Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.875
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.677
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 579.413
Total vizitatori unici: 227.525

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
umbrele noptii, stoica-mujea Oana - Eseu / Literatura

UMBRELE NOPŢII

OANA STOICA-MUJEA

Nu ştiu cum a ?nceput, unele cuvinte le-am scos din călimară, altele au curs pur şi simplu. Majoritatea le-am văzut ?n umbrele nopţii. Nu m-au speriat, aşa cum era de aşteptat. Le-am desprins de pe pereţi şi le-am aşternut pe h?rtie.
Nu ?mi amintesc dec?t că inima ?mi bătea cu putere, simţeam cum vrea să iasă din piept. ?i c?ntam, ?n sinea mea, pentru a o linişti. Dar ea nu contenea să bată. Vedeam ?ntunericul ? nu ?l vizualizam -, ?l vedeam ?năuntru meu; simţeam că nu este bine. Continua să mă cuprindă, p?nă mi-a ?nvăluit ?ntreaga fiinţă.
C?nd am intrat prima oară ?n cameră am văzut totul aşezat altfel, c?nd m-am trezit parcă cineva le schimbase dinadins; pentru a-mi face ?n ciudă. Am simţit o repulsie faţă de acel loc, şi totuşi, ceva mă chema, ?mi spunea să mai stau.
Draperiile roşii ca focul mă ?nfiorau, ?mi amintesc că atunci c?nd am intrat erau galbene, sau poate memoria ?mi joacă feste. Nici patul şi nici biroul, nu mai erau la fe, doar el. Tabloul acela, ?nspăim?ntător. Ochii bărbatului erau ca ai unui animal gata să ucidă. Mă sf?şia, parcă o durere mă cuprindea, nu ştiu de ce, dar privireea aceea mi-a ocupat ?ntrega zi. Nu m-am mişcat din faţa portretului, de parcă trupul meu nu mai vroia să răspundă şi nici mintea.
L-am privit ore ?n şir; mă ?nspăim?nta, şi totuşi, mă captiva. Nu cred că am reţinut chipul bărbatului, doar privirea. Ceva mistic care mă chema şi mă respingea. Nu am mai trăit o astfel de senzaţie, de emoţie..., nici nu ştiu cum să-i spun.
?n dimineaţa următoare nu l-am mai găsit. Menajera mi-a spus că am făcut o criză şi l-am sf?şiat. Nu ?mi venea să cred! Să nu ?mi amintesc nimic din toate astea, era absurd. Nu am crezut-o, şi l-am căutat ?n fiecare cameră, mă obseda, mă urmărea. Aveam ciudata senzaţie că şi el mă caută.
Puteam să-i simt respiraţie rece şi greoaie, aproape de obrazul meu. Dar de c?te ori ?l căutam din priviri, dispărea! O zi ?ntreagă l-am căutat, şi el pe mine, dar totul a fost ?n van. Oboseala m-a cuprins. Aveam deja două săptăm?ni de c?nd nu am mai m?ncat nimic. Anemia sau nebunia, ?şi spuneau cuv?ntul. M-am tr?ntit pe covorul roşu din cameră şi am adormit.
Nu ?mi amintesc să fi visat ceva, ştiu doar că am dormit. C?nd m-am trezit camera arăta altfel. Nu avea rost să ?ntreb de ce? ?ndotdeauna mi se răspundea: ? E doar imaginaţia ta?. C?t poţi să ?ţi imaginezi o cameră care se tot schimbă, şi se schimbă, şi se schimbă. Am hotăr?t să nu mai ?ntreb, vroiam să-mi văd de viaţa mea. Uitasem cum mai arată soarele, draperiile au fost trase tot timpul. Nu aveau suficientă grijă de mine, nu mă lăsau să văd sau să simt ceva.
