Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.875
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.677
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 579.289
Total vizitatori unici: 227.489

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Pasari pe asfalt, Veronica Niculescu - Proza / Literatura

?n primăvara asta, ?n mod deosebit, puii care cad din cuib şi sf?rşesc striviţi pe trotuare s?nt mulţi, cu mult mai mulţi ca de obicei. Nu trebuie să fii vreun ornitolog ca să vezi asta. E suficient să mergi, ca şi mine, cu capul plecat, pierdut ?ntre g?ndurile tale. Şi ai să observi, c?nd te aştepţi mai puţin, un trup mic de pasăre, fără pene, un corp pielos roz-maroniu, cu g?tul ?ntins ?ntr-un strigăt neajutorat, cu aripile mici, zadarnic răsfirate pe asfaltul pe care ?ţi plimbi paşii, ca o floare presată greşit, ca un fluture prins ?n insectar de m?inile nepricepute ale unui copil. Dacă ai să mergi, ca şi mine, cu fruntea plecată, ai să vezi, la baza vreunui pom sau a vreunui st?lp de iluminat, un cioc imens, galben, căptuşit cu o pielicică portocalie, din a cărui deschidere uimitoare un ţipăt mut a ieşit ?n primul şi ultimul zbor, scurt, sclipitor, ca strălucirea unei lame de cuţit care despică viaţa de moarte. Dacă ai să zăboveşti cu privirea fie şi măcar o secundă, at?t c?t durează să ridici dreptul pentru a-l pune ?n faţa st?ngului, ai să observi ?n deschiderea pasului tău picioruşele acelea subţiri, neştiutoare de mers, şi vinişoarele fine ce brăzdează fiece zonă a trupului translucid. Şi dacă o să ai timp şi interes, şi ai să te opreşti deasupra acelui corp nu mai mare dec?t arătătorul tău, şi ai să-l priveşti, ca mine, cu o curiozitate morbidă, ai să vezi, dar numai dacă te vei uita cu mare atenţie, fără să te laşi deranjat de larma din jur, ai să vezi, cum spuneam, un abur de viaţă ridic?ndu-se de acolo, de jos, spre ?nălţimea ochilor tăi şi mai sus, un fir de viaţă plec?nd, nu mai gros dec?t fumul dintr-un chibrit stins dimineaţa, c?nd ?ţi pui cafeaua pe foc. Poţi să ?ncerci să-l inhalezi, dar asta s-ar putea să fie periculos, pentru că, ?n fapt, aşa subţire cum pare, nu este cu nimic mai prejos dec?t preaplinul din tine.
Ai să vezi, primăvara asta e remarcabil de rea, sau poate doar eu mă plimb tot mai mult cu privirea plecată, căut?nd semne pe asfaltul unde, iată, zac morţi, unul c?te unul, prietenii mei ?naripaţi cu aripi nezburătoare, care ?n mod normal ar fi trebuit, ?n vara ce vine, să guguie ?n bradul din faţa balconului. Şi totuşi, cred că ?n primăvara asta birul cerut este ?nzecit, ?nsutit, cineva stă şi trage nenorocirea la xerox, pentru ca apoi să arunce ca din joacă, r?nd pe r?nd, copiile ei pe trotuar, modific?nd numai c?te puţin, colo unghiul unei aripi, colo forma rotunjită a burticii p?nă mai adineaori caldă, colo strigătul şi zbaterea cele din urmă. Iar noi, cei care trecem şi le vedem, s?ntem, la r?ndul nostru, nişte copii neajutorate ale unui prim trecător ?ngrozit. N-ar fi făcut faţă de unul singur.
?n piersicul sălbatic de la colţul blocului meu, doi guguştiuci şi-au făcut cuib, nu demult. De c?te ori treceam pe sub el, ?n drum spre supermarket, ?i vedeam cum stăteau, pe r?nd, ?n copăiţa mică pe care şi-o croiseră din crenguţe fine şi pe care-o căptuşiseră cu penele vii ciugulite de pe propriile burţi. Zăboveam sub coroana roşietică şi, după ce mă asiguram că asfaltul e curat, ?mi ?nălţam ?ncrezătoare privirile, ştiind că acolo, sus, se ?nt?mplă minunea. Iar ?n unele zile reuşeam chiar să văd, printre rămurelele crude, pe l?ngă marginile uscate ale cuibului, trei ciocuri flăm?nde profilate pe cer ca turnurile unei catedrale gotice, pure săgeţi ţintind soarele, ?n aşteptarea trupului mare şi bun, iubitoare plapumă caldă. Crescuseră puii, nu mai semănau cu cei pe care ?i tot vedeam sf?rşiţi pe trotuare. Dar penele lor mici, ?ndrăzneţe, ivite peste noapte ?ntre insule de puf, i-au minţit pesemne că s?nt mari şi că de-acum s-ar putea av?nta spre lumea cea largă, acolo de unde mami şi tati vin cu fel şi fel de bunătăţi. Şi-au plecat, unul c?te unul, p?nă ce cuibul a rămas gol. Pustiu era chiar şi asfaltul, şi numai o m?ţă grăbită ştia de ce. Un guguştiuc, unul singur din cei doi, a mai păzit trist cuibul, c?teva săptăm?ni, sper?nd probabil că timpul curge ?n mai multe direcţii. C?nd frunzele piersicului căpătară vigoare, rămase ?ntre ele un cuib părăsit, al cărui schelet descărnat eu şi numai eu ?l iubeam.

