Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.875
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.677
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 579.403
Total vizitatori unici: 227.522

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Somnul amintirilor, Rodica Baniceru - Proza / Literatura

A simtit ca se apropie o presimtire rea ca un val de fierbinteala in plina febra tropicala. I-a mai simtit aripa si zilele trecute, dar nu at?t de pregnant ca acum. Si o apuca disperarea chiar inainte de a avea de ce, grabind momentul c?nd avea sa intre in posesia ei, s-o stap?neasca deplin. Simti cum esafodajul acela delicat de g?nduri si sentimente optimiste pe care si-l cladise cu migala in jurul sufletului ei torturat ca sa-l sustina in clatinarea lui de turn Babel ce accepta si chiar isi cauta cu impacare imbratisarea cu pam?ntul, ei bine, tesatura aceea fina ca o p?nza de paianjen incepe sa se destrame. Sc?nci ca un copil care realizeaza enormitatea c?ntecelului pe care-l fredona cu fervoare si glas subtirel in joaca ei nestiutoare: "Un elefant se legana pe o p?nza de paianjen/ si pentru ca ea nu se rupea / A mai chemat un elefant". Povara durerii se abatu mai grea asupra umerilor ei deja plecati, deja invinsi, mai grea dec?t elefantul din c?ntecel. Simti atunci prabusirea, caderea aceea fara sf?rsit ca intr-o groapa fara fund. Si chiar daca pentru ea gropa durerii avea contururi bine cunoscute, asta nu era nici o consolare. Nu se putea obisnui cu formele ei miscatoare pe care le pipaise indelung cu sufletul ei orbit in cautarea iesirii. Tentaculele ce se desprindeau din peretii aceia, ca limburile unui sac maternal ce-si hraneste si protejeaza fatul, o atingeau acolo unde o durea mai tare, ca o urzicatura care te musca usturator si-apoi-ncremeneste durerea intr-o amortire la fel de usturatoare. Se fereste instinctiv, dar durerea nu o lasa, o cauta, o prinde, o-nconjoara afectuos ca pe copilul ei drag. Cel mai bine e sa se lase prada ei, nemiscata, sa astepte ca ea, durerea aceea lacoma, sa se sature de imobilitatea ei si s-o abandoneze de buna voie, cu lehamitea ca i-a stricat jocul. Si stie prea bine tertipurile, trebuie sa fie mai vicleana dec?t ea, s-o pacaleasca cu propriile ei trucuri. Si era si firesc sa ajunga la acest final, ca doar a fost at?t-amar de vreme soldat in transeea durerii, ca acel soldat uitat la post in transeea lui de razboi si regasit din int?mplare, spre marea si neincrezatoarea sa uimire ca pacea, instalata fara stirea lui, trecuse de mult de v?rstele naivitatii si promisiunilor desarte, se maturizase deja si acum isi pleca iar urechea la mugetul de tunuri ce se anunta la orizont ca un semn rau prevestitor de furtuna.