Nu ştiam unde mă aflu şi de ce. Nu ştiam dacă sunt ?n vechea mea casă sau nu. Din c?nd ?n c?nd auzeam pl?nsul unui copil, dar ea ?mi spunea că e doar imaginaţia mea. Mereu era vorba de imaginaţia mea. ?ntotdeauna am crezut că am o imaginaţie normală, dar ea infirma acest fapt.
?n fine, nu am mai ascultat-o, nu mai avea rost. Mereu şi mereu, aceaşi poveste. Nu ştiam de c?nd ţine povestea asta, dar mi se părea o eternitate. Am hotăr?t să trag draperiile, să las lumina să intre. Aveam nevoie de ?mbrăţişarea caldă a soarelui, mă simţeam moartă. Nu mai aveam sentimente sau g?nduri, doar trăiri, pe care nu le ?nmagazinam. Le lăsam să treacă pe l?ngă mine, şi ?mi vedeam de treabă. Am ?ncercat din răsputeri să trag draperia, dar nu am putut, parcă m?inile mele erau din vată. Nu aveam nici o putere, totul se rotea ?n jurul meu.
Am strigat-o pe menajeră şi i-am poruncit, să tragă draperia. Mi-a spus ceva care m-a speriat: ?Soţul dumneavoastră mi-a spus să nu las soarele să intre, orice s-ar ?nt?mpla?, apoi a plecat fredon?nd o melodie. Soţul meu? Nu ?mi aminteam nimic de el. Oare c?t de bătr?nă sunt? Nu mă simt bătr?nă! Mi-am privit m?inile, erau moi şi catifelate şi nici urmă de riduri. Se pare că sunt t?nără, totuşi. Nu ?mi aminteam chipul meu, eram o străină, chiar şi pentru mine.
Nici urmă de vreo oglindă, să mă pot privi, nimic. Draperiile alea, parcă erau bătute ?n cuie. Doar ?ntuneric, ?n viaţa şi sufletul meu.
?ntr-o bună zi a apărut tabloul. Ea mi-a spus că acolo a fost din totdeauna, dar din pricina ultimei crize nu l-am observat. Ce rost avea să ?i explic totul?
Nu mai avea rost să ?mi explic nici mie; nu ştiam cine sunt, cum arătat sau unde sunt. Era pustiu, mult prea pustiu. P?nă nici privirea lui nu mă mai iscodea, eram doi străini. Eu ?n lumea mea, iar el ?ntr-a sa.
Nu ţin minte c?t a durat, poate zile, luni sau ani; dar ?n dimineaţa aceea am simţit pentru prima oară mirosul ceailui de soc. Am băut tot, dintr-o ?nghiţitură. Mă simţeam altfel, parcă ?ncepeam o nouă viaţă. Doar ea mă chinuia. Nu o cunoşteam dec?t pe ea: o menajeră grasă, cu părul ca un cuib de cuci şi o voce mieroasă, prefăcută. Aveam impresia că ?şi doreşte să mă ?nnebunească. Dar am ?nceput să nu mai sesizez schimbările, ştiam că după ce adorm, ea schimbă totul. Mă comportam ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat. Am ?nvăţat să z?mbesc, puteam să ?mi simt buzele cum se desprind uşor de faţă şi schiţează un z?mbet cald, şi prietenos.
Nu ?i plăcea că mă port aşa, a ?nceput să ?mi spună lucruri stranii, dar eu nu o auzeam. Aveam ?n minte o arie de Bach, şi ?i dădeam drumu, ori de c?te ori se afla ?n preajma mea.
După mult timp, am auzit ploaia cum se opreşte zbuciumată pe pervazul camerei. Renunţasem de c?teva săptăm?i, să mai iau pastilele pe care mi le dădea. Acum aveam mai multă putere, puteam să ?mi simt m?inile şi chiar şi degetele. Am tras cu putere de draperie, de data asta era albastră. Pentru prima oară, am văzut cerul. Nu conta că plouă, cerul m-a fascinat, de parcă nu l-am mai văzut niciodată. Dar oare, c?nd l-am văzut ultima oară? Nu ?mi aminteam, dar nu ?mi păsa.