*

C?nd fata s-a sinucis, reporterul de la fapt divers şi-a ?ncheiat ştirea cu clasicul “fără nici un motiv”. At?t i-a trebuit redactorului şef, ca să facă o criză de isterie. Se săturase să explice că aşa ceva nu e posibil. Scrumiera s-a lovit ameninţător de masa verde, iar foile au zburat ?n toată redacţia, purtate de curentul st?rnit de uşa tr?ntită. ?ntors iar din documentare, transpirat, flăm?nd şi nervos, reporterul a adăugat un paragraf, ?n care a explicat că t?năra avea, de la o vreme, o obsesie, care se pare că o ?mpinsese spre gestul necugetat: puii de pasăre care mureau striviţi de trotuar. Aşa a apărut ştirea şi da, desigur că motivul invocat era totalmente greşit.


Veronica D. Niculescu

(povestire publicata in "Caietele revistei Sud" - premiul I la concursul de creatie literara "Dimitrie Bolintineanu", editia 2003 - si in revista "Transilvania", 2004)
Povestirea face parte din volumul "Adeb", Editura LIMES, Cluj, 2004.
http://site.neogen.ro/veronicadd


Nr. hituri: 1.154
Adaugat la data: 08:16:00, 17 Dec 2003
Comentarii material
  • 0: Profund sesibila scriere, feminina, de un tragic imanent care atinge si rascoleste sentimentele de vinovatie, la nivel de constiinta, apoi trece dincolo, facand o analogie si anume, alunecand dinspre destinul puilor de pasari neajutorati, spre sinuciderea fetei. Ai tendinta (e evident, datorata sensibilitatii firesti, feminine) de a insista asupra detaliilor fragilitatii, neputintei de a se salva si a nevinovatiei acestor pui de pasari, aruncati din cuib, sau cazuti. In contextul partii din final, cea care prezinta gravitatea faptei intamplate, raportate insa la gest uman, de data aceasta, partea descriptiva din debut cred ca nu e prea "descriptiva", desi as fi avut tendinta sa o spun, cu toate ca sunt un mare iubitor de copii si animale (pentru fragilitatea, sinceritatea, loialitatea si inocenta lor), ci pregateste terenul finalului, care e neasteptat si totodata suspenda in tacere meditativa, durere, pana la urma. Stii, m-a lovit puternic pentru ca, ai sa vezi tu, in timp voi posta un text destul de lung, "Ciorna" se numeste, in care apare acelasi motiv: fata-pasare, (desigur, expus in maniera proprie, in consecinta nu se aseamana cu povestirea ta, doar putin, la nivel de mesaj), text care s-a nascut, (culmea!) dintr-un poem, in care insusi un barbat isi vizualizeaza iubita, ca pe o pasare alba, uriasa si care, pana la urma spune una si face alta, instinctual, vorbind. (Scuza-ma ca folosesc un prilej de a face o trimitere la textele mele (ince nepostate), insa m-a cam prins intr-o perioada extrem de "fragila" proza ta si gasesc similaritati la nivel de mesaj). M-am ghidat dupa titlu, am intrat aici, dar te voi citi pe rand (nu am internet acasa) si voi comenta acolo unde voi simti. Ma asteptam sa gasesc proza scrisa bine pentru ca un jurnalist, in special cei de presa scrisa, invata mai intai cum sa-si elimine eufemismele din exprimare, surplusul, sa scrie concis, cursiv si expresiv, conditii extrem de favorabile nasterii jurnalistului-prozator, asa ca iata, nu m-am inselat si ma bucur. In ceea ce ma priveste, nu sunt reticent la critica, mai ales cand stiu ca opiniile sunt exprimate sincer si vin de la persoane carora scrisul nu le este strain, dimpotriva. Parerile mele sunt sincere, pe cat se poate, omeneste desigur, nici nu concep altfel. Cred ca m-am intins prea tare cu parerea, cert este ca m-am lamurit: voi reveni sa te citesc cu placere!, 09:17:03, 03 Feb 2004
  • 0: Pentru Deliu Stejan Multumesc. Pentru citit si pentru comentariu. Da, am observat si eu, de cind frecventez aceste site-uri literare, ca e usor sa iti regasesti mesajele in lucrarile altora. E foarte interesant sa vezi o idee pusa in atitea forme diferite. Pasarile mele fac parte dintr-un volum care se coace, in care toate povestirile au ca repere comune lucrul in presa locala si animalele. Pare o alaturare ciudata, insa asta ma marcheaza pe mine. Da, lucrul in presa iti poate cizela felul de a scrie, atit in directiile aratate de tine, dar si pentru ca acolo e ca in armata, trebuie sa scrii repede, in timp record si mai ales sa tot elimini detalii inutile. Este insa si un mare pericol, acela de a-ti pierde total stilul, in cazul in care ai unul. Este o tema ampla, cu o mie o suta de fatete. Ultimul numar al revistei sibiene "Euphorion" trateaza chiar problema presa/literatura. Voi citi cu placere Ciorna, cind o vei posta. Abia astept! , 02:23:00, 05 Feb 2004