu plan?ele pictorului M. Tei?anu, care v?zuse în aventura melcului desf?cut prematur din letargia hibernal? numai o fabul? cu în?eles moral pentru cei mici. Deosebirea este c? aici formula prezent?rii e dorit? chiar de autor, care î?i impune performan?a de a vorbi în limbajul basmului liric despre una din experien?ele cutremur?toare tr?ite de umanitate în veacul nostru.”[15]


          La începutul secven?ei a patra eul naratorial î?i face explicit? inten?ia de a-i încondeia pe tr?d?tori, pe cei vându?i organelor de opresiune rusificat?, care-l suspectau ?i-aveau s?-l condamne la moarte pe Ion Caraion în 1958 pentru c? ar fi f?cut trafic de literatur? subversiv? cu str?in?tatea: “Chestia, fir-ar s? fie/ Devenise-o porc?rie,/ O bârfelni?? sadea.// Cum s-ascunzi dup? perdea,/ Cocolind la spate, frica,/ Ori s?-ngropi cu luare-aminte/ Tocmai ce-a-ngropat pisica/ Între boabele de linte?”[16]. Pr?bu?irea din înaltul unui munte a “Împ?ratului f?r? pereche” (înc? nec?s?torit, apelativul “cel Bun” indicând  imaturitatea sau faptul c? era considerat prea neautoritar) va constitui elementul de instalare a crizei, ce domin? de fapt ac?iunea basmului-pamflet. F?r? de aceast? func?ie diegetic? proppian? din Morfologia basmului, f?r? criza monarhic? care se prelungea în România din 1927, de la moartea lui Ferdinand I, teroarea bol?evic? n-ar fi avut un impact a?a de distructiv, pentru c? for?ele democratice ale partidelor istorice ar fi putut s?-i bareze ascensiunea, m?car par?ial, dup? 1944. Se d? porecl? prometeic? chiar mare?alului Ion Antonescu, adic? celui care ap?rase grani?ele cu arma-n mân? ca s? nu n?v?leasc? din Est ciclopul: “Nenea Ruptu, jos, ca iezii/ Pr?v?lindu-se din pisc,/ Mai pl?ti tribut o dat?/ Unor ghiare, unui plisc.”[17]


Aghiotantul, ?eful g?rzii regale nu-i sare nicidecum în ajutor, p?rând doar la dispozi?ia personal? a Împ?ratului, îns? ca ?i inexistent ca militar, f?când un act de nesupunere fa?? de comandantul s?u direct ?i al întregii armate române de atunci – prin arestarea acestui Nenea Ruptu Antonescu: “Gaie, C?pitan de Gâ?te/ Se propti de toporâ?te/ ?i c?sc?:/ – M-am plictisit”; “Gaie, C?pitan de Gâ?te,/ Punea coasei coporâ?te/ ?i tundea iarba crescut?/ Sus, pe Oul-Turn, în cre?tet;/ Iarba care da în ve?ted,/ Adormind ca pe o plut?/ Pe pologuri, sub molid/ ?i c?sca: ‘M-am plictisit...’// Parc?-i v?d, într-un perete,/ Sabia de castravete,/ Pe care/ Fluturele-Bijutier/ Când ?i când, solar mister,/ poposea adus de-o boare”[18]; “Doritor de tihn?, foarte,/ Fostul c?pitan de vas/ Purta lini?tea de toarte”[19]. Palatul Pele?, cu atâta mobilier scump, apare descris alegoric dar ?i parodic, în versurile memorabile ale dispari?iei dinastiei de Hohenzollern, a arborelui ei de pe tronul României: “Copacul-Catedral?:/ Pururea, palat de gal?,/ Re?edin?? ?i gr?din?/ Împ?ratului – la cin?,/ La divan ?i (când se stinge/ Ultima vis?rii minge)/ La culcare:// Arbore cu dormitoare/ De miracol ?i miraj:/ B?i albastre la etaj,/ B?i de planuri, b?i de care/ Vrei – ?i picur? arnici [...]// În be?ia dimine?ii,/ Forfot?. Scandând, poe?ii/ ?i sirenele-n cale?ti/ Ies din valuri de cle?tare,/ Intr?-n valuri cu pove?ti –/ Caniot? c?l?toare/ Printre algele rege?ti”[20]. Este criticat? dur atmosfera de la Curte, din Sinaia unde “e ve?nic s?rb?toare”; camarila regal? este numit? în batjocur? “Spiridu?ii din lun?”, “nebunii” din “Vila (mai sper)/ A Gândacilor de Giuvaer”[21].