Un blitz ii fulgera g?ndurile, mut?ndu-i-le pe alt fagas, ca acul sinele de tren, calatorindu-le in alte epoci. Si poate pentru ca incremenise in pozitie fetala, ca un prunc in p?ntecele durerii, incepura sa se deruleze amintirile copilariei. Cel putin in epoca frageda, a avut o copilarie fericita. At?t de departe c?t poate ea sa-si aminteasca, a simtit in jurul ei un aer parfumat si irizat in mii de cristale de fericire, de parca perceptiile ei senzoriale nu functionau dec?t filtr?nd acele senzatii care-i produceau fericire. A crescut in imbratisari, caci si v?ntul, si soarele, si pam?ntul isi disputau int?ietatea imbratisarilor acelui trupusor mititel de copil-heruvim, eman?nd caldura din parul lui precum castanele in p?rg, din ochii de caprioara, din rotunjimile obrajilor atinsi de sfiala trandafirilor infloriti. Intinsa voluptuos in iarba cruda de primavara, m?ng?iata dragastos de lumina cruda a soarelui nou, urmarea cu mare concentrare mersul impiedicat al unei buburuze pe un fir de iarba grasa, soptindu-i cu gura mica, rotunjita a-nc?ntare, un c?ntecel plin de promisiuni: "Buburuza-ruza, unde oi zbura, acolo-i si viata ta!” Fie impinsa de litania c?ntecelului, fie ajunsa la capatul firului de iarba incovoiat sub propria ei greutate sau cea a bobului de roua ce sta sa cada ca o lacrima pura din v?rful de lance verde, buburuza isi lua zborul in cele din urma, iar firul de iarba se destindea ca firul arcului eliberat de slobozirea sagetii si-i stropea in plina figura bobul de roua ce se spulbera in mii de sori. Atunci chiuia cu inc?ntare si cu mare veselie si se rasucea naravasa in iarba, rasturn?ndu-se cu fata catre cer. Lumina prea multa o silea sa-si aduca orizontul mai aproape de pam?nt si privirile i se agatau de florile de mar abia mijite, dar indelung curtate de g?ze. Sarea atunci de la pam?nt si se catara vioaie in pomul ce-i promitea alte motive de fericire. Se facea una cu creanga aceea lata, primitoare, care parca abia astepta sa se culce pe ea si, incolacind-o cu picioarele, se aseza comod, cu o m?na sprijinindu-se in cot si-n falca, iar cu cealalta trag?nd catre sine o crenguta inflorita pe care incepea s-o cerceteze cu minutiozitate. O uimea de fiecare data floarea alba, de un alb imaculat, ce se itea din caliciul verde si nu pricepea cum din verde iese alb, fie ea floare de mar, de par sau de corcodus. Numai florile de visin, in petalele lor delicate roz-lila, prevesteau de la bun inceput sucul dulce-acrisor al fructelor.
Din acea perioada i-au ramas in minte numai diminetile, seara era prea fr?nta de alergatura de peste zi si-atunci bratele calde ale mamei o duceau in patul pe care-l impartea cu sora ei, unde retraia in vis descoperirile zilei ce-abia trecuse. Dimineata, dupa ce-si bea in fuga cana cu lapte si-si lua felia uriasa, taiata de la un cap la altul, de p?ine neagra cu marmelada, musc?nd din ea din mers, izbucnea pe usa casei izbind-o de perete si las?nd-o larg deschisa, evad?nd in gradina imensa care o astepta cu misterele ei. Parea un fluture urias cu coditele-i prinse in funde mari impomponate, cu rochita-i in culori vesele, bogata in cretisori marunti prinsi in talie si terminata pe umeri cu panglici innodate si ele in niste funde falnice. Totul flutura in jurul ei: si codite, si fundite, si jupa rochitei, si bratele deschise in laturi ca niste aripi. Se arunca in aerul diminetii ca un inotator in apa, pufnind, chiuind, d?nd din m?ini si din picioare cu toata energia de care era in stare. Soarele, cu sulitele-i de aur, o astepta ca un strajer in poarta diminetii, o lua in primire cu dragoste si grija, m?ng?indu-i crestetul, umerii mici si obrajorii ce nu int?rziau sa se imbujoreze. Aerul racoros ce parea ca reverbereaza lumina soarelui o imbratisa din toate partile, cre?nd in jurul ei o aureola. Cu picioarele goale, biciuite de iarba uda de roua, alerga