Peisajul era grotesc, munţi ?nalţi şi ?nnegriţi de norii care au pus stăp?nire pe magnificul cer. Erau oameni ?n curte. Curtea era formată din ziduri ?nalte de piatră, totul era din piatră. Era pentru prima oară c?nd vedeam alţi oameni, ?n afară de ea. Am vrut să strig, să le spun că sunt acolo, dar chipul acela care a apărut ?n fereastră m-a oprit. Era at?t de palidă şi de tristă. Trăsăturile ?i erau frumoase, ademenitoare, dar chipul palid, cearcănele ad?nci, şi ochii fără pic de viaţă, o făceau să pară ?mbătr?nită, fără vlagă.
Atunci nu am realizat că este chipul meu, asta am descoperit-o după c?teva luni. Cred că au trecut mai bine de doi ani ?n care nu am văzut pe nimeni ?n afară de ea, şi atunci s-a ?nt?mplat. Un bărbat ?nalt, bine făcut, ?mbrăcat ca un domn, a venit la mine. Mi-a spus că este soţul meu, că i-a fost dor de mine. Nu ?l cunoşteam, mi-aş fi amintit de el cu siguranţă. Nu ştiam cine este sau ce vrea. Dar nu l-am lăsat să vadă asta pe chipul meu, m-am comportat normal, i-am z?mbit şi m-am prefăcut că ?l ascult. A vorbit c?teva ore, fără ?ntrerupere, dar Bach, m-a salval, ca de fiecare dată.
C?nd a plecat mi-a strecurat o oglindă, nu pot spune că nu m-am bucurat. Asta ?mi doream cel mai mult pe lume, să ?mi pot vedea chipul. M-am privit ?ndelung. Nu pot spune că sunt o femeie ur?tă, eu nu mă văd aşa; doar anii şi-au pus amprenta pe chipul meu, angelic c?ndva. Am dedus că am ?n jur de treizeci de ani, dar arătam de cel puţin patruzeci.
?ntr-o altă zi, ea, mi-a spus că am voie să ies afară, cu ceilalţi. Renunţase de ceva timp să-mi mai schimbe lucrurile prin cameră. Am determinat-o să nu o mai facă, şi chiar dacă ar fi continuat, nu mi-ar fi păsat.
Am părăsit ?ncăperea, pentru prima oară de mult timp, privirea aceea a prins viaţă. L-am privit, doar o dată, şi i-am z?mbit. Am simţit nevoia să fac asta, nu pot spune de ce. Parcă simţeam că nu am să-l mai văd vreodată, simţeam că o dată ce voi părăsi camera, nu mă voi mai ?ntoarce.
Nu ?mi mai amintesc nimic de atunci, nici acum nu ştiu cine sunt. Pot spune doar că am vreo şaizece de ani. Din ziua aceea nu m-am mai privit ?n oglindă, şi nu am mai văzut pe nimeni, ?n afară de ea. Imaginea mea s-a blocat pe umbrele nopţi, le pictez, ?n g?nd. Ca şi cum aş vrea să imortalizez ceva, dar nu ştiu ce. ?nchid ochii, ploapele se lasă grele, mult prea grele. Ştiu că ?i ?nchid, pentru ultima oară. Şi ea, mă urmează.


Nr. hituri: 1.082
Adaugat la data: 09:36:03, 03 Mar 2005
Comentarii material
  • ionescu ioana: e super, cam pesimista, dar extraordinara. M-am regasit in ea. Tine-o tot asa., 13:11:05, 03 Mar 2005
  • sorin alexandrescu: wow, as putea spune. imi place la nebunie, ideea confuza, care o macina pe biata femeie. e tare. nu te lasa, 06:00:03, 04 Mar 2005