          Ion Caraion îl concureaz? stilistic cu cerebrarul vis?tor Ion Barbu în realizarea excep?ionalului pasaj, desprins dintr-un Isarlâc transferat spre un ?inut alpinic, aproape germanic, al Pele?ului ?i al Bucegilor: “De departe, din câmpii/ Nu z?reai decât castelul/ Prichindeilor [...]/ Sta sub iedere ferit?/ Într-o ureche de munte./ Universul din gr?unte/ Sem?na c-o stalactit?”[22]; “Dulce-arom? ?i-amezi mari/ De samare de m?gari/ ?i de mers de Nastratini/ Printre taine, printre pini,/ Printre pânze de cor?bii:/ Ghicitori date la vr?bii.// Împ?ratul sfor?ise,/ Prea-nc?rcat fiind (se pare)/ Nu de-ncredere ?i vise,/ Ci de-un fel de-ngrijorare/ Care î?i apleac?, lin,/ Umerii ?i te îneac?”[23]. Categoric, stilul naiv-abstrac?ionist, de adresare ?i c?tre un cititor matur în povestea spus? spre a adormi cenzura este asem?n?tor, nu ?i prin subtextualele s?ge?i anticomuniste, celui al lui Tudor Arghezi, primul mentor al lui Ion Caraion, eseistul ?i gazetarul. Acest stil al clivajului dintre ideile celor dou? planuri, fictiv ?i nonfictiv a fost adoptat de acest mare scriitor albatrosist, fiind cunoscut ?i sub apelativul metaforic pe care i l-a dat Ion Negoi?escu – “fermier de imagini”: “V-am f?cut numai o schi??,/ V-am descris numai sumar/ Împ?r??ia de-alvi??,/ Cerul de ?erbet solar,/ Genele de somn ?i lene/ Ale ??rii f?r?-nghe?uri”[24]. Înainte de a începe înghe?area oric?ror pun?i de leg?tur? ale ??rii cu str?in?tatea, monarhul sedentar în propriul s?u palat are o viziune a detron?rii sale, fiind deja familiarizat cu aflarea multor altor “soarte” nefericite ale monarhilor europeni, unii chiar înrudi?i cu el: “C?ci, dincolo de draperii/ Bântuite de-aventuri,/ Deslu?ea (o, cum le-nduri?)/ P?r?i de noapte ?i imperii,/ Chipuri cunoscute-n parte/ ?i streine-ntr-o m?sur?,/ Vie?i deodat? f?r? soarte,/ Drojdii leg?nate-n moarte,/ Totul ca într-o tortur?.”[25]


          Surprinz?tor lucru, ne intereseaz? la O ureche de dulcea?? ?i-o ureche de pelin nu atât intriga textual? de basm, banal?, cât intrigantele contexte ?i subtexte ce reies din tablorile ?i portretele literare, caricate dup? realitatea istoric?. Medit?m ?i noi asupra reflect?rii pocite din oglinda Pele?ului a Împ?ratului cel Bun, când î?i anticipeaz? (proleps? în “basm”!) viitorul de ex-rege anonim. Intertextualitatea cu poemul lui Macedonski “Noaptea de decemvrie”, poemele “Gemenii” ?i “Dintre sute de catarge...” ale lui Eminescu sau Corbul lui E.A. Poe are b?t?i lungi, înspre conjunctura istoric? nefast? (perioada saturnaliilor, a regelui-clovn) din jurul datei de 30 dec. 1947. Împ?ratul cel bun, re?inut for?at la castel, î?i prime?te f?r? nicio ripost? abdicarea, ca pe o eliberare de sarcini ereditare, neancestrale. Dedublarea sa în oglind? este de fapt o re-punere în efigie a indicibilei îndep?rt?ri de împ?r??ia sa pierdut?: “ ‘Eu par cel ce deveni-vei./ Tu e?ti cel ce eu voi fi./ Umbra mitic?-a stivei/ Tinere, de forme vii; [...]// Ieri e azi ?i azi e ieri,/ Garderob contradictoriu/ De erori, de-mperecheri/ Machetate-n crematoriu,/ Ce-?i succed, ce se-ntrerup/ Ori produc intercal?ri [...]// Deci înva?? din ?arad?:/ Tu e?ti cel ce eu am fost,/ Domnu-acela mult ?i prost,/ Sau, de pild?, urma… glasul/ Din fântân?... Lumea... Vasul/ De peripe?ii desime,/ Ne?tiut înc? de nime,/ Care va deschide, mari,/ Ochii, doar între tâlhari/ ?i eu-s cel ce-ai devenit./ Ia aminte!”[26] Umberto Eco depista înc? din anul 1978 în Il superuomo di massa (Milano, Bompiani) c? structura narativ? mizeaz? destul de mult ?i pe efectul pasajelor descriptive, când stagneaz? conflictul epic; Eco va reveni asupra acestei idei în 1994, când î?i public?, tot la Bompiani, notele cursurilor ?inute la Harvard University în cartea ?ase plimb?ri prin p?durea narativ?: “Dante spune c? nu reu?e?te s? exprime ceea ce a v?zut (chiar dac? a reu?it cel mai bine dintre atâ?ia al?ii) ?i, indirect, îi cere cititorului s? încerce s?-?i imagineze, acolo unde pentru el all’alta fantasia qui manco possa. [...] Fac parte din z?bava narativ? multe descrieri, de lucruri, personaje, sau peisaje. Problema este la ce anume servesc pentru scopurile ac?iunii. Într-un studiu mai vechi al meu despre Ian Fleming cu James Bond, scoteam în eviden?? faptul c? în astfel de povestiri autorul dedic? lungi descrieri unei partide de golf, unei curse de automobil, medita?iilor unei feti?cane despre marinarul care apare pe pachetul de ?ig?ri Player’s, sau mersului lent al unei insecte, în timp ce d? gata în câteva pagini, iar uneori în câteva rânduri, evenimentele cele mai dramatice.”[27]  


          Glasul falstaffian, cobindu-i monarhului f?r? ?ar? din oglind?, este similar ?i cu cel al nebunului Ciub?r-Vod?, pretendentul la tron din Despot-Vod? de Vasile Alecsandri.


          O gril? interpretativ? psihanalitic? trebuie activat? în procesul recep?rii actuale a acestui text. Apar referin?e subtextuale clare la personalit??ile istorice române?ti de la mijlocul secolului XX, dar ?i la psihoza colectiv? în mas? indus? de comunismul interminabil – dublat? diegetic prin redarea a?tept?rii lui ca dezastru socio-cultural ab?tut asupra na?iunii, apoi, spre final, prin sublim?rile idealului zdrobit – lupta de eliberare ?i alungare a spectrului “lighioanei” ro?ii. Iat? tabloul dinamic al instaur?rii dictaturii de extrem? stâng?: “Urlete-nso?eau taifunul/ Mon?trilor unul ?i unul,/ Din co?mare sco?i./ Feri?i!/ Ne ucid. Ne cotropesc!/ Lua?i-le din cale pruncii!/ ?ipa-ndemnul b?trânesc./ – Vor nevestele ?i juncii!/ – Vor tezaurul! Coroana!/ – Vor întregul nostru-avut!/ – Cine-i mân?? – Lighioana./ – C?pc?unul Belzebut.”[28] Teoreticianul Luigi Pareyson red? cel mai bine tensionanta via?? a unui intelectual român pe vremuri de persecu?ie comunist?, am spune ?i experien?a faustian? a lui Ion Caraion, de care s-a eliberat compensatoriu prin opera sa protestatar? ?i înainte de-a se autoexila în Elve?ia, luându-?i nu numai so?ia ci ?i fiica: “R?ul diabolic ?i autodistrugerea disperatului au ceva extrem ?i excesiv care le preg?te?te de o nea?teptat? r?sturnare. Acei care-i tr?iesc îngrozitoarea ?i fatala experien?? devin un fel de loca? al unei prezen?e neb?nuite ?i misterioase, care în timp ce-i predestineaz? acelor abisuri de tic?lo?ie ?i de spaim? îi face obiect mai mult de mil? decât de osând?, ca fa?? de ni?te nenoroci?i pr?bu?i?i în pr?pastia nenorocirii.”[29]


          Ion Caraion, înainte de exilare, a redat R?ul generalizat în ?ar? ?i în alte dou? volume, de poezie protestar?, Interogarea magilor (1978) ?i Dragostea e pseudonimul mor?ii (1980). Ele au întregit, la modul pamfletar radical, tripticul sociogonic început chiar cu O ureche de dulcea?? ?i-o ureche de pelin – basmul negru ?i terifiant al nevie?ii sub orice dictatur?. Numai vârsta copil?riei, lume intangibil?, r?m?sese nep?tat? sub comunism, ca o sfidare adus? întregului angrenaj socio-politic dezumanizant: “Cel mai f?r? cuno?tin??/ De primejdii, mai ghidu?,/ (N-am decât s-o spun acu?, [...])/ Era, totu?i Or??elul/  –  Fantezie? Interludiu? –/ În?l?at pentru copii”.[30]


 








[1] G. Dimisianu, cap. “Sensurile unui basm”, din Opinii literare, Cartea Româneasc?, Bucure?ti, 1976, p. 74: “Dac? for?m c?tre stratul ultim de semnifica?ii al poemului, desigur c? vom g?si, ca element de osatur? ideatic?, antinomia dintre spirit ?i materialitate, deja conturat? din ce am spus pân? acum, dar ar fi s? lipsim scrierea de unul din sensurile importante, neobservând cât de numeroase sunt trimiterile spre acele momente ale istoriei contemporane [...]”;


 



[2] Noul dic?ionar universal al limbii române (coord. I. Oprea, C.-G. Pamfil, R. Radu ?i V. Z?stroiu, edi?ia a doua), editura Litera Interna?ional, Bucure?ti, 2007, p. 87;


 



[3] Într-un lung eseu politic publicat la München, pamfletul Insectele tovar??ului Hitler, Ion Caraion considera c? fascismul avea note definitorii comune cu ideologia comunist?, ?inând seama de faptul c? ap?ruser? aproape concomitent în Europa, în Italia ?i în Rusia, c? reprimau libertatea etc.


 



[4] I. Caraion, O ureche de dulcea?? ?i-o ureche de pelin, editura Ion Creang?, Bucure?ti, 1976, p. 14 ;


 



[5] Ibidem, pp. 3-4;


 



[6] Ibidem, p. 4;


 



[7] Ibidem, pp. 9-10


 



[8] G. Dimisianu, op. cit., p. 75;


 



[9] I. Caraion, op. cit., p. 11;


 



[10] L. Pareyson, Ontologia libert??ii. R?ul ?i suferin?a (trad. ?tefania Mincu), editura Pontica (col.  “Biblioteca Italian?”) Constan?a, 2005, pp. 219-221;


 



[11] I. Caraion, op. cit., p. 10 ;


 



[12] Ibidem, p. 12;


 



[13] Ibidem, p. 13;


 



[14] Ibidem, p. 14: “C?pc?unul-ciclop/ Cel r?mas de la potop [...]/ Zgrip?uroi peste balauri/ Duh urnit s? prade tot,/ Namil? cu c?p??âna (Iar în loc de gur? – bot)/ Nu cât cofa, cât fântâna”; “Ori?ice dihanie/ Dintr-o dat?/ Spunea: ‘Iat?,/ ?tii anume cine sunt/ ?i de ce m-am uns cu unt? [...]’ S?-?i îndruge el bor?osul,/ Cl?tinându-?i trestia,/ Cât îi de nobil osul/ Ori cum vine chestia.”


 



[15] G. Dimisianu, op. cit., p. 72;


 



[16] I. Caraion, op. cit., p. 15;


 



[17] Ibidem, p. 18;


 



[18] Ibidem, p. 27;


 



[19] Ibidem, p. 30;


 



[20] Ibidem, pp. 33-34;


 



[21] Ibidem, p. 33;


 



[22] Ibidem, p. 40;


 


Comentarii material
  • Dragos Visan: Textul meu a fost taiat la dreapta! Rog s? fie ?ters. A mai fost trimis la Timp a doua oar?. Dar apare pe site?, 08:15:04, 15 Feb 2009
  • Drago? Vi?an: Text trunchiat - mai bine eliminat! Mai este unul - sub forma coloanei. Acela este bun. Dragos Visan Tulceanul, 04:42:02, 16 Feb 2009