Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.873
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.669
ON: 0 membri / 2 musafiri
Total hituri: 526.814
Total vizitatori unici: 206.104

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Despre iresposabilitate, Adrian Ciubotaru - Eseu / Literatura

Despre iresponsabilitate

Mă g?ndeam la iresponsabilitatea spirituală a oamenilor moderni şi mi-a venit ?n minte o intrebare: ?primitivii? se jucau şi, dacă se jucau, ce conotaţii avea ludicul in mentalul acelor oameni? De nenumărate ori s-a consemnat faptul că descendentul culturilor arhaice ?şi trăi viaţa cotidiană ?n mod sacramental, cu alte cuvinte, orice act al său constituia un prilej de manifestare al sacrului, orice gest repeta un arhetip, aşadar, avea un sens.??Este ncunoscut faptul ca initial jocul avea o semnificatie religioasa, că jocul (dacă ?l putem numi astfel) era acticitatea existenţială serioasă. Jocul ca activitate fără finalitate aparţine mentalitaţii moderne, nicidecum celei arhaice. Se pare, aşadar, că ludicul este o descoperire a perioadei moderne şi că este ?n str?nsă legatură cu procesul numit desacralizare. Numai omul modern ştie să se joace, ştie să ?şi permită activităţi gratuite fără finalitate si fără consecinţe. ne distram, ne jucăm ca să ieşim din ritmul propriu, ca să evităm plictiseala (fenomen, de asemenea, modern), ca să ne descărcăm psiho-nervos. De la Freud ?ncoace ştim, bineinteles, rolul de debuşeu al jocului, caracterul său defulatoriu. C?ti dintre noi suntem constienţi de nostalgiile religioase ce ne ?mpinge a merge la o discotecă, de a rasfoi o revistă oarecare, de a asculta un anume gen de muzică, de a merge la ştrand? Activităţi ce ne fac să ne simţim bine, să ne distrăm, ?nsă activităţi ce trădează multe din felul de a fi al omului in lume, din felul cum ?şi asumă condiţia umană omul modern..
???????????Spune-mi cum te joci ca sa-ţi spun cine esti! Omul se 'trădează' pe sine ?n orice activitate a sa, chiar şi ?n cele mai lipsite de importanţă. De ce se intamplă acest lucru? Pentru că simbolurile cu care operează mintea umană sunt totdeauna prezente ?n orice gest uman. Cu alte cuvinte, nu putem scăpa de noi ?nşine indiferent ce am face: orice act, orice cuv?nt, orice joc ne trădează. Totul este susceptibil de a transmite un mesaj despre noi ?nşine.
???????????Ideea enuntaţă mai sus este destul de riscantă, căci se deduce că orice manifestare a omului este omenească. Nu este tautologie: mintea umana este implicată ?n tot ce face omul, ea lucrează ?ntotdeauna după nişte algoritmi arhetipali ce fondează condiţia umană. Eşti om şi atunci c?nd munceşti, şi atunci c?nd faci sex, şi atunci c?nd dansezi, şi atunci c?nd te imbeţi, şi atunci c?nd studiezi, şi atunci c?nd omori pe cineva. Orice faptă umană este expresia unei nostalgii religioase fundamentale: paradisul pierdut. Prin tot ceea ce facem noi căutăm fără să ştim starea edenică de la inceputuri, iar această stare primordială nu o putem atinge dec?t ieşind din timp, iar ieşirea din Timp este echivalentă cu ieşirea din cercul de fier al individualităţii.
????????????n istoria spirituală a umanităţii au existat două mari teme ce au trădat omul ?n nostalgia sa supremă: dragostea şi moartea. Şansele cele mai democratice ce se acordă toturor: toţi iubim şi toţi murim. Toate marile opere ale culturii umane şi-au constituit baza plec?nd de la meditaţia asupra acestor două prilejuri ale omului de a-şi regăsi paradisul pierdut in illo tempore. Revenind la iresponsabilitatea omului modern se poate risca o distincţie majoră ?ntre cele două tipuri de mentalităţi: pe cand omul arhaic actionează ?n virtutea unui model mititc, deci ştie din miturile culturii sale de ce se comportă astfel, şi nu in alt mod, omului modern, ?n schimb ?i scapă semnificaţia multor din actele, gesturile şi g?ndurile sale. Omul modern este fiinţa ce a conştientizat doar teoretic structura simbolică ce stă ?n spatele oricărui fapt uman. De c?te ori suntem ?ntrebaţi de ce am facut cutare lucru, un ?nu ştiu? existenţial ne stă pe buze? De ce ?n urma ?ndeplinirii unor acţiuni fără rost, inutile, contingente, ne ?ntrebăm unde ne-a fost mintea, la ce oare ne-am g?ndit? Oare de ce flagelul plictisului se face simţit ?n modul (cel mai) acut, acum, ?n plină civilizatie tehnologică? De ce oroarea noastră de vid se traduce ?in din ce ?n ce mai multe activităţi ludice? De ce am uitat să folosim orice eveniment trăit pentru ?mplinirea noastră spirituală? Ce nostalgii ?l frăm?ntă pe acel adult ce pierde nopţile juc?nd jocuri pe calculator? Oare c?ti dintre noi ştim că, de exemplu, cazinourile oferă iluzia că timpul poate fi tăiat, rupt si sărit? Oare c?ţi ne mai aducem aminte că, la origini, şotronul era o activitate sacră, cu valenţele unei iniţieri spirituale a practicantului?
????????????For the sake of the game? enunţă un slogan, ?nsă, ?n acelaşi timp, exprimă o justificare a ludicului ce mi se pare o dovadă clară a sensului pierdut de omul modern, ?n măsura ?n care un eveniment este trăit tautologic fără frizarea semnificaţiei sale. Primul mit distrus a generat primul dram de plictis ?n om, iar nimic nu mi se pare a fi mai iresponsabil dec?t un om care se plictiseşte, care se joacă cu sine. Nu putem iubi oamenii plictisiţi, ne simţim jigniţi ?ntodeauna de prezenţa unui om plictisit pentru că nu suportăm oamenii ce-şi poartă umanitatea ?n spate ca un adaos de cele mai multe ori inutil. De ce se ?ntămplă acest lucru? Se pare că conştiinţa nu poate fi imaginată ?n afara categoriei de sens (Eliade) şi tot ce trăim şi nu reuşim să-l transferăm nivelului semnificativ, nu ne onorează, lucrează pentru ne-umanitatea noastră, pentru non-semnificativ. Simţim intuitiv că un om plictisit este un om căzut, un om ce suferă, un om ce trebuie ajutat. Cu alte cuvinte, o omenire plictisită ce accede la un ludic privat de valenţe iniţiatice necesită doar un singur medicament: mitul, un om ce se joacă este un om ce şi-a pierdut iluziile, iar acum ?n mod ciudat le caută jucandu-se(ciudat, deoarece adevăratul 'joc' are loc doar ?n cadrul mitului, singurul furnizor de iluzii veritabile). Concluzia ar trebui să dea de g?ndit: multe din traumele omului modern sunt ?n str?nsă legatură cu respingerea responsabilităţii cosmice a omului pe care se bazează cadrul mental religios, iar modernitatea, pe l?ngă beneficiile ei de neconstestat, ne-a lăsat o moştenire ce ne-a ?nvăţat să trăim la periferia propriei nostre minţi.


Nr. hituri: 1.132
Adaugat la data: 22:30:02, 21 Feb 2004
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.