spre fundul gradinii care se rezema pe un zid lung si inalt ce dadea intr-o ulita umbroasa, asupra careia isi bolteau coroanele copacii care se-nsirau de-a lungul zidului ca o perdea. Acolo era un fel de granita, pe care ea o considera frontiera intre tar?muri: dincoace de ea era tar?mul de lumina, m?ng?iat de soare, unde gasea prin iarba ghiocei si viorele, iar dincolo era tar?mul intunericului, unde ti se puteau lipi de picioare ciuperci umede si melci si t?sneau speriati gusteri si sop?rle. In acel tar?m se ascundea c?nd ieseau caii la pascut. Pentru ca, de fapt, erau doua gradini: in fata era gradina de la strada, gradina-parc, cu ronduri de flori, cu alei strajuite de gard viu de lemn c?inesc sau tufe de maces, mereu tunse la linie, dar mereu inflorite (din care ciuguleau ca iedutii florile roz-albe, cu gust acrisor), cu tei uriasi, imbatatori in luna mai (in care-si faceau ciorile cuiburi, dar pe care aveau grija baietii sa le vaduveasca de pui, trag?nd cu prastia, si-atunci era mare jale printre croncanitoare), cu p?lcurile de liliac alb batut si cu batr?nul salc?m culcat pe-o r?na, cu scoarta jupuita si trunchiul lustruit de-at?ta alergat, caci copiii urcau in goana nebuna pe trunchi ca pe un imaginar zid al mortii ambal?ndu-si imaginare motociclete, mim?nd zgomotele si miscarile specifice cu tot ce aveau - cu gura, cu ograjii, cu m?inile si picioarele. Chiar sub salc?m, putin mai intr-o parte, era f?nt?na cu roata, adapostita de un acoperis din tabla, cu galeata cu lant, din care copiii-si ast?mparau setea (era o apa buna si racoroasa!). In cealalta parte a salc?mului era un corcodus in care copiii isi gaseau refugiul cobor?nd pe corzile de iedere ce-mbratisau trunchiul gros al salc?mului. In mijlocul gradinii era un leagan urias cu podet la mijloc si banci de-o parte si de alta, asa inc?t, mai spre pr?nzisor, c?nd se-adunau toti copiii de prin imprejurimi si-l invadau cu strigate asurzitoare, leaganul arata ca un paner plin de ciorchini, care mai de care mai p?rguiti de soare.
Mai era gradina din spate, gradina cailor avea sa-i zica ea mai t?rziu, un fel de livada batr?na, lasata-n salbaticire. Cele doua gradini erau despartite printr-un gard, dar ea stia cu precizie pe unde era intrarea secreta a copiilor. In dreptul marului batr?n, care-nflorea alb, dar care-si schimba in mod miraculos culoarea peste noapte - din alb in roz -, era o uluca desprinsa din cuiul de pe leatul de jos, pe care-o recunostea dupa nodul innegrit de ani si m?ncat de cari ce se desena ca un ochi atoatevazator chiar in mijlocul ei. Ca sa ajunga la granita dintre tar?muri trebuia sa strabata toata livada, ridata de potecute subtirele, dantelate de smocuri de iarba, c?te-o tulpinuta de gura-leului salbatic sau volbure vesele de rochita-r?ndunicii. Ii placea sa ia potecutele la r?nd, sarind intr-un picior si ing?n?nd un c?ntecel, dar c?nd auzea usile grajdurilor izbindu-se de pereti, o rupea la fuga catre adapostul cel mai apropiat, fie inapoi prin gard, fie dupa perdeaua de pomi de l?nga zid, iar daca avea nenorocul sa fie in mijlocul gradinii, prea departe de aceste refugii, se catara intr-un copac si, oft?nd, se pregatea sa-si petreaca ziua acolo, p?na c?nd caii aveau sa fie bagati inapoi in grajd. Chiar daca aveau picioarele din fata impiedicate, caii i se pareau imensi, monstruosi, ca niste fiinte de basm, ca niste zmei carora - ca o pedeapsa suprema - le cazusera aripile; impiedicati, cu narile umflate de efort (se astepta sa vada izbucnind din ele limbi lungi de flacari si sc?ntei de jaratec), saltau pe picioarele dinapoi scutur?ndu-si salbatic coamele lungi cu arnici si ciucuri rosii impletiti in par si nechezau umpl?nd gradina de ecoul lor frenetic ca tunetul, cerul de ploaie...
- va urma -


Nr. hituri: 998
Adaugat la data: 15:30:01, 13 Sep 2004